Pe viziera se vedeau umbrele lungi ale apusului. In timp ce capul mi se clatina din cauza vantului si in urechi urla mp3-ul, motorul urla sub mine. Ne indreptam catre vama. Da, in sfarsit plecam. Da, in sfarsit. Uffff ... lung a fost anul asta. Surpriza pentru unii, sau nu, am plecat cu motorul. Eu cu mufa si doua masini din care cu una trebuia sa ne intalnim a doua zi prin Grecia pe undeva. Drum pe moto. Nebunie senzatia, nebunie dorinta, ceva ce in viata nu o sa regret nicioadata ca am facut. Suna frumos in cuvinte. 1400 de km (+ sau - ceva maruntis) de drum. Va asigur ca si este la fel de frumos si in realitate. Cam obositor, cam riscant, cam dureros pentru anumite parti ale corpului (sa le zicem posterioare) ... dar in pui mei.
Prima oprire am facut-o in vama la Moravita. Aprovizionare de la aprozar, ca sa-i zicem asa. Din pacate, la non stop era inchis. Surpiza? :) ... "Se deschide cam intr-o ora, facem inventar?" "Toti?" (pentru lamurire sunt vre-o 6 magazine pe acolo) , "Da!". Sec, stam sau nu? Pana la urma in aceiasi dilema ca si noi, mai erau cativa, multe masini ca sa le zicem asa. Iar cand ne-am decis ca sa o luam din loc s-au decis si restul de 50 de masini care au asteptat ora aia. Soarta. Si uite asa ne-am inceput drumul impingand agregatele timp de vre-o 2 ore pana am trecut in Serbia. Lasa, ca ne razbunam noi, imi mormaiam in barba. Si ne-am razbunat. Pana in Varset, am mers chiar si cu o suta. Rebeliune. Mda, legal. Ca bani de mita, nu prea aveam. Si au proasta inspiratie sa stea la agatat.
Iar dupa ce am asteptat atata la fete sa vina cu masina in vama si tentatiei de a ne strecura in fata, in Varset (adica dupa 8 km), ne-am ratacit unii de altii. Eeee, da. Asta e miracolul GPS. Fiecare cu scula lui, care scula ne-a dus pe alte drumuri, Fiecare pe unde vrea scula lui s-ar zice la asta. Soarta. Eu cu mufa, am luat indicatoarele la intrebari si am iesit pana la urma si am tinut drumul spre Belgrad. Se intunecase intre timp.
Drumul prin campia adormita si stele care licareau timide oarecum a reusit sa trezeasca in noi feeling-uri care de care mai puternice. Adorm, ba nu, aia e masina sau nu, imi vine sa ma pis, unde punem bezina. Aiurea. Dam sandale in continuare spre Belgrade. Stiam drumul bine dar ceva nu parea in regula. Nu se lipeau curbele de roata ca sa zic asa. Ceva nu prea e in regula. Adica nu merge bine. Ca sa nu fiu negativist am gasit si rezolvarea la aceasta problema. Bagpula merge si asa. Si am continuat. Inainte. Spre vacanta. Sigur e de la bagaje. Nu sunt eu obisnuit sa merg incarcat.
Am ajuns in Belgrad. Fetele erau si ele pe undeva pe drum. Nu ne-au ajuns. Nici nu prea aveam mari sperante in asta. Am traversat Belgrad-ul din amintiri si semne de circulatie si am iesit pe autostrada in vre-o juma de ora. Numa bine ne-a mai trezit un pic. Pe autostrada, treaba un pic ciudata. Nu am mai fost niciodata si nu nimeream viteza aia de 130. Constanta, la mine, varia intre 100 (curba in fata) si 140 linie dreapta. Misu, cred ca dispera in spate. Asta e ... Trecem de pay toll, ne luam biletelul cu amenda si ne oprim in a doua benzinarie. "Card, benzin, gospodin?" "Yes, deset minuta". Noi ca boi continuam, "we need benzin gospodin". "10 minutes, we are changing". Ce mana mea schimbau, nu stiu. Whatever, pauza, din nou. Mesaje, bipuri, le explicam unde sa vina si la fete care, se ratacisera prin Belgrad, ne intindem pe iarba si mancam un sandvich. De la Misu, ca eu nu am avut creata ideie sa-mi iau ceva la mine. Ma rog, e bine si asa. Reuniune, benzin, card, pipi, drum. Acum, trebuie sa o spun. Pe autostrada, nene simti ca faci kilometri. Pe bune acum. DAAAAAAAAR, E GROAZNIC DE PLICTISITOARE.
Dupa nici 200 de km, simteam ca nu mai am nici o legatura cu ce se intampla in fata mea. Ce-o fi cu liniile astea din fata care se impulica intr-un mod absolut ciudat cu farurile, intr-un indefinit si abstract din ce in ce mai greu de inteles. Pictura din asta modernista oare? Nem treaba. Hopa, ia te uita un OMV. Am intrat in el, cu orientare precisa catre locul de parcare, am tras in spate si am inceput sa indoi din picioare, din brate, din spate dupa care am aprins o tigara si m-am intins pe bordura. Sincer? Cam atat imi amintesc. Parca la un moment dat il simteam pe Misu, cum ma strangea de gat dar cica se zice ca imi punea de fapt o perna sub cap and that's pritty much it. Dupa aproximativ 1 ora de somn lemn pe bordura ... