joi, 22 octombrie 2009

20 si 10 ani - unu

Asta nu e cumpana dintre ani! Asta nu e varsta mea! Eu am am acesti ani! Nu au avut cum sa treaca asa multi! ...

Si ce daca, urla ceva din mine! Si ce daca? Ce am ajuns? Ce am fost? Ce vreau sa fiu? Habar nu am. Si asta este o definitie a tot ce exista in clipa de fata in mine. Incapabil sa fiu vreodata incadrat undeva in ceva ... poate exceptand un singur lucru ... nu am avut niciodata un lucru la care sa simt ca apartin ... exceptand ACEL singur lucru! Faceam acum recent, un schimb de idei, de vise sa le zicem, cu o foarte buna colega ... si la fiecare lucru care ea il zicea ... singura imagine care mie imi venea in cap un drum undeva spre o mare ...

Este imaginea care imi cotropeste visurile ... sa fiu pe motor ... sa fie cald ... si sa ma trezesc undeva pe nisip ... langa o mare ... langa ce iubesc. Si da, imi pare rau, iubesc in clipa de fata doar cateva ... putine lucruri ... egoiste ... ale mele personale visuri ! Este poate calea spre descoperire ... spre definire ... spre mine ... asa cum sunt ... cum vreau sa fiu.

Nu vreau si nu ma mai pot lega decat de un prieten sau prietena. Nu mai am incredere in nimeni pe care nu il cunosc. Am ajuns sa ii iubesc pe cei care sunt langa mine. Asa cum sunt ei. Am ajuns sa-mi iubesc parintii si sa apreciez tot ce inseamna ei pentru mine. Si cu toate astea ... imi este greu inca ... sa las pe cineva langa mine.

Dar, adevarul este ca timpul trece. Ca, acum 20 ani, fugeam cate 10 ore pe zi dupa vaci. Ca, acum 10 ani eram indragostit si credeam ca lumea exista doar intr-o singura camera si doar langa o anume persoana. Acum, imi doresc bani si putere. Toate, trec intr-un final. Si intr-un final fie ca sfarsim intr-un pom, sub rotiile unui camion, cu un corn de vaca in ochi sau intr-un pat ... tot acolo ne ducem.

20 si 9 ani. Atat a trecut de cand a inceput! Ora 4 ... si numarul 65. Asta eram. Ce sunt acum? Pai, uite ... mai sunt 601 zile sau 40o si ceva de cand am inceput sa numar. Sunt 2 ani de cand am terminat si vre-o 4 de cand m-am indragostit ultima oara cu adevarat. Sunt trecator si am fost prin viata unora si sper sa nu fiu la fel si prin a altora ... si sunt ... un an mai aproape ... si unul mai departe! Sa fie primit anul ce a trecut ... sa fie frumos cel ce va veni ... si poate ... doar poate ... sa sper ca nu va fi ultimul! La multi ani mie ...

duminică, 11 octombrie 2009

Se facea dimineata. Mergeam deja de ceva vreme. Nu prea aveam ideie incotro si de ce. Pur si simplu stiu ca ma trezisem foarte devreme ... pe la 5 ... si nu mai puteam sa dorm. Bine, asta dupa o noaptea ... care a fost ... cum sa ii zic ... tare :)...

Era racoare bine de tot. Toamna. Soarele rasarea cumva din fata si ma indreptam catre el. Soseaua era aproape goala si puteam sa ii dau cat ma durea pe mine... si ma duceam tare. Simteam asa o nevoie sa ma descarc. Vre-o doua saptamani nu am mai putut sa ma urc pe motor din diferite motive ... sa le futa dracii ...

am picat ... am rupt ceva la el ...

cand s-a reparat ... mi-am sucit piciorul la fotbal ... mama ce a mai durut.

dupa ce au trecut toate ... well ... am racit ... :P ... futui.

Am fost cuminte in ultima vreme. Mi-am vazut de job. Si pe acasa. Nu am mai iesit ... nu m-am mai imbatat atat de tare :) ... si a rabufnit totul in dimineata aia ... toata cumintenia asta s-a dus ... Vreau sa va spun ca m-am inselat groaznic in privinta lu Kawa meu. L-am facut eu cumintel si asa mai departe ... dar in starea asta in care e acuma ... cu teava de la toba sparta ... cu carenele atarnand ... cu ambreiajul futut ... m-a dus ... mama si cum m-a dus ... nu-mi venea sa cred ce cifre citeam pe indicatorul ala de la viteza ... doar asa ca sa lamuresc am mers mai tare cu el decat am mers cu Suziul ... si cu Suziul am trecut de cateva ori de 250 pe bord.

Si dupa cum ziceam, vroiam sa ma linistesc. Vroiam sa ma duc sa fumez o tigara pe malul unei ape ... in munti. Ideia foarte buna ... peisajul foarte misto cand am ajuns acolo ... da ... sa ma futa ioia ... ca atata a putut fi de frig !!!!!!!!!

si cu toate astea ... o dimineata ... soarele se ridica pe cer ... eu stateam pe malul apei ... in timp ce fumam o tigara si mancam una dintre cele 3 banane care le aveam in rucsac. E toamna ... se vedea peste tot in jurul meu. Eram in acelasi loc in care incepusem primavara ca sa zic asa ... si fumul se ridica in sus ... prin aerul care se incalzea incet incet. Era timpul sa plec spre casa ... asteptam un telefon ...

joi, 13 august 2009

Zakynthos - the beatiful island

Cap. 1. Un drum de 30 de ore...

Pe viziera se vedeau umbrele lungi ale apusului. In timp ce capul mi se clatina din cauza vantului si in urechi urla mp3-ul, motorul urla sub mine. Ne indreptam catre vama. Da, in sfarsit plecam. Da, in sfarsit. Uffff ... lung a fost anul asta. Surpriza pentru unii, sau nu, am plecat cu motorul. Eu cu mufa si doua masini din care cu una trebuia sa ne intalnim a doua zi prin Grecia pe undeva. Drum pe moto. Nebunie senzatia, nebunie dorinta, ceva ce in viata nu o sa regret nicioadata ca am facut. Suna frumos in cuvinte. 1400 de km (+ sau - ceva maruntis) de drum. Va asigur ca si este la fel de frumos si in realitate. Cam obositor, cam riscant, cam dureros pentru anumite parti ale corpului (sa le zicem posterioare) ... dar in pui mei.



Prima oprire am facut-o in vama la Moravita. Aprovizionare de la aprozar, ca sa-i zicem asa. Din pacate, la non stop era inchis. Surpiza? :) ... "Se deschide cam intr-o ora, facem inventar?" "Toti?" (pentru lamurire sunt vre-o 6 magazine pe acolo) , "Da!". Sec, stam sau nu? Pana la urma in aceiasi dilema ca si noi, mai erau cativa, multe masini ca sa le zicem asa. Iar cand ne-am decis ca sa o luam din loc s-au decis si restul de 50 de masini care au asteptat ora aia. Soarta. Si uite asa ne-am inceput drumul impingand agregatele timp de vre-o 2 ore pana am trecut in Serbia. Lasa, ca ne razbunam noi, imi mormaiam in barba. Si ne-am razbunat. Pana in Varset, am mers chiar si cu o suta. Rebeliune. Mda, legal. Ca bani de mita, nu prea aveam. Si au proasta inspiratie sa stea la agatat.

Iar dupa ce am asteptat atata la fete sa vina cu masina in vama si tentatiei de a ne strecura in fata, in Varset (adica dupa 8 km), ne-am ratacit unii de altii. Eeee, da. Asta e miracolul GPS. Fiecare cu scula lui, care scula ne-a dus pe alte drumuri, Fiecare pe unde vrea scula lui s-ar zice la asta. Soarta. Eu cu mufa, am luat indicatoarele la intrebari si am iesit pana la urma si am tinut drumul spre Belgrad. Se intunecase intre timp.

Drumul prin campia adormita si stele care licareau timide oarecum a reusit sa trezeasca in noi feeling-uri care de care mai puternice. Adorm, ba nu, aia e masina sau nu, imi vine sa ma pis, unde punem bezina. Aiurea. Dam sandale in continuare spre Belgrade. Stiam drumul bine dar ceva nu parea in regula. Nu se lipeau curbele de roata ca sa zic asa. Ceva nu prea e in regula. Adica nu merge bine. Ca sa nu fiu negativist am gasit si rezolvarea la aceasta problema. Bagpula merge si asa. Si am continuat. Inainte. Spre vacanta. Sigur e de la bagaje. Nu sunt eu obisnuit sa merg incarcat.

Am ajuns in Belgrad. Fetele erau si ele pe undeva pe drum. Nu ne-au ajuns. Nici nu prea aveam mari sperante in asta. Am traversat Belgrad-ul din amintiri si semne de circulatie si am iesit pe autostrada in vre-o juma de ora. Numa bine ne-a mai trezit un pic. Pe autostrada, treaba un pic ciudata. Nu am mai fost niciodata si nu nimeream viteza aia de 130. Constanta, la mine, varia intre 100 (curba in fata) si 140 linie dreapta. Misu, cred ca dispera in spate. Asta e ... Trecem de pay toll, ne luam biletelul cu amenda si ne oprim in a doua benzinarie. "Card, benzin, gospodin?" "Yes, deset minuta". Noi ca boi continuam, "we need benzin gospodin". "10 minutes, we are changing". Ce mana mea schimbau, nu stiu. Whatever, pauza, din nou. Mesaje, bipuri, le explicam unde sa vina si la fete care, se ratacisera prin Belgrad, ne intindem pe iarba si mancam un sandvich. De la Misu, ca eu nu am avut creata ideie sa-mi iau ceva la mine. Ma rog, e bine si asa. Reuniune, benzin, card, pipi, drum. Acum, trebuie sa o spun. Pe autostrada, nene simti ca faci kilometri. Pe bune acum. DAAAAAAAAR, E GROAZNIC DE PLICTISITOARE.

Dupa nici 200 de km, simteam ca nu mai am nici o legatura cu ce se intampla in fata mea. Ce-o fi cu liniile astea din fata care se impulica intr-un mod absolut ciudat cu farurile, intr-un indefinit si abstract din ce in ce mai greu de inteles. Pictura din asta modernista oare? Nem treaba. Hopa, ia te uita un OMV. Am intrat in el, cu orientare precisa catre locul de parcare, am tras in spate si am inceput sa indoi din picioare, din brate, din spate dupa care am aprins o tigara si m-am intins pe bordura. Sincer? Cam atat imi amintesc. Parca la un moment dat il simteam pe Misu, cum ma strangea de gat dar cica se zice ca imi punea de fapt o perna sub cap and that's pritty much it. Dupa aproximativ 1 ora de somn lemn pe bordura ... m-am trezit ... evident neintelegand ... ce e cu mine, unde sunt, ce caut acolo si ... cine mana mea sunt toti oamenii aia din camera mea. Ma rog. M-am dus sa fac susu, am bagat si benzina and here we go again ... (ps: ca sa ma credeti cam ce lemn am fost ... take a look).




A urmat o perioada friguroasa a drumului nostru. Am intrat in muntii Serbiei dupa Nis. Un drum absolut nebunie daca il faci ziua ... a si simt asa o nevoie deosebita sa mentionez ... pe soare :). A fost nebunie. Trafic cat incape. Am rezistat cam 10 minute sa stau in ritmul masinii dupa care mi-am luat lumea in cap siiiiiiii ... gaaaaaaaaaaaaaaaz. Misulica care statea la cutie dupa mine ... cred ca impartasea aceiasi stare de spirit ca si mine ca nu a stat deloc pe ganduri. Blana tata. Si uite asa am facut 150 de km cam intr-o ora si ceva. Pe trafic, pe linie continua, in luminiile difuze ale diminetii. A fost superb modul in care se lumina de ziua. A aparut intai un fel de nor de lumina, dupa care tot cerul a inceput sa se coloreze in tot felul de nuante de albastru inchis apoi din ce in ce mai deschis. In momentul in care am intrat in vama cu Macedonia s-a facut lumina de tot.

Iar din goana aia de dimineata am dat in ... coada. Cristos, deci parca TOATA lumea care mergea in Grecia si-a ales ora aia sa intre in Macedonia. :( ... personal cred ca s-a dublat numarul de masini din tara aia cand au trecut toate cele de vama. Daaaaaaaaaar ... asa e astia motociclisti ... le place drumul ... si nu prea le place sa stea la coada ... deci ne-am bagat in fata. L-am prins pe unul cu numere de RO chiar inainte de pasapoarte si faceam de zor semne la disperatii de claxonau ... "La asta fratica. Lasa-ne ca murim de frig oricum". :). Smecheri domnle.

Smecheri, smecheri ... dar ... degeaba. Am trecut de vama si ne-am oprit un pic pe dreapta sa fumam o tigara. Tigara care a durat vre-o 2 ore. Am adormit in cur, sprijinit de balustrada cu tigara in coltul gurii si cu Misu care abera ... "Horica, eu pazesc la motoare". Etepula, cand am facut ochi, sforaia si asta cu geanta de acte sub cap. Bun, mi-am zis... si am mai bagat juma de ora.




Ne-am trezit, le-am sunat pe fete care surpriza pentru unii ... nu trecusera inca de vama. Nu mai stam. Punem bagajele inapoi pe motor si ii dam sandale. Autostrada din Macedonia, nu e chiar ce-a mai grozava autostrada din lumea asta ... daaaaaaaaaar ... are o proprietate importanta ... e goala ... nu are camere ... si politistii macedonieni sunt mai lenesi ca mine :) ... deci sandale. Am facut Mk de la cap la coada intr-o ora jumatate. Ca TGV-ul am mers. Si uite asa, am intrat in tara care efectiv o iubesc pe la ora 9 dimineata. Deja costumul incepea sa cam arda pe mine iar tot frigul strans in muntii Serbiei incepea sa fie o amintire intre picaturiile de transpiratie care imi curgeau in casca. Motiv destul de bun ca in primul birt care l-am vazut dupa vama sa ne oprim ca sa ne infingem intr-un suc rece si evident sa le asteptam pe fete. Blugii erau la ele in masina. Le-am asteptat, ne-am schimbat intr-o buda de pe acolo sa fim mai lejeri si am plecat din nou la drum.

Restul drumului prin Grecia a fost, de senzatie. Senzatie tare, in special pentru partiile dorsale. Aveam senzatia unei dezvirginari ca sa ii zic asa. Autostrada, rataciri, GPS-uri care o luau razna si indicau drumuri imaginare... ce sa mai zic? Autostrada, caldura, plictiseala, fierbere si plictiseala ... ca sa descriu in cateva cuvinte partea asta de drum.



Spre dupamasa, dupa ce o voce mica in cap incepea sa imi zica ... ca nici macar un kilometru nu mai pot merge, ajungem nene pe un drum desprins din visele mele umede. Serpentine, munte, curbe care se puteau lua in viteza, largi, astfalt poros. Nu a mai contat in clipa faptul ca in spatele meu erau infipte omieunasute pumnale si curul il simteam ca un snitel pregatit pentru prajit. Am infipt cu ultimele resurse mana in acceleratie si ne-am dus ca disperatii pe curbele respective. Absolut magnific. Ne-am trezit instant amandoi. Pe cuvand de onoare, ca daca as avea posibilitatea as face drumul ala de cel putin odata pe saptamana.



Satele se insirau, atat de pitoresc in stanga si in dreapta, curbele veneau una dupa alta era superb.

Si nu ne lasam deloc. Ii dadeam. Deja intrasem in criza de timp. Daca va vine sa credeti eram in pericol sa ratam ultimul bac pentru insula care pleca la ora 10 dintr-un port numit Kilini.




Deci ii dadeam sandale puternic de tot. Am trecut de pe continent pe prima insula pe podul de la Antorio si de acolo am tinut drumul spre Kilini.


Intr-un mod ciudat (banuiesc o conspiratie globala la mijloc) in clipa in care am trecut podul, toate sculele care le aveam cu noi au murit. Si nu vorbesc de a mea si a lu Misu ... ci de acele nenorociri moderne ... la care am injurat copios o buna parte din drum si mai precis GPS-urile. Deci, razvratire. Ma enervez si ma opresc la un semafor langa o masina, bat in geam ca tot omul la semafor si urlu la ala ... "My friend ... Kilini? Good road?" Moment in care simt pe umar un fel de lopata si o voce groasa care ma intreba. "Where do you want to go, my friend?". Sa va spun ca m-am cacat pe mine cand m-am uitat la monstru de om care s-a oprit langa mine? Inchipuiti-va o corcitura intre o gorila, bivol, Yeti si cu o mutra blanda. "Kilini", ingaim eu. "Follow me!". Ma uit la motorul lui si mi se ridica un semn de intrebare. "My friend, don't think I can". Apucasem sa arunc un ochi la scula dintre picioarele tipului. Si era de senzatie. Hayabusa, modelul fara limitare. "Ok, than you go in front and when time will come I'll pass you to show you where to make the turn!". Perfect, mormai eu. Si ma infing in acceleratie.

Ceea ce a urmat, a fost asa ... un fel de muiutza care mi-am luat-o pentru cunostiintele mele ... limitate ... de a conduce motorul. In conditii de intuneric deja, sosea nationala (simt eu nevoia sa mentionez in apararea noastra), oboseala, etc. ... ma chinuiam sa tin constant un 120 ... pentru care transpiram de zor. Si dupa vre-o 10 km in care efectiv m-au apucat transpiratiile ... ma uit in oglinda ca sa-l vad pe grecotec ca fuma in timp ce mergea. Inmortimasii. Sa va zic ca m-au apucat dracii ?


Pana, ne-a explicat el ca ar trebui sa ne grabim ca nu mai prindem bacul (futui) ... i-am zis ca sa se duca in fata ca venim si noi, gandind asa murdar in sinea mea ... ca nu-l scap din ochi nici daca ar fi sa ucid motorul. Ete na ... nu am apucat sa bag a doua si nu l-am mai vazut. Nu conteaza, motivati puternic... ii dam sandale ... si intram in port la 10 fara 5 minute. "WE ARE COMING" urlam la aia de la vas. "Tickets" ... "Cepuimei de tickets mai vreti?Sa dea dracu sa plecati fara noi ca va omor". Imaginati-va frustrarea ce mustea in noi. Se implineau 26 de ore de calatorie si daca ratam bacul ala trebuia sa dormim undeva prin port. Ma rog.


Una peste alta, la 10 fara 2 minute cu biletele in mana am urcat triumfatori pe vaporul ce ne-a dus spre ce-a mai frumoasa insula ... si sa nu exagerez ... una din top 3 vacante ale mele ever. Eram fericit!


http://www.youtube.com/watch?v=d3kCsO3d5hY

duminică, 26 iulie 2009

Drum bun Silkman ... oriunde te duce el acum!

Ma laudam acum cateva seri la niste prieteni la o bere, ca vara asta incepe sa o depaseasca pe cea de anul trecut. Concerte, vacanta, chestii "nebune" facute, bere ... toate au fost sau vin.

Dar, dupa cum bine se stie, exista undeva candva un mic punct cand totul se intoarce cu curul in sus. Si la fel ca vara trecuta ... s-a intamplat din nou. Era Copilu la mine si imi povestea..."Ba, a murit unul astazi, Matasosul". Cine pui mei ii asta?

Mai pe seara, intru pe forum sa vad si eu ce si cum ... si am simtit ca ma sufoc. Si nu a fost de la caldura din camera, care fie vorba intre noi, e acolo! Matasosul ... era Andrei. :(. M-au bufnit lacrimile instant. Da, asta stiu cine era. Era prietenul meu cu care am mers la biliard. Era prietenul meu cu care am fost la liceu. Era prietenul meu cu care am fost la nunta la Ionut. Era prietenul meu cu care m-am plimbat. Cu care am ras, cu care m-am imbatat, cu care am jucat basket si cu care m-am plimbat.

S-a terminat pentru tine, fuga pe acest pamant. S-au terminat drumurile proaste. Benzina nu mai este scumpa si chiria nu mai este mare. Petele de ulei de pe drum nu mai trebuie sa te sperie iar cauciucurile nu se mai uzeaza. Nu mai are importanta daca ploaie sau e soare sau e frig. Le-ai gustat pe toate. Drum bun Andrei. Asfalt uscat. Ai grija pe curbe sa te inclini si tine cotul ala intins. Vezi sa porti protectia de vant. Sa nu-ti uiti bricheta. Drum bun Andrei! Vezi pe unde te duci ca venim si noi in curand si ne plimbam din nou impreuna. Drum bun prietene!

L-a omorat o vaca. Cat de stupid poate sa fie? Ce mai poti sa spui? Eu personal, nu mai am cuvinte. Am o sticla de whisky in schimb care o sa o beau pentru el si o urare trista ... Drum bun prietene! Sper sa ai un drum bun, pe unde te-o duce el acum! Un pahar pentru tine prietene! Odihneste-te in pace!

http://www.youtube.com/watch?v=sMqNFAU0tOw

luni, 29 iunie 2009

un dans prin ploaie ...

Intr-o zi de luni, putin mai groaznica decat majoritatea zilelor de luni, care ORICUM sunt groaznice, incerc sa-mi tarasc gandurile, sa le iau inapoi din ecranul monitorului unde chestiile mega groaznice si urgente palpaie din toate partiile, pentru a mai retrai ceva din momentele zilelor anterioare. De nu ar fi telefonul asta care suna ...

... revenind totusi, nu au fost multe dar au fost scurte si intense. Si s-au nimerit cumva exact pe ce aveam nevoie. Un pic de concert, un pic de deprimare si o plimbare ... de sa ti-o tot amintesti.

Am fost sambata seara la un concert. Acum sa-mi spuna si mie cineva, care sunt sansele ca:

1. dintr-o saptamana in care vremea a facut o demonstratie despre ce inseamna cu adevarat cuvantul capricios, in seara de sambata sa se faca cald nene. Da cald si fara strop de ploaie.

2. sa cante Ducu chiar in seara respectiva.

3. sa am plinul la motor pentru descarcarea de dupa.

A fost nebunie, in sensul frumos al cuvantului. Terasa era plina, oameni de toate varstele si toate natiile, cu minusurile de rigoare evident. Cred ca pitiponciilor si pisi-urilor nu le place muzica de genul ... soarta ... :).Si a cantat. Si a cantat frumos. De dragoste, despre viata, despre iubire, despre fete ... si despre soarta. Cred ca stiam si virgulele de la melodiile lui. Mi-a placut sa ma uit in jur cum in functie de melodie vedeai oameni cum fie se iau in brate, fie se imbratiseaza si danseaza ... fie pica pe ganduri. "Vestejit de-al toamnei mele frig / Nu voi mai fi tanar niciodata" i-a lasat pe multi cu ochii in aer. Foarte fain ma ...

Imi era evident din clipa in care am zis ca ma duc la concert ca nu voi pleca foarte ok-ei de acolo. Vorba aia, de prea multe ori am bocit pe versurile lui ca sa ma lase indiferent ... but hei! That's jut me!

A doua zi si mai precis ar fi duminica s-a lasat cu plimbare. Dupa ce unii si altii s-au trezit mai complicat ... m-am hotarat eu asa de dimineata, ca e o zi numai buna sa dau curs invitatiei domnului Biker-ul Lila ... Avand deplina incredere, in cuvintele auzite de nenumarate ori si mai precis fraza ... "cand EU organizez excursii, nu ploua" ... m-am echipat corespunzator, mai precis doar armura, blugii si adidasii cu aerisiri.

Dupa o scurta verificare a ceasului, m-am decis eu ca nu are nici un sens sa ma mai duc la magazin de unde era plecarea si am intins-o spre iesirea din oras unde l-am sunat si pe Puiu sa vina si el. Si unde nu am asteptat decat vre-o 50 de minute dupa trupa ... cea punctuala )))) ... dar macar m-am ales cu o pozitie faina de facut poze ... adicatelea celea de la iesirea din oras ...



Trece ceata cea voioasa ... motiv de metamorfoza la mine ... ma prefac in bateria lu Puiu si imping vre-o 50 de m la el ... dupa care fuga la motor sa ii prind. Si da-i tata ... talpa dupa ei. Pana la urma i-am prins ... i-am depasit ... si am mai prins un loc de poze ... podul de la Voiteni ...



Eeeeeeeee ... fratzica ... si de aici incepe distrugerea mitului de biker meteorolog. Pentru ca undeva pe la Berzovia au inceput sa cada doi stropi frumosi ... iar la Resita in benzinarie (Mol) sa tot fi fost vre-o 6 stropi frumosi. Nu-i nimic, nu cedam noi asa usor, stim ca viata de biker este aspra si ne hotaram. Nu mergem la Raul Alb de unde coborau niste baieti dubios de uzi ... adica sa ma scuzati ... siroiau si facem stanga imprejur sa mergem la Dognecea.




"SIGUR NU MAI PLOUA!" si urma sa facem baie. Am ajuns noi la locul de unde mai erau ... 300 de m ... DAR FIX 300 DE METRI ... dupa cum se jurau unii si altii pana la lacul cu nuferi ... si unde surpriza ... cei 6 stropi frumosi se transformasera intr-un dus in toata regula. Dar noi stim una si buna si mergem sa vedem nuferii.


Sunt faini nuferii ... dar foamea e foame si ploaia nu se mai opreste ... iar pana la Colt de rai ... mai sunt fix alti 300 de m. Sa mor eu daca va mint ... in Dognecea totul se gaseste la 300 de m!!!! Din pacate 300 de m ... suficienti pentru Puiu sa se verse intr-o curba ... avariind calutul lui alb, la care a lucrat din iarna si l-a terminat acum 3 saptamani ... :( ...


La Colt de Rai chiar e un mic coltisor de rai ... foarte frumos. Sa nu te mai saturi priviind...


S-a papat bine ... s-au facut poze ... s-au mai schimbat doua vorbe ... si s-a plecat spre casa. Norocul prostului ... scuze ... al meu ... e ca cei 6 x XXX stropi frumosi au tinut doar pana in Bocsa ... si de acolo a rasarit o urma de soare. Eeee na ... am putut face poze si pe drum ... in caz ca nu stiti ... eu sunt ala cu DIGITAL... :) ...


Acum, cand am terminat de scris am ajuns acasa si stau cu o bere ... iar drumul prin padure ... prin ploaie ... impreuna cu atatia prieteni ...

miercuri, 24 iunie 2009

povestiri din marginea drumului ...

Si din nou ... e ora 1.54. De data asta nu mai am vin. Vodca si bere. E buna si asta...

O intrebare foarte buna, am auzit in seara aceasta. "Ce il face pe om sa devina ce este?" Ma rog. In cazul celor trei care ne-am luptat cu sticlele de bere in seara asta se referea la motoare evident. Ce trebuie sa ti se intample, ca sa-ti placa asa ceva?

Nu e safe. E clar. Nu are nici un rost sa ma intru in foarte multe detalii.

Trebuie sa faci sacrificii. Clar! Bine. Asta in cazul in care nu te-ai nascut cu teancul de verzisori asigurat. Benzina e scumpa si ai nevoie de cantitati nene, cauciucurile sunt scumpe, uleiul de ruineaza, asigurarea e mai mare ca la o masina, piese etc ...

Te indeparteaza de majoritatea oameniilor. E si legat de partea cu sacrificiile. Nu mai poti sa cheltui chiar asa ca spartu pe alte cerinte ale vietii mondene. Decat o sticla de vodca in club mai bine un schimb de ulei. O iesire la munte valoreaza cat un schimb de caucioace ... Vine vara si trebuie sa pleci. Nu poti sa pleci cu foarte multi la drum. Nu sunt multi care sa alerge in acelasi ritm cu tine sau in care sa poti sa ai incredere. Nu poti duce decat maxim o persoana cu tine. Drumurile sunt frumoase cand pleci de nebun fara rezervari si hotele de 10 stele rezervate din timp si hmm ... aidepulamea cata de putina lume stiu care e dispusa la asa ceva.

Nu e comod. In orice caz nu poti sa-l compari cu o masina. Aer conditionat din parti, te scutura, te baraie, te doare curu, te prajesti si ingheti depinde de ce are chef vremea, mananci muste si nisip de te astupi.

Deci? De ce sa-ti doresti asa ceva? De ce sa alegi in locul luminii electrice lumina lunii sau a fulgerelor? De ce in locul discoteciilor sa auzi vuietul valuriilor sau a padurii cu solistii principali privighetoarea, mierla si ciocarlia? Sau in locul protectiei oferite de ziduri care sa te fereasca de rau sa fii protejat de prietenia oameniilor cu care ai plecat la drum?

Motivele, in mod sigur, sunt particulare. Sunt multe de altfel. In schimb pentru cei care aleg sa faca din asta un mod de viata, este unul singur si de altfel foarte simplu ... iar raspunsul e la fel de simplu ca si cel de la intrebarea ... de ce te indragostesti? Nu o sa-l stii niciodata inainte prietene ... trebuie doar sa faci pasul ... si atunci o sa-ti dai seama!

vineri, 19 iunie 2009

o stea cazatoare ...

nu dorm ... supriza ... stau si rumeg ca un bou la o ideie care a inceput sa ma macine de la o vreme incoace. Seara asta nu a reusit decat sa o accentueze, ca sa zic asa. Am luat-o la goana prin noapte si dupa o revedere foarte placuta cu o prea buna prietena ... am simtit nevoia sa-mi descarc, din nou, singur pe drum, anumite frustrari intr-o combinatie delicioasa de vant/viteza/vibratii/stele si racoare. Speram sa se stinga ceva ... si nu am reusit. A fost tare totusi senzatia ... dar mi-a ramas ceva ... acolo.

Incepe sa-mi fie din ce in ce mai greu sa ma intalnesc cu oricine sau sa ma apropii de cineva. Incep din ce in ce mai mult sa ma simt ca un intarziat. Nascut cativa ani prea devreme. Poate? Poate cateodata nu am fost prea atent si incep sa ma indrept inspre ce zicea prea marele maestru ... nenea ... muzica noptiilor mele de vara ... Stefan Iordache ... un trecator. Si da. El canta si in aceasta noapte, la o ora la care probabil ca ar fi trebuit sa dorm ... dar la care ... surpriza nu pot sa o fac ...

Sunt cum sunt in clipa de fata, pentru prea multele vesti si evenimente care s-au/se vor intampla in aceasta vara. Cert este ca imi dau seama ca din ce in ce mai mult cei de langa mine se schimba luand-o pe un drum absolut normal pentru o persoana normala. Poate ca exemplele din jurul meu ar trebui sa ma motiveze sa fiu altfel. Absolut sigur este, totusi, ca am fost cam cu curu in sus toata seara tot gandindu-ma la asta. Si mai ales cand stateam eu pe marginea soselei, fumand o tigara, certandu-ma cu stelele si injurand in gand la balta imensa de noroi in care am nimerit cu motoru ... si evident ... cugetand la chestii "adanci" sa le zicem asa. Si sa vezi nene, ce s-a intamplat atunci ... a trecut aproape prin fata mea o stea cazatoare ... masca am ramas.

Au fost vre-o cateva din astea in toata viata mea. Putine in orice caz. A trecut, exact prin fata mea, parca urland la mine ... "pune-ti o dorinta". Celelalte care au fost cam la fel au fost la mare ... cand mi-am dorit sa ma iubeasca si sa ne casatorim ... si mai una cand mi-am dorit sa-mi iau motor ... ete na... :) ... s-au implinit toate ...

Si mi-am pus dorinta. Mi-ar placea sa fiu "normal" sa zicem asa din punct de vedere a psihicului si emotiilor. Din pacate nu mai sunt. Mi-ar placea sa-mi placa si mie "simplu". Ar fi atat de usor. Mda. Rezulta ca dorinta de acum nu mai e atat de simpla ca cele dinainte. Dorinta e totusi cunoscuta si nu mi-o mai schimb. Mai sunt atatea sosele, mai sunt atatea intersectii, autostrazi si cestarine si hoteluri si pensiuni si loc de camping si poze pe care trebuie sa le fac ... incat ce puteam sa-mi doresc? De ce nu e simplu? Pentru ca nu e si riscul e mare ca sa raman din nou doar un trecator ... dar sper ... cred ... imi place sa-mi repet ... ca o sa ma intalnesc sigur cu urmatoarea stea ... cand probabil imi voi repeta una dintre dorinte. Care si cand? Ramane de vazut... ar fi frumos totusi sa o vad pe malul unei mari din alea ... din visul meu.

Cred, sper, am convingerea ... inpuimei ... pot sa-i spun oricum, ca ... totusi ... mai stiu pe cineva care isi doreste in aceiasi masura ca si mine ... sa vada ce este dupa urmatoarea oprire ... care va trage de accelearatie cu aceiasi ura ... si va dormi sub stele ... si va bea vin pe malul marii ... care plange dupa amintiri la fel ca mine... "simplu" nu este pentru noi ... departarea este in schimb. Cel putin pentru inca ceva timp. Dar moto ... merge tare ... sa nu uitam asta. Departe este doar pana in momentul in care incepe drumul! Si la capatul drumului vom vorbi din nou ... si ce sa mai zic? In viata toti avem stele noastre cazatoare ... si ele o sa mai cada ... urmatoarea nu o mai ratez. Cred.

Acestea fiind zise ... il las pe nenea Iordache sa mai zica de din astea de suflet ... mai pun un pahar ... si sper sa adorm si eu. Noapte buna mie! :) ...

http://www.youtube.com/watch?v=smxtuTy6BEw&feature=related

duminică, 14 iunie 2009

Un pas mai departe...

Traiesti momentul. Traiesti viata. Si asa mai din una mai din alta te mai indragostesti din cand in cand. Feeling-ul ala de inceput, ceva aparte. Fluturasi, lumea la picioarele tale, nu dormi si mai dai o fuga in miez de noapte ca sa o vezi sau sa faceti un drum impreuna. Chestie misto. Dar e oare indeajuns? Cand se transforma totul din flacara aia de inceput in modul in care iti doresti sa traiesti tot restul vietii sau ma rog o buna parte din ea de acum inainte? Pentru ca nu e asa si acum sa fim cinstiti ... te mai plictisesti din cand in cand ... :)


In momentul in care iti confirma mereu si mereu ca asa e bine, in momentul in care si cand da jos cu tine, in momentele in care te dispera efectiv ... in momentele in care te sacrifici pe tine ca sa ii fie ei bine, in momentele in care stai jos si nu-ti poti misca picioarele si mainile si singurul tau gand e ... ea.


Ahhhmm... da. Ea, te face sa traiesti. Ea, este si devine in fiecare zi mai frumoasa. Ea, iti ofera momentele de nebunie de care ai atata nevoie si in acelasi timp te lasa atat de liber sa faci ce vrei ... Ea iti ofera visele si departariile. Si nu inseala. E cinstita cu tine. O tratezi bine primesti bine inapoi. Esti magar ... s-ar putea sa ajungi in ambulanta.


Oai, da. Nu stii si nu poti sa simti nimic pentru motor pana in secunda in care o scoti acolo unde stie ea cel mai bine sa fie asa cum trebuie. Pe sosea. Sa te bata vantul, sa te arda soarele, sa manance soseaua. Atunci intre fier si om se creaza ceva. Se invata unul pe altul. Se leaga impreuna si asa ajung departe.


E frumos. E mult prea frumos, ce se intampla si ce traiesti si cum te simti si ce poti sa faci ca sa fie cuprins in cuvinte. Si mai ales de cineva ca mine care scrie doar pentru a "downloada" niste feeling-uri. Cum a fost de exemplu acest weekend. O sosea nebunie, cald, vant, miros de vara combinat cu umezela care se simtea inca de la ploile de saptamana trecuta. "Nebunie"... dar o nebunie frumoasa. Sunt cateva cuvinte pentru cateva zile si nici poze nu am prea multe ... dar ... e ceva.


Draga mea, moto ... fie ca toate drumurile noastre sa fie cel putin la fel de frumoase ca cele din weekendul asta si sa termine la fel de bine. Cu un zambet tampit pe fata mea, cu tine la garaj, cu amintiri proaspete si poze ... ce mai stanga dreapta ... ma simt in al noulea cer. Ai zice "obosit" :) ... and happy! Azi m-am indragostit din nou!


vineri, 12 iunie 2009

Poze

Nu stiu daca am mai spus-o pe aici dar mie imi place foarte mult ca anumite intamplari, anumite momente din viata sa mi le aduc aminte ca intr-un fel de poza. Stiu ca am un spatiu mai limitat de memorare si din pacate am constatat ca incep sa uit din ce in ce mai des chestii asa ca incerc sa-mi fac din fiecare chestie care vreau sa mi-o amintesc o poza mintala ... un moment photo ca sa zic asa.

Am tot copt de cateva zile la o ideie. Sa tot fie vre-o cateva saptamani ca sa fim mai precisi. Nu prea am mai scris de mult pe aici si pentru cateva motive. Cum ar fi ca nu am prea avut ce sa scriu iar in ultima vreme am prea multe de spus si de facut incat imi este foarte greu sa mi le pun in ordine pentru a le aseza intr-un mod oarecum inteligibil.

Da! E clar si limpede! A venit acasa Suzie. Asa ranita cum e, acum e acasa. Maine se repara si Kawa (sau ma rog ... daca e sa ma uit la ceas ... chiar azi). Da se apropie vacanta mare! Nu putem lipsi. Nu mai avem voie sa lipsim (adicatelea eu cu una din ele). Da se apropie schimbari! Da se implinesc planuri! Asa cum or fi ele ... se implinesc destul de multe.

Deci? What next? Daca toate lucrurile merg asa cum ar trebui ... se apropie timpul calatoriilor. Anul asta m-au saltat cele de afara pentru un motiv extrem de simplu ... lipsa finantelor oarecum determinate si de intamplariile pacii. Dar sper ca pana la anul ... sa pun la punct si la acest capitol. Si mai precis sa terminam cu datoriile ... nu dealta dar investitiile au fost deja facute ... acum trebuie platite. Cumva ... o sa le inchidem si pe astea. Ma simt atat de motivat sa le rezolv incat sunt absolut sigur ca se va intampla. Mai sunt cateva investitii totusi dar oarecum minore vs. ce a fost pana acum ... un cort ... un sac de dormit ... o saltea.

De unde aceasta motivare? Well ... am mai zis se apropie timpul calatoriilor. Sau mai bine zis este. Acum. Pentru ca daca ne aducem aminte ieri era Revelul ... si asa o sa fie si la anul si asa zboara anii in care poti sa faci. Cand ai oasele, finantele si dorinta de a face astea. Ce am facut pana acum au fost simple antrenamente. Si de ce zic asta? Are cineva ideie cate chestii sunt de vazut la o simpla aruncatura de batz de noi? Cate locuri de poveste, cate evenimente, cate posibilitati de distractie, cate peisaje de fotografiat si locuri de intalnit oameni si unde sa vezi chestii. Ma rog, sunt sigur ca sunt oamenii care le-au mai vazut inaintea mea ... dar la fel de sigur sunt ca si eu vreau.

Ca sa enumar cateva ...

- o noapte pe malul Dunarii in Budapesta. A fost una dintre cele mai frumoase serii de vara care le-am trait vreodata. Si mai vreau ...
- un weekend la Budva. Cu cortul
- o tura printr-o tara de vis ... Romania. Moldova, manastiri, Sighisoara etc.
- o tura pana in Croatia.
- o tura prin Rusia. Fascinanta tara.
- concerte? poate mai am norocul de un nou AC/DC tour ... ar fi o treaba faina...
- Grecia.
- MOTO GP in Italia si Brno
- Praga, Bratislava, Zagreb ... asta ca sa ma limitez la cateva ...
...

etc.

Acum intrebarea este ... cine mai vine? Iar cine mai vine ... trebuie sa-mi trimita o poza macar la fel de frumoasa cu cele care le am deja (vezi mai sus) ... si o pun la lista. Cu cortul/sacul de dormit/cortul/mp3-ul in urechi si casca in cap ... si moto (da moto) ... la drum ... aduce unpic si poate chiar este asa ... ca si cavalerii lumii moderne (ca sa citez un prieten) in drumul lor de initiere.

Nu vreau momentan sa ma opresc din aceste planuri. And ps: vine careva sau nu ... e egal ... plec singur fara sa ma uit o secunda in spate. Nu stiu de ce dar in seara asta ma simt din nou ca si cum ... "Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare / Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare". Avea dreptate tatai ... "noroc cu mine ca altfel ma lua dracu" ... sau cu alte cuvinte, eu visez la asta. Daca eu nu sunt dispus sa ma duc, voi ramane doar cu un gust extrem de amar in gura cand altcineva va vorbi despre asa ceva ... si nu-i asa? Atunci cand nu poti sa faci ceva sigur dai de unu cu zambetul in jurul capului care iti spune cat de fain e ... cepanamea ... cred ca e / sau poate fi o lege de-a lu nenea Murphy.

Si daca e sa fiu cinstit ... stiu pe cineva ... care va veni ... asa-i moto?

http://www.youtube.com/watch?v=FBdVA5N1XWI

Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa
Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda
Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.

Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte
Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe
Visez o iubire ce n-a fost si nu e
Desi tot mai rece si singur cararea ma suie.

Din carti nu raman cu nimic nu ma invata
Decat frumusetea padurilor cate-o povata
Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie
Tristetile toate din lume mi-s scumpe, sa vie.

Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare
Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare
De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde
Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.

Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape
De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape
De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Si-mi plac numai mie si numai cu florïle-n casca.

luni, 8 iunie 2009

I se vedea doar coada ... neagra ... batea soarele pe el. Nu imi venea sa cred. Nu puteam. Nu intelegeam. Si cand am ajuns mai aproape de el m-a pufnit plansul. El era.

Era ologit. Mutilat asta e cuvantul care sa descrie cel mai bine ce i-au facut. Criminali din punctul meu de vedere cei care i-au facut asta. Nu sunt si nici nu vreau sa par un dur ... dar pentru din astea din punctul meu de vedere exista o singura pedeapsa ... jos cu mainile. Sa nu mai poata simti niciodata nimic in viata lor ...

Totul se intampla in curtea Politiei din Lipova. Iar cei care au meritul care l-au gasit sunt Copilu si Pufarinu ... super Doctoru' si Mega Kid. Ce sa le mai zic? "Multumesc". E poate prea simplu si poate fara nici un folos acum. Dar, daca am invatat ceva pana acum in viata, este ca ... roata se intoarce ... si la un moment dat ... sigur voi putea cumva sa ajut cumva si atunci va insemna ceva! Va multumesc prieteni!

Nici nu am putut sa ma bucur foarte mult atunci. Ma durea inima cand il vedeam/aminteam cum arata. Dar ... nu ne grabim. Motorul Phoenix o sa-i pot zice ...o sa arate intr-un fel cand va fi gata ... asta promit!

miercuri, 27 mai 2009

O noapte alba in orasul alb ... AC/DC - Belgrade

Cald. Toropeala mare domle. Orasul foarte aglomerat avea un aer putin invechit se agita in cursul unei zile aproape normale de mai. Parea prietenos. Mai ales cand vedeai coziile de semafor ca se intind pe lungimi din alea considerabile si mai groaznic decat atat nici nu se miscau. Pana mea. "Gospodin" pe unde dracu trebuie sa o luam si noi sa ajungem la stadionul ala nenorocit? Noi, nema harta, nema GPS, nema cunostiinte de limba sarba. Adica na, cateva cunostiinte de baza cum ar fi ca vroiam un pivo rece ca ni se lipisera limbiile de pamant si o plescavita cevap sa ni se mai dezlipeasca burtiile. Si cam aici s-au terminat cunostiintele.

Pana la urma am dibuit noi directia, si am ajuns pe acolo. In fata noastra doua stadioane. Futui. La care trebuie sa ajungem? "Doberdan, Partizan? " ... "I hope so!" Cepulamea? Cand ne uitam la numaru lu ala de l-am intrebat ... hahahahhaha ... mitic de-al nostru, la fel de disperat ca nu mai ajunge odata. Gospodin we salute you, ne vedem pe stadion. Il dibuim noi pana la urma.

Au urmat vre-o 2 ore de plimbare in jurul stadionul, motiv de achizitionat diverse cum ar fi tricou original cu AC/DC (original de Belgrad), o bratara de rocker rau si dur, aaaaaaa ... pivo rece ca sa ne mai racorim mintiile infierbantate si hai sa vedem pe unde e intrarea. La intrare, niste baieti din astia cu tricouri rosii ne-au luat in primire. "Lighter, coins, watter, photo? Drop everything in here!" Ete na. Aveam si eu 9 euro pusi deoparte in monezi. "NU am nene, lasa-ma ca mi-s sarac. Stai nu mai trage de buzunar ca disperatu. Aici sunt cheile. Ce? Nu e voie cu breloc? Ete sa ma pupiincur ca nu-l arunc!" Pana la urma intram. Ce dracu se intampla? Stadionul aproape gol. Pe la locurile noastre un tanar de vre-o 60 de ani, abia se tinea in picioare de la combinatie puternica de pivo cu soare. Prietene, unde-s locurile astea? Din gestul lui precis am inteles ca putem sa nu punem pe unde ne duce pe noi bibilica si ne-am pus ... la umbra. Ca noi, altii. Cel mai misto era sa-i vezi pe unii si altii cum scot numere de la scaune si si le pun ca sa stea trupa impreuna.

Buuuuuun, daca tot suntem aici, noi ce bem? Niste baieti cu recipiente din alea in spate se tot plimbau pe acolo. Doberdan, Cola? Nema Cola. pivo. Pai sunt cu masina. Only pivo. Baietii seriosi sarbii astia dar parca totusi as bea si eu ceva ca imi venea sa-mi storc tricoul in gura de sete. Am vazut eu pe Discovery la survivor. Am ochit eu un cort intr-o alta zona de unde parca veneau ceva baieti cu altceva in mana in afara de pivo. Ma rog. Nema dinars momentan. Asteptam sa inceapa concertul si dam totusi de careva cu dinars. Si stam. Am intrat pe la 6 apropos. Si stam. Si mai stam un pic. Intre timp mai apar si ceva prieteni. Mufa cu jumatea lui cea buna si mai niste moto. Cam avariati mi se pareau. Se confirma. Au avut intalnire cu brother Jack. Buuuuuuuuuuuuuuuuun. Macar nu mai suntem doar noi. Apropos ... v-am spus ca am intrat la 6? De la Mufa, am luat niste dinari si m-am concentrat sa aduc doua pahare de Cola. Ultimele care s-au vandut pe tot stadionul. Dupa cateva minute au inchis cortul si au ramas doar baietii cu rezervoarele in spate. Pivo anyone?

Pana pe la 9 a tot intrat lumea. S-a mai si racorit. Au inceput sa cante si niste baieti pe scena. Ceva melodii sarbesti. Un pic mai incolo au aparut si niste baieti cu plete si au mai cantat ceva mai in spiritul evenimentului. Parca s-a mai umplut stadionul. "Hai sa dam o tura pana sus la bere sus. Pai nu beau. Hai sa ma ajuti. Hai". Cand ne-am intors cu berile am simtit ca mi se taie respiratia. Exercitiu de imaginatie. Stadionul se umpluse ochi. Se lasase intunericul si aproape 50% din oamenii de acolo aveau pe cap niste cornite din alea de dracusor, rosii, care luminau. Spectacol imaginea. La un moment dat s-au stins toate becurile de pe scena si cele de pe stadion iar multimea a inceput sa vuiasca. Am simtit ca se increteste pielea pe spate. Toti au sarit in picioare si au inceput sa aplaude. 40 de mii de oameni aplaudand, urland, fluierand. INCREDIBIL. Incredibila si intrarea care si-au facut-o. Locomotiva AC/DC a aparut prima pe scena. Fumega. Si asa a inceput.

2 ore de show total. Beograde, the party starts now. Beograde, we want to see your hands. Sing with us. Se vedea pe ei, ca sunt batrani. Nu mai aveau puterea de a sari si alerga ca altadata. Parul le era rar. Fetele si pielea imbatranite. Dar vociile ... vociile si melodiile ... au rascolit din nou ... sufletele, imaginatia celor din public. Nu am avut ce sa le comentez. Sunt staruri. Stele in adevarata definitie a cuvintului. Totul a fost organizat si a decurs perfect. Din pacate pentru mine si pentru multi altii cred, sunt printre ultimele lor spectacole. Fizic, nu cred ca mai pot sa duca. Staruri sau nu, sunt oameni inainte de toate. Au aparut pe rand, Rosie, clopotul, tunurile. Am urlat, am cantat, am sarit tot stadionul pe Thunderstruck, pe Jack, pe Let it be rock.

S-a incheiat magistral, cu Highway to hell. Gospodin, orice altceva in afara de ce am vazut aseara, va fi o simpla repetitie a fanfarei din Herculane. AC/DC ... WE SALUTE YOU! thank you!



http://www.youtube.com/watch?v=aQIxn7s3ym8

joi, 30 aprilie 2009

unu mai ... mai altfel ... decat alti ani!

Deschid un ochi si incerc sa imi dau seama pe unde sunt. O chestie suna langa capul meu iar mie mi se parea ca inca visez. Nu intelegeam de ce domnisoara aia draguta care tocmai imbratisa cu drag si spor la mine, a inceput sa guite o melodie din asta groaznic de deranjanta. Parca nu dadea bine la ureche. Pana la urma reusesc sa-mi dau seama ca e timpul sa let go si sa ma trezesc la realitate, groaznic sentiment, si mai dau pentru ultima oara cu mana intr-o incercare disperata de a nimeri din prima snooze-ul cu scopul precis de a mai lesina inca vre-o 5 minutele in lumea mea.

Ghinion. Nu am nimerit. Evident, nu am reusit sa-l fac sa taca, tulingura de ceas nenorocit ca mi-a stricat pana acum o multitudine de bunatati de vise si in final a trebuit sa ma ridic luand ca un robot, calea stiuta deja si bine intiparita in memoriile ancestrale ale ADN-ului meu. Adica drumul spre baie unde arunc o apa in fata, spal mancatoarea, golesc vezica si parfumez aerul cu una regulamentara de dimineata. Dupa acest ritual clasic ma arunc in scaun la calculator cu cafeaua si afumatoarea in brate. Inca nu reusesc sa inteleg unde/de ce a plecat domnisoara. Ce viata nenorocita.

Trag cu sete, si beau apa la greu. E micul meu dejun regulamentar de ceva vreme incoace. Pana la urma reusesc sa adun atata energie incat sa ma ridic din scaun in directia camera unde ma imbrac in costum. Moto. E, da! Aveam eu un motiv pentru care mi-am lasat ceasul pentru ore din astea groaznice. Repede un ultim inventar sa fiu sigur ca nu am uitat ceva, vezi prelungitor, fund, cutit, storcator de mujdei ce dracu mai aveam oare de luat? Sa vezi ca mi-au dat astia 10 telefoane aseara si o sa le uit acasa ... soarta. Bine. Daca am uitat ceva, asta e. Hai sa nu intarzii, ca vine Copilu si Micutza si toti ne asteapta la iesire in oras. Si chiar nu mai am chef sa-mi faca morala ca sunt un adormit. Ce dracu? Eu? Le arat eu lor.

Iau gentiile in spate, agatz cum necum castiile si ma proptesc in lift. Ca sa fie toata treaba oablosa pana la capat, mai dau pe drum si de baba de la 5. Si se apuca asta, nene, sa-mi tine o morala despre cat despre iresponsabili suntem noi motociclistii. Curse, o roata, donatorii de organe etc. Bla, bla. Tutiguramatii de lift ca nu mai ajungi odata la parter. Am pe teava o parere pentru astfel de aberatii. Din asta de dimineata. Si astea sunt din alea zgomotoase. Tminus5 secunde si alea chinuite, da rau de tot. Ajungem in sfarsit in fata blocului, unde speram sa se termine recitalul, da ti-ai gasit? E bun, imi zic si in timp ce acordurile bine pregatite ale predicii rasunau puternic in aer eu cu un aer serios si respectos in acelasi timp imi puneam castiile in urechi. Sarumana doamna. Am plecat la curse. Parerea mea despre aberatiile ei cred inca se putea simti in aerul diminetii.

Ma rog, nu am plecat chiar imediat dar am luat coltul sa ma apuc de echipat monstru. In timp ce puneam de zor chingiile de la bagaje si le aranjam sa stea cat de cat mai echilibrat suna telefonul. Am supto, ma pocneste instant un gand. Sa vezi ca am intarziat si restul au ajuns cu totii la locul de intalnire si ma asteapta. Scot precaut cu doua degete si ma uit sa vad cine suna. Fearless leader. Ups. Senzatia de am supto clar nu a disparut. "Daaa?". "Ba, noi intarziem ca am uitat nu stiu ce pe nu stiu unde". Aleluiaaaaaaaaa, au inceput sa cante corurile din capul meu si prind instant curaj. "Bine ba, sunteti de cacao, eu deja eram pe drum dar fie hai acolo mai repede". Repede bag un telefon sa vad pe unde sunt astia doi si ma apuc din nou constiincios de fixat, tras, invelit. Una in taxi, unul mere direct acolo. Bun, termin de echipat si ca sa stiu sigur ca am terminat, intestinul da semnalul. Repede sus ca e pericol.

Pana la urma, am ajuns la punctul de intalnire pentru noi si "surpriza" inca jumatate din Timisoara. Cam frig, la dracu, si ceata. Pui mei, lasa ca no fi prima oara cand merg pe frig. Ma pun pe trotuar si aprind o tigara. Toti se agitau, erau veseli. Aoleo, am uitat sa-mi iau bautura. Mai iau 3 uituci cu mine si ne indreptam catre magazin. 12 litri de bere la mine si ceva de rontait. Weekendul e lung, la naiba. Bun, s-a rezolvat si aceasta problema. Unde dracu sunt intarziatii? Ma uit lung la coada de masini care trecea pe langa noi care nu se mai termina. Cred ca o sa fie aglomerat. Ridic din umeri si ma pun din nou pe trotuar in atitudinea bine cunoscuta de madoarenpaispe,5. Intre timp, incep vizitele pe langa Suzi, priviriile ciudate cand vad cat baga in bord. E un defect national chestia asta. Indiferent unde am fost, vin unii si altii si baga direct un ochi in vitezometru sa vada cat are in bord. "Ai sa-mi fut una, asta merge tare domnu?" Nu dears, e un simplu scuter cu care se merge la cumparat ceapa si ridichi de la piata. Nu vezi gentiile de carat legume? Nu inteleg, cred ca nu s-au prins de gluma ca se uitau tare ciudat la mine cand le raspundeam asa... Gata m-am decis. O sa-mi pun un ceas din ala gradat pana la 600 km/h. O sa fac bani pe youtube cred, cu momente din alea de camera ascunsa. Sa vezi acolo ochi.

Mai stam, ce mai stam de vorba, se strange pana la urma toata gasca, ne echipam si la drum. Aglomeratie mare domnule, pe drum. Masina langa masina. Trecem ca la parada. A doua, in ture, sa ma auda dracu dobitocii. In timp ce ne mai indepartam de oras, incep sa se resfire masinile si prindem viteza. In casca imi urla vantul si Cargo. HUAAAA! Incepea. O saptamana de planning. Carne, legume, branza, agregate, gratar, nervi, pretentii si atitudini de imi pun palma in cur. Au meritat.

Am ajuns la viteza noastra de croaziera in sfarsit si dupa ce am trecut de Timis, s-a ridicat si ceata. Soarele a inceput sa mai incalzeasca atmosfera in timp ce noi treceam din ce in ce mai repede prin cadrele din filmul acestui drum. Dupa Buzias am facut stanga spre Hitias. Drumul absolut nou si pentru mine si Copilu dar stiam ca era bun. Ne-au povestit niste prieteni care au fost pe acolo acum ceva timp. Intradevar, era bun si mai important era gol. Doar eu, Micutza, Copilu si urletul tobelor noastre pe un drum gol, bun si drept. Era atat de frumos. La un moment dat, am trecut din nou peste Timis, moment in care am incetinit pentru a putea admira frumusetea peisajului care mi-a taiat respiratia. Incercati sa va imaginati un rau, dimineata, cu aburi care ies din el, sub un cer albastru patat de vre-o 2 nori albi, inconjurat de o campie verde iar pe mal din loc in loc cativa pomi. Erau niste culori atat de vii si toata singuratatea aia facea totul sa fie atat de linistit si ireal incat ti se infioara pielea.

Frumos mi-am zis. Stai sa bag a doua. Si linistea a disparut rapid in jurul nostru. Am disparut si noi din cadrele alea linistit spre Lugoj. La un moment dat am intrat pe drumul europea, facut si resfacut, desfacut si consolidat de vre-o 10 ani il tot refac astia. Ma rog. De unde am iesit noi in drum, era aproape terminat. Erau si cateva portiuni spectacol. Parca se ruga asfaltul de noi. Copilu, baga tare, ca trebuie sa te tii nene. Zburam. Zambeam. O simteam si pe Micutza cum strangea puternic dar nu dadea nici un semn cum ca i-ar fi frica. Incepea sa se lase si ea pe curbe. Ii place. Asa mi-a spus. In oglinda il puteam vedea pe nebun cum dadea din cap. Parca dansa. E da. Singurul lucru care mai lipsa din peisaj era motorul negru. :(. Power of dreams era in garaj iar rider-ul era incatusat in conserva. Macar putea bere si fuma in liniste. Salfut.

Am ajuns in Lugoj si ne-am oprit in prima benzinarie. Fir-ar a dracu intestin ca iar ii trebuie pauza. Nu e treaba nene. Dupa ce am plecat de acolo m-am oprit direct in prima farmacie. "Pastila pentru rezolvare, va rog". Bun. Am rezolvat-o si pe asta. Iar suna telefonu. "Unde sunteti?" "Venim, venim, problema cu evacuarea!".

In drum spre iesirea din oras, doua radare. Heehhhehe. Era de asteptat. Trafic. 1 mai. Scapam si de data asta si incepem sa urcam. Senzatie. Nu stiu, nu am ideie, cum ar putea cineva sa descrie modul in care te simti cand urci, cum este sa simti fierul de sub tine cum vrea, iti cere efectiv sa ii dai voie sa se duca. Pur si simplu nu vrea sa stea in rand cu restul. E o jignire pentru el. Parca se trezeste la viata, se incoarda, trage, franeaza, se inclina pe curbe si urla in padure ca sa se auda ca trece. Trece EL. Atentie!

Pana la urma am ajuns. Lacul, padurea, casele ingramadite, curtea noastra cu masa de pingpong, plaja si soarele ascuns printre petece de nori, gasca si cei 12 litri de bere din portbagajul lu Mufa promiteau reteta unui weekend de senzatie. Care a inceput cu o ploaie.

Eeeeee, lasa. Ca nu o fi sfarsit de lume. Deschidem cu curaj prima sticla de bere si ne apucam de inspectat terenul. Descoperim ca nu suntem singuri acolo. Mai erau cativa prin zona. Pareau de gasca si s-au dovedit sa fie asa pana la sfarsit.


Ture, ca ture dar foame este. Identificam si un loc unde putem punem gratarul si ne apucam de treaba. Punem lemnele la foc in timp ce fetele se refugiaza pe ponton la plaja.



Uh. Ne clatim si noi okiu in timp ce deschidem si a doua bere. Ce naiba. Nu ne incurcam chiar acum. Intre timp, facem si focul.


Am facut gratarele si ca bonus s-a mai preparat o oala imensa de mujdei din care au mai ramas cateva urme pe fund si o cantitate imensa de miros ciudat in jurul nostru.
Putitori si cu burtiile pline, am esuat care incontro. Unii pe ponton la soare, altii la un pingpong, altii prin casa la somn. Uffff ... ce seara groaznica va urma ...

Si a urmat. A inceput lejereanu cu o plimbarica pe plaja.


Am facut chestii de oameni mari si civilizati. Am aruncat cu pietre in apa. What? Avea o tinta clara. Ce? Nu se vede?


Bine. Acum na. Astia suntem noi baietii. Fetele sunt mai serioase si stau la un sfat de taina. Siguuuuuuuuuuur ... vorbeau despre unghii probabil. :)...


Toate ca toate. Inteleg plimbare. Inteleg poze si romantisme. Dar mie sa-mi raspunda cineva unde drac s-a dus domnisoara aia azi dimineata? Nu stie nimeni. Bun. M-am enervat. Ia sa ne intoarcem la cabana si sa ne bem berile. 1,2,3... etc... nu mai e bere... unde e vodca?


Intre timp soarele a inceput sa apuna moment care a scos instant la lumina puterea artistico vizuala atat din mine cat si din Mufa. Sau micii chinezi. Cu mentiunea, din nou, ca nu suntem mici si eram oarecum indecisi cu cine votam ... :)



Torpilati si inghetati ne-am hotarat intr-un tarziu sa ne indreptam si noi catre refugiul oaselor subsemnatiilor pentru seara respectiva. Nu inainte de a ne exprima indignarea legata casa colonelului. Nu era acolo dar am inteles noi ca el e jmecherului zonei. Nu. Sa nu credeti ca intre noi si cainii aia care isi marcheaza teritoriu e vre-o asemanare. Noi inca mergeam in 2 labe. Pana la pat unde am gasit cu greu gaura. De la sacul de dormit. Ce dracu? Unii. Altii tot nu aveau chef sa doarma si spuneau bancuri. Bulangiiii ... nu aveau somn ... :))...

Si uite asa s-a incheiat un 1 mai muncitoresc alaturi de colegii de la munca si prieteni. Noapte buna dears. Fie ca visurile voastre sa semene cu cel de mai jos.




duminică, 26 aprilie 2009

Un drum de weekend ...

Soarele imi ardea spatele, geaca mi se incalzise si tricoul se lipea de corp de transpiratie. Casca imi atarna in mana parca tot mai grea cu fiecare pas care il faceam si noi tot urcam. Mai sus si mai sus. Trebuia sa ajungem la cetate. Un deal destul de abrubt de urcat in varful caruia strajuia de ceva vreme, ea. Vre-o 700 si ceva anisori sa fim mai precisi. Nu ma simteam obosit si nu simteam nevoia sa ma opresc. Tot inainte, pas dupa pas. "Hei, luati-o voi in fata, ca o sa vin si eu mai incet. Dar vin!". Aveam un target, ce naiba? Si in fata mea, se ridica ca o momeala. Stai ca vin eu, ce dracu? Doar ca mai incet.

Din cand in cand ma mai intorceam sa ma uit in vale. Soseaua serpuia printre munti, langa sosea era linia de tren iar dupa linia de tren putin mai incolo curgea Muresul. Si totul era atat de linistit. Pe cer erau cativa nori care se jucau cu razele soarelui. Foarte frumoasa privelistea.

Ma simteam linistit. Copilu si micutza se mai opreau din cand sub un copac la o tigara sa mai ma astepte si pe mine. Ehehe ... ce sa faci? No amu, lasati si voi ca no fi nici o graba ...


Intr-un final am ajuns in varf, la obiectivul nostru. 700 de ani de istorie. Personal ma simt foarte impresionat cand intru in contact cu asemenea momente. In mintea mea, asemenea locuri prind viata si incep sa vad soldatii cum patruleaza prin zona, femeile care se plimbau de colo colo, un calaretz cum ajunge dupa un drum lung cu vesti, fierarii cum bat fierul pentru a face sabii, potcoave la cai si tot asa mai departe. Eram ca micul chinez. Aparatul la ochi si ma invarteam ca titirezul sa prind cadre. Bine, bine, cu doua mici corectii. Nu sunt mic si nu sunt chinez.


Micutza s-a tolanit in mijloc si a pus mana pe telefon. Tipic pentru ea. In schimb, Copilu era copil. Ce sa mai zic? S-a invartit el ce s-a invartit si a inceput sa se catere pe unde vedea cu ochii. Numai il auzeai: "BAAAAAAAAAAAH aici e un tunel secret.". "Am gasit o scara" La un moment dat, ma striga si nu stiam de unde sa-l apuc. "Eeeeeeeeeei, aici sus!". Nem normalis! "Stai bah, sa-ti fac o poza!"

Dupa ce ne-am invartit cat ne-am invartit pe acolo, am mai fumat o tigara pentru control si am luat-o pe drumul de intoarcere.

Am ajuns in vale, ne-am echipat si am luat-o din loc. Directia Arad. Nebunie drumul. Parca are lipici pe el. Am mers destul de incet, nu ne-am grabit, mai ales ca prin satele alea era plin de radare. Ce, nu ma credeti ca stiu sa merg si incet? Ia bagati un ochi.


Peisajele au inceput sa se schimbe din ce in ce mai repede si desi treceau in viteza erau la fel de frumoase.



Nici macar pe drum, nu mi-am dat jos aparatul de la gat. Mergeam cam ciudat totusi dar na ...
Am mai mers putin si ne-am oprit, trupurile obosite (hahahaha -ce formulare am mai gasit) sa bem un suc si sa mancam ceva. Dupa asta. Goanaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa inspre casa. De la Arad spre casa, efectiv am facut slalom printre masinile de pe sosea. Din cand in cand mai incetineam sa-l mai astept si pe Copil, care venea mai incet. Au incercat sa se tina de noi, vre-o doi cu masinile dar dupa cativa km s-au lasat repede pagubasi. Nu am poze de pe drum dar banuiesc ca ma puteti intelege de ce.

Asta a fost o poveste de weekend! Acum, vreau sa dorm. Iar in saptamana ce v-a urma sa-mi amintesc ce am lasat in spate! Un drum, cu prietenii, sub un cer insorit patat de nori!



Noapte buna dragii mei! Fie sa ne vedem, din nou, cu bine!

joi, 9 aprilie 2009

o cafea va rog ...

"Domnisoara, o cafea va rog". Intins in scaun, aprind o tigara si incep sa ma dezmortesc. Am ajuns. A fost beton drumul.

Ne-am mobilizat cu greu sa plecam dar pana la urma ne-am dus. Evident, ca nu am reusit sa fim la timp si din nou am plecat noi mai tarziu. "Copilu, ii dam sa incercam sa ii ajungem si pe restul?" "Eu ma tin dupa tine! Ia-o in fata". No hai ... si-om mere de amu'! Drumul bun, putine masini pe drum, o mancarime in degete, reteta perfecta pentru ce a urmat.

Ce sa ne mai pese? Am visat o iarna intreaga la momentele astea. Ce conteaza ca e mai racoare noaptea?Sunt mai putine masini pe drum. Ce conteaza ca e nebunesc? Ca e periculos? Ca o sa creasca consumul la benzina? Ca nu o sa ne putem oprii in timp util daca ceva iese in fata? Cui ii pasa? Doamne ajuta sa nu iasa nimic. In momentele acelea cand acul de la turometru sta sa incovoaie dupa linia rosie, cand vitezometrul arata cifre din alea ciudate in zone in care deobicei isi fac paianjeni plasa de cat de rar ajunge acolo sa-i deranjeze ceva, atunci, in momentele alea noi suntem fericiti.

Pentru acele cateva momente de viata suportam chinul de a merge incovoiati toata ziua prin oras. Pentru ele ne place sa ne chinuim spatele si umeri si incheieturile si coloana si picioarele. Pentru ele platim rata la banca si benzina si uleiul si filtrele si tobele sport si cauciucurile si ambreiajele si tot ce se mai duce ... doar ca sa putem sa traim acele clipe. Sa vezi cum drumul se intinde parca e din guma ... devine din ce in ce mai subtire si trece din ce in ce mai repede pe sub tine, cand vantul devine ca un ciocan care te loveste din fata, cand inima incepe sa bubuie in loc sa bata si frica te invaluie ca o menghine care te strange de piept si cand o voce undeva in creierul tau iti spune ca ... "trage, trage de acceleratie ... inca mai poti ... poti mai mult", atunci incepi sa traiesti.

Putini inteleg ce inseamna. Putini inteleg de ce ne place asta. E prea periculos. E ciudat totusi sa auzi atata lume spunand ceva de genul ... imi plac, sunt frumoase ... dar prea periculoase. Poate. De ce sa ii contrazic. Recunosc ca in momentul in care il simt cum incepe plece mi se strange inima de parca se arhiveaza si il poti efectiv simti ... pericolul. Te mangaie asa intr-un fel ... "dragul meu ... te astept un pas gresit sa faci ...!"

E ca si cum iti place de o fata frumoasa. E frumoasa, toate privirile se intorc dupa ea, toti parca ar fute-o ... si cu toate astea ... sunt putini cei care reusesc. Well ... comparatia se cam potriveste. Si cat le mai place lor aerul asta de exclusivitate. Nu ma combin cu tine ca nu ai patratele si parul blond. De tine nu imi place ca nu ai terminat conservatorul. AAAAAAAAAAAaaaaaaaa ... nu ai 10 vile si un parc auto ... vai ce rau imi pare! Intelegi? E tot ceva de genul ... AAAAAA .. nu ai coaie? Ne pare rau. Si atunci din frumos devine pervers.Incep prejudecatiile. Curva dracului nu ai vrut sa te tragi sau donatori de organe nenorociti care ne poluati viata fac parte din aceiasi latura a naturii umane. In literatura populara se traduce "Strugurii la care nu poti sa ajungi sunt acrii" . WTF?!!

Dar lasand la o parte, rautatea, a fost frumos drumul din aceasta seara. Am fost sa bem o cafea. Pai ce sa va mai zic mai mult? Astia-s prietenii mei. Cu noi ori zbori impreuna ori in drumul nostru o sa-ti facem cu mana. RAAAAAAAAAAAAAAR de tot se intampla sa fie ... te pupam dear ... ce bine ne pare ca te-am regasit. Drumul este fain dar nu mereu acelasi. Important este doar sa fie frumos. Si unii au parte de coasta marii din Budva pana in Amsterdam ... iar altii doar o iesire in afara orasului. Aaaaaaaa da ... si comparatia asta seama seamana cu viata ... cu ce iti ofera. Si am mai zis-o, realitatea e mai reala pentru cei care stiu ca maine s-ar putea sa nu mai fie.

sâmbătă, 4 aprilie 2009

visul oricarei mame ...

" - Ce a-ti facut aseara fata mea?.
- Pai am fost la un eveniment cultural.
- Aa, ce frumos! Cu cine?
- Pai cu niste colegi de la lucru si cu niste prieteni.
- Unde a fost?
- Intr-un club in Arad, a cantat Cargo.
- Va-ti distrat? Sper ca a-ti fost cuminti!
- Clar! "

Hahahaaha ... ce frumos suna, bagami-as. In realitate chiar asa a fost. Doar ca ce e mai sus seamana cu prezentariile care se fac la upper management. Stiti voi cum e. :) And now the true story:

Dupa o saptamana care am dormit de duminica pana vineri, vre-o 15 ore in total, dupa o saptamana cu niste vesti din care putini primesc in viata lor, dupa ce s-a intamplat ce imi doresc de vre-o cateva luni (adica sa se incalzeasca) ... finalul a fost absolut GRANDIOS. Pentru cine nu stie inca, Cargo e una dintre putinele trupe adevarate de rock. Putinii din cei care canta despre ceva care chiar stiu cum este. Care au voce si talent. Care au melodii devenite imnuri pentru multi oameni care probabil nici macar nu le place rock-ul (fotbal). Care au pornit din Timisoara. WTF. Ce sa nu-ti placa la ei ? Si probabil cel mai putin important sunt unii din preferatii mei.

Am vazut intamplator pe net, un anunt. Concert / Arad / motoare care merg. Hmmmm, a inceput sa imi ploua in gura instant. Nici nu prea m-a interesat foarte mult cu cine merg. Stiam ca vreau sa merg acolo. Si ca mine au mai fost cativa.

"- Ai mai mers cu motorul?
- Nu. Si mie cam frica dar imi doresc. ( :) )
- Pai urca si ... tine-te bine.
- Da nu mergem prea tare, da?
- Nu, clar. Imi plac motoarele de viteza cand merg incet. Just urca si tine-te bine. Eu nu-mi prea doresc asa mult si nu prea am asa multe pentru care sa imi doresc sa ma intorc acasa asa ca roaga-te tu si pentru mine. Intre timp incearca sa stai lipita si sa nu te misti cand nu ar trebui"

Am iesit din oras si s-a facut intuneric. Luna nu rasarise inca iar farul meu de la accident nu mai bate chiar in directia si lungimea care ar trebui. Nu-i nimic, imi zic, stiu drumul. Simteam racoarea cum incepea sa se strecoare pe sub manecile de la costum. Era un miros de primavara in aer, un pic umed si plin de parfum de la pomi care infloresc. E primavara. Si simteam bratele ei cum ma strangeau.

Am plecat printre ultimii din trupa. Pe prima parte am mers mai incet. Sa ma obisnuiesc un pic cu intunericul si sa imblanzesc frica care o simteam cumva in mine. Aveam tresariri la orice miscare si franam aproape la fiecare umbra. Incet incet i-am pierdut pe toti din ochi si am ramas doar noi. Am mers asa pana in primul sat.

Am inceput sa ma obisnuiesc din ce in ce mai mult cu intunericul si in plus imi doream sa ii ajung si pe restul. "Dracilor ... inapoi la pistoane si bagati ca va ia mama voastra. Sa arda benzina, sa explodeze, sa geama pistoanele, sa urle gazele in toba". Si asa a inceput prima goana din noaptea aia. De la 0 la 100 in mai putin de 4 secunde atata poate. Nu stiu care ar fi cifrele oficiale pentru acceleratii de la 70 in spatele unei masini la 160-180 cand trebuia sa franez ca urma curba sau alta masina dar cred ca primele spun tot. Sa nu ne mai incurcam cu detalii. Si dupa mine ca o umbra era Copilu. Erau multe stele pe cer, lumini pe sosea dar cele mai cautate lumini care le cautam mereu erau cele doua faruri de la Yamaha care daca nu erau in oglinda mea buna ... erau singurele motive pentru care mai incetineam un pic sa ma ajunga. Nu s-a incurcat deloc, nu a ezitat si a avut destul curaj sa mearga cum eu nu stiam sa merg la inceput. Nu as stii sa va spun cum ma simteam in clipele respective. Fuck everything else.

I-am ajuns si pe ceilalti din urma am ajuns in Arad apoi si ne-am oprit sa fumam o tigara. Am aflat atunci ca facuse unul pana pe drum si cativa inca erau acolo incercand sa il ajute cumva. Am venit impreuna plecam impreuna. Desi toata lumea din trupa aia venise ca sa ii vada pe Cargo, nici unul nu a plecat pana in clipa in care motorul a fost dus la un service, lumea a fost in siguranta, urcati pe locurile libere care mai erau pe la altii si numai atunci am plecat inspre destinatia initiala. Ca sa vezi. Oameni.

Cand am ajuns la club, intrarea ne-am facut-o pe melodia pe care trebuie ca sa zic asa. Hora mare pe motoare. Evenimentul cultural la care ne-am dus, se tinea intr-un club la subsol, un fel de Darc mai mare. Plin de rockeri, motociclisti, distrusi, alcoolici, fum de tigara si de ce dracu o mai fi fost. Bag picioarele, exact ce vrea sa vada o mamica pentru copilu ei. Nu era un club din asta select, unde berea costa cat jumate din salariu pe o luna si unde probabil ar fi OK-ei de mers. Era un bar de-al nostru. Si cu toate astea, toata lumea sarea, dansa era transpirata si canta."Eeei, nu te lua de eiAstia-s prieteni meiEeei, de-o fi pletosi sau chei ". As vrea sa-i vad pe cei din cluburile de "fitze" imbratisati asa. Chiar mi-as dori. Ar insemna ca lumea s-a schimbat si eu aberez in gandirea mea bolnava.

Sa mai povestesc oare si drumul de intoarcere? Am plecat impreuna, am venit impreuna. Am venit doar noi. Trupa noastra de vitezane. Cred ca va puteti inchipui urletul nebunesc care se auzea in spatele nostru in noapte. Kilometru dupa kilometru. Lumina dupa lumina. Sat dupa sat. Mai tare. Si mai tare un pic. Si luna care ne acoperea. Si uite asa am ajuns inapoi acasa. Ne-am oprit la intrare in Timisoara si am mai fumat o tigara inainte de a o lua spre casa. Noapte buna prieteni. Noapte si tie.

Adevarul este ca a fost o noapte traita ... da vreau sa spun ... rau de tot. Aseara m-am simtit exact cum mi-am dorit in secunda in care am spus ca vreau sa trag din nou de acceleratie si sa incep din nou sa traiesc. Cere si ti se va da.

Din taste, asa ar arata un eveniment cultural. Pe scurt benzina 30 RON, intrare 20 RON, sucul 5 RON, satisfactia de a participa la un astfel de evenimente moto-cultural ... PRICELESS!

http://www.youtube.com/watch?v=qFnpmwQFGKI

joi, 2 aprilie 2009

in noapte ...

E intuneric si e un pic racoare. Vremea s-a mai incalzit un pic. Nu e inca foarte cald totusi astfel incat geaca, cele 30 de tricouri si bluze groase si manusiile inca imi sunt niste prieteni foarte buni. Capul ma doare un pic de la nesomnul din ultimele zile. Totusi am reusit sa dorm putin dupamasa astfel incat mai am 10% energie sa o iau din loc sa fac o plimbare. Aveam nevoie sa imi curatz un pic gandurile si sa incerc sa ma simt mai bine.

Am obosit groaznic in ultimele zile. Mi s-au strans si zilele de concediu care nu mi le-am luat pentru 2 ani practic din cei 4 de cand lucrez unde lucrez, nervii si scarba cauzate de dobitocii si imbecili cu care am nesansa sa lucrez in ultima vreme, mi s-au strans noptiile nedormite, mi s-au strans mai multe... whatever.

M-am adunat incet si am luat-o din loc. Jos ma astepta cuminte. Parca nu ii venea sa creada. "Ce? Nu ma lasi sa dorm in noaptea asta? Pana acum cum ajungeai ma lasai aici pana a doua zi". Hai dragul meu ... hai sa o luam din loc pana nu adorm aici langa tine. Azi am incredere ca ma scoti si am aduci acasa altfel. Hai sa mergem. "Hai, urca si tine-te bine!"

M-am urcat si cred ca pentru prima oara de cand l-am luat, l-am simtit cum trebuie sa simti cand te urci pe asa ceva. Nu stiu cum sa explic. Parca soseaua s-a lipit de fundul meu. Parca starea de leguma, care o simteam a primit dintr-o data o injectie direct din pistoanele lui. Il simteam al meu. Il simteam cat e de puternic si cum vibreaza. Am luat-o din loc. Stiam ca trebuie sa ajung undeva dar clar, nu prea aveam chef sa ma duc direct acolo. E o vorba ... "daca e bal ... atunci bal sa fie". Hmmmm ... ia hai sa mergem pe unde am putea sa gasim si noi niste linii drepte pe unde s-ar putea sa ne descarcam un picut.

In timp ce mergeam incet sa iesim de pe strada, mormaia incet. Ne-am oprit la semafor. Toti, din masinile de langa mine, ochii geana pe geam. Inainte de a se face verde a inceput sa urle tare de tot. "ATENTIE - OCHII LA MINE - PLEC - NU IMI STA IN CALE". Cat am mai apucat sa-i vad, ochii se lungisera raaaaaaaaaau de tot. :) In momentele urmatoare nu mai era nimeni langa noi. Singuri. Parca si urletul ramasese in spate. Am incetinit apoi ca se apropia urmatorul semafor. M-am invartit asa de cateva ori si am luat-o spre locul unde eram asteptat. Ma mai descarcasem un pic.

Ma distra ca pe drum toata lumea intorce ochii. In special fetele se uitau si cel mai tare era cand le vedeam ca desi stau de mana cu altul se uita, zambesc si mai sunt care fac si cu ochiul. Foaaaaaarte tare. Te face sa te simti altfel.

Am lasat-o mai moale si m-au apucat filozofiile. Dar de ce? Nu sunt doar eu in the end? Dupa mine lumea nu intorce capul. Cred ca pot sa trec foarte neobservat daca nu ar trebui sau nu as putea sa vorbesc sau ... daca nu as fi pe motor. Si Suzi nu e chiar cel mai scump / sau cel mai frumos motor din lumea asta. Bine, pentru mine clar este. Dar na, sa fiu totusi realist. De ce?

Am mai spus-o, motorul pe langa ca e un mijloc de deplasare, reprezinta o alta lume. O lume in care diferenta e facuta de alte criterii vs. in lumea "normala". E o lume in care nu exista airbag-uri, in care ABS-ul sunt niste litere din alfabet, in care stii ca poti sa mori, in care simti mirosul de cacat de cal de pe drum si polenul nu e filtrat. Motoarele nu stiu sa mearga decat inainte. E nasol cand vantul te loveste din lateral. Chiar si in curbe roata din fata tot inainte merge. Ploaia te uda, frigul te ingheata, caldura te topeste, copacul te loveste, umbra te racoreste. Drumul e mai important ca destinatia pentru noi. E important cum ajungi acolo. Si ma felicit ca nu fac parte din cei care trec prin viata parca ar urma un GPS. Nu se pierd niciodata si merg direct la locul dorit. Oamenii de genul ajung sa fie niste disperati daca la un moment data pierd semnalul deoarece nu sunt puşi în situaţia experimentării necunoscutului. Nu trăiesc clipa aceea magică, când de după urmatorul deal sau curba te aşteaptă o privelişte complet surprinzătoare. Nu simt acea excitaţie în faţa misterului şi nu experimentează acea aură de altă lume pe care un loc îl imprimă la primele vizite. Au ei indicatii pretioase ... in 200 de m virati la dreapta.

Lucrurile se intampla mai real, pentru noi, ca sa trag o concluzie. Sunt mai periculoase? Da. Greseala se pedepseste. Mergi mai tare decat poti, mai repede decat poate sa te insoteasca ingerul tau pazitor, asta e! Asa ar trebui sa se intample si in "realitate" ... dar ... sincer sa fiu, lumea a mai pierdut ceva pe drum din ce inseamna realitatea.

Si atunci, revin, ce s-a intamplat? Cum dintr-o data, lumea se uita la mine? De ce se uita fetele asa??! Oare ar intelege multe ceva din ce cred sau doar aberez si eu aici? Sau sunt atrase doar de imagine? "Vreau sa ma plimbi, imi doresc la nebunie dar mie frica" - cred ca spune tot. Si cel mai tare e ca, majoritatii le plac vitezanele. Si isi doresc senzatia aia de pericol si adrenalina. Si vor. Si intorc capul. Hai, urca, daca te tine.

Ma opresc la un semafor si simt din nou cum ma inconjoara din nou privirile. Pulaaaaa mea. Nu va pot lua pe toti cu mine. Sau pe toate. "Dear, ii facem sa saliveze din nou?" ... "ATENTIE - OCHII LA MINE - PLEC - NU IMI STA IN CALE". (simti sunetul?) ... "hai la copilu sa-l luam si pe el sa mergem sa mancam." "Hai". "Gata ... hai sa ne pierdem in noapte..."

luni, 30 martie 2009

reversul medaliei ...

"Te rog eu mult, nu mai vorbi despre moarte!", "Ai grija, este parte din categoria cetateniilor temporari", "Uita-te bine la el, ca maine s-ar putea sa nu mai ai ocazia", "Esti depresiv sau ce te apuca sa vorbesti asa usor despre intamplari nefericite". "Alcoolici, violatori, idioti, donatori de organe - pot sa moara toti ca nu imi pasa". Toate mi le-am auzit.

Stiu despre ce vorbesc si m-am impacat oarecum cu ideia ca se poate intampla oricand. Nu imi doresc, nu ii doresc la nimeni dar mi se poate intampla oricand.

Anul trecut cand ma intorceam dintr-o excursie din asta de la munte, am dat tot jos de pe mine ce insemna protectie. Mai aveam doar casca. Si m-am luat la concurs cu o masina pe niste curbe. Am ajuns acasa si am aflat ca la cateva ore dupa mine pe acelasi drum unul s-a dus. Mi s-a facut instant rau.

Oare cum sa te simti cand auzi din nou de unul care s-a dus? Cum te simti oare sa duci pe cineva la o plimbare si sa te intorci doar tu de pe acelasi drum? Oare cum ai mai putea sa te intelegi cu tine? Cum ar fi ca sa pierzi pe drum pe cineva care-l iubesti? Cum ai putea sa mai te trezesti?

Nu-mi poti cere sa renunt la ceva ce iubesc. La nimeni nu ii poti cere sa renunte la ceva care il face intreg, care face parte din ce e el. La fel, nici eu nu pot sa-ti cer sa ma intelegi dar pot sa sper ca o vei face. Nu vei face decat sa intarzii ceva ce va veni oricum facand sa ajung acolo ca un anonim, ca un strain in viata mea. Ce se va intampla cu cei de langa mine, cu cei dragi, ma intrebi si de ce sunt egoist si traiesc doar pentru mine? Pentru ca e un drum pe care am plecat. Si pentru ca din cauza faptului ca sunt asa cum sunt ai ajuns sa fii langa mine si sa-ti placa de ce reprezint si cum sunt si ce om sunt. Si ca fara asta oricum as muri. Chiar daca ar fi sa fie doar in interior si tot nu as mai fi acolo.

Ca sunt varza in momentul asta, se poate deduce foarte usor. Ca in clipa asta, ma doare exact in paispe ca maine la lucru o sa fiu iara pe alte cai ... si poate maine ar fi una din zilele si unele din momentele in care CHIAR ar trebui sa fiu acolo. Asta e! Nu se va intampla nici de data asta. In seara asta, in momentul asta am luat-o din nou in jos rau de tot.

Nu stiu cat timp mi-a mai ramas. Poate sa fie o viata sau mai poate fi o zi. Sansele sunt mai mari sa nu ajung pana la capat asa cum trebuie. Poate nu am facut cele mai corecte decizii in viata. Poate nu am iubit pe cine a trebuit si am parasit pe cine nu ar fi trebuit. Poate nu mananc si nu beau ce ar trebui. Poate imi place prea mult alcoolul si fumez prea mult. Poate nu am fost intodeauna asa cum ar trebui si nu mi-am aparat intodeauna asa cum trebuie sansele. Poate nu am ales corect si poate nu fac lucrurile care ar trebui. Poate ar trebui sa fiu mai ordonat si mai prudent si sa am grija de mine.

Poate ca ma doare in cur de toate astea. Poate ca daca m-as duce maine nu as mai avea timp de atatea intrebari existentiale. As avea destule zile cu soare si amintiri care sa le iau cu mine. Ar fi destule flori si destule ploi ca sa imi creasca si mie macar una pe mormant. Am vazut si umblat prin destule zapezi ca sa nu-mi fie frica ca ma va acoperi una si voi ingheta iarna. Si am cantat destul si am auzit destule melodii ca sa ma bucur cand voi auzi primavara si cucul vestind venirea ei.

Da, ai ghicit. Azi s-a mai dus cineva. Conteaza cine? Chiar nu are importanta. Dumnezeu sa te odihneasca in pace. Au fost impreuna pe ultimul drum, unul se mai intoarce si ea nu. Definitia, concentrata a juramantului, "impreuna la bine si la greu".

Bag picioarele ... nu mai am vin. :(( ... ma duc sa-mi mai iau o sticla.

Pana una alta, ia dacilea si asculta ... Cargo - Aproape de voi - http://www.youtube.com/watch?v=hLzwcUFI7Zw.

In seara asta vreau sa beau,
Sa uit de-orice nevoi
,Sa sparg paharul si sa zic
:Sunt acum , aici , cu voi

Nu stiu cat timp mi-a mai ramas,
dar vreau sa mi`l petrec cu voi
Care mi`atzi alaturi La bine si la greu

Si de`o fi si eu sa mor
Nu vreau sa va intristati
Sa cantati si sa jucati pana`n zori
Si daca din cand in cand
O sa ma primiti in gand,
Voi fi aproape de voi.

In chin paharul si va spun :
Ii multumesc celui de sus
Ca imi va da prieteni buni
Si nu`s sïngur pe acest drum.

duminică, 29 martie 2009

spune cinstit ... ti-a placut?

Totul a inceput cu o intrebare. Clasica de altfel cand se apropie un eveniment care implica din astea. Eu ce ii iau? Si asa ... printre altele ... mi-a venit ideia. Maestre, mergem maine? Da? Bun ... Ia hai tu draga cu noi, o zi, ca si asa ziceai ca iti place.

Dimineata, sambata, cu durerile de cap de rigoare dupa vineri seara, ne-am adunat oarecum cu greu. Trupa noastra, plecase de mult. De pe la 10, 10.30 ceva de genul, ora la care nu eram inca in stare sa deosebesc daca afara e zi sau noapte inca. Ma rog, o incordare de vointa si pe usa afara.

Nu cred ca am fost ce-a mai placuta companie din lume pentru primele ore, ca sa zic asa. "E ceva cu tine?" "Nu, stai sa-mi revin. Nu e nici o problema in afara de faptul ca lumea se misca mult prea repede pe langa mine si sunt prea concentrat ca sa nu pierd firul."

Am iesit, ma simteam oarecum nesigur. Nici nu prea vad bine in oglinda din stanga care mi s-a rupt la accident si am proptit-o noi cumva acolo sa stea, nu imi dadeam seama ce e in spate, batea vantul rau de tot, toate se miscau prea repede, capul ma cam durea si buzele imi erau crapate de sete iar cel mai enervant dintre toate cele ... aveam un fir de la cagula imi tot flutura in nas si ma gadila in ultimul hal. Deci, aproape as putea sa zic ca erau conditii improprii in tot ce ma inconjura ca sa ma simt bine. De ... cacao ...

Toate aceste, neajunsuri as putea sa le spun, au durat pana la iesirea din primul sat dupa Timisoara. A venit prima curba, a trecut prima linie dreapta, a venit si urmatorul sat. Hmmm ... stai ma ... ca e fain. Soare afara, nebunie. Si 20 de grade. Un miros din ala de primavara imi intra prin aerisiri. Hmmm ... si se intamplase ceva si cu cagula ca nu mai deranja firul. Hopa?!

Ne-am oprit undeva pe la mijlocul drumului si am baut o cafea. Dupa ce am plecat din nou, m-au apucat trairile mele de balanta. Am tras de acceleratia aia nenorocita cu atata ura cateodata si mergeam alteori atat de incet incat sunt sigur ca astia doi din spate nu mai pricepeau nimic. Ce dracu sa pricepeti voi? Asa frumos era si imi placea la nebunie cand vedeam din loc in loc semne de primavara. Oarecum, simteai cum totul incepe din nou sa se miste sa se pregateasca pentru un nou an, o noua vara. La o intrare, undeva intr-un sat am vazut o imagine care mi-a placut foarte mult. Erau un copil se juca fotbal cu taicasu. Intr-un alt sat am vazut doi batrani care se plimbau de mana. Altundeva am simtit un miros de fum care m-a trimis de-a dreptul in alte timpuri. M-a trimis in trecut, cand eram copil in vacanta si faceam curatenie dupa iarna si trebuia sa ardem frunze, lemne si ce se mai aduna. La un moment dat, am stat cred ca vre-o 5 minute in spatele unei masini doar pentru ca erau doi copii care mai ca nu iesira pe geam sa se uite la noi. E un emoticon pe yahoo mess ... hypnotized ... exact fata lu aia mici. Le-am facut cu mana cand am trecut si m-am dus.

Am ajuns in oras si ne-am lipit de cativa care ne-au dus unde trebuia sa ne intalnim cu restul. Nu am apucat sa ne dam jos bine castiile ca au aparut doi nenici (organizatorii) care mai ca nu ne-au imbratisat. Cred ca, cu putina concentrare ne puteau fi parintii dar ... ii puteai simti ca sunt la fel de tineri poate mult mai tineri ca multi dintre noi. "Haideti inauntru. V-am facut ceva de mancare!" (wtf - astia chiar erau bucurosi ca noi am venit si nici macar nu le pasa cum ne cheama si cine suntem). "Haideti dragilor, inauntru! Bine a-ti venit". Am intrat intr-o bar, in care nici macar beat, de unul singur sau chiar cu gasca de scandalagii dupa mine nu cred ca m-as fi incumetat sa intru in mod normal. Dar cat de mult inseala aparentele. Inauntru, era foarte frumos si o chestie care am simtit-o din secunda in care am intrat pe usa. Avea personalitate locul. Foarte frumos. In mijlocul incaperii, era masa pusa. Paine, carnatii prajiti pe gratar, branza, praz. La nici una din bucatariile de 5 stele de prin toata lumea asta in care am fost (si au fost cateva) ... nu poti manca asa ceva. Spectacol. Am mancat si ne-am umplut burtile. Ne-am pus pe scaun si am aprins o tigara. Parca ma lua oarecum o toropeala. Era cald, mancat, cu durerea de spate de la drum, cu satisfactie in suflet, cu muzica de muzica si prieteni in jur ... nu imi venea decat sa zac. Ea era ca o butelie langa mine. Aproape ca exploda de zambet. Am ramas tacuti si ne uitam in jur, Mishu' a plecat sa mai povesteasca cu lumea. Ma uitam si mi se parea ca ii place. M-am bucurat. Ia te uita, cred ca ii bun cadoul nostru.

Am mai terminat o tigara, si parca si durerea de spate incepuse sa se mai potoleasca. M-am mai invartit un pic, am mai aprins o tigara, am mai facut niste poze inauntru si am iesit afara in strada. M-a cuprins un sentiment de melancolie. Cat de diferit putea sa arate orasul ala fata de cum era acum 20 de ani. Da, eu am copilarit undeva pe langa orasul ala. Si mi-a placut la nebunie. Tot orasul era practic o uzina. Un gigant care respira, ardea, fumega, urla continuu. Exista undeva o un afisaj "Foc continuu la furnale de 190 de ani". 190 de ani. 1771 a fost primul an cand s-a aprins si de atunci a fost mentinut continuu. Langa, locul asta unde stateam noi era sectia de proiectare utilaje, unde mama mea a avut prima repartizare. Un pic mai sus pe strada, erau atelierele noi unde a lucrati ticu'. Peste drum la vre-o 100 de m era cantina unde am fost la nunta la verisorul lu mica si botezul copilului lu' Ionica.

Azi au mai ramas doar amintirile. Oamenii in schimb au ramas la fel cum imi aminteam eu de ei. Oameni simpli, corecti si veseli. Deschisi. Am mai aprins o tigara. In curand e timpul sa o luam din loc inapoi spre casa. Vreau sa ma intorc cat mai e soare. Ne-am strans, ne-am echipat si am luat-o din loc.

Riding into the sunset se poate numi drumul de intoarcere. A fost ce-a mai rapida plimbare care am facut-o vreodata pe o asemenea distanta. Pe o bucata de drum am fost doar noi dar la un moment dat am facut o pauza si ne-au mai ajuns inca 3 si am continuat impreuna de acolo. A fost exact, ca in visul meu. Lipiti de carene mergand spre asfiintit am fugit cat ne-au tinut rotiile. Nu cred ca am coborat vreodata in afara localitatii sub 120. Vorbesc de mine personal care am preferat sa stau mai la coada grupului. O chestie ciudata totusi ... coada intodeauna trebuie sa mearga mai tare ca sa recupereze.

Vitezaaaaaaaaaaaaaaaaaaa... treceam ca dementii pe langa masini, culcati pe curbe si cat mai aplecati pe liniile drepte. Eram ca un sarpe pe sosea care se unduia printre masinile si coloanele care le intalneam in cale. Din cand in cand ne mai grupam in spatele unei masini pentru ca nu aveam loc sa trecem sau cand treceam prin sate dar in momentul cand se putea incepeai sa auzi cum urla prima toba, a doua, a treia ... here we go again. Am ajuns repede acasa si ne-am oprit la mine in fata blocului.

Sincer, daca nu aveam buze cred ca as fi zambit in jurul capului. "Spune cinstit - ti-a placut?" Yep ... atat am de intrebat. Zambeam toti. Cam ciufuliti si obositi. Ahmmm ... asta e. Hai sa dormim un pic inainte de a ne intalni cu ceilalti si ne-am despartit pentru cateva ore. Seara a continuat, cu un gratar, un mujdei, o bere si o poveste acasa. Apoi in stilul caracteristic de sambata seara s-a terminat acolo unde se termina cele mai tari chefuri ... D'arc ... "Spune sincer dear? Ti-a placut? La multi ani. Asta a fost cadoul nostru pentru tine. Primii 200 de km pe motor intr-o plimbare chiar faina." Poate vor mai fi si altii ... dar na ... "prima oara" e al nostru.

Ziua asta mi-a adus din nou in cap una din melodiile mele preferate. Ducu Bertzi - Pe cine si cate carari.Cine nu o sa priceapa melodia ... hai si la o tura ... ca sa vezi ... ca e atat de trecatoare toata treaba.

"Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa
Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda
Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.
Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte
Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare
Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare
De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde
Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.
Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape
De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape
De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Si-mi plac numai mie si numai cu florïle-n casca"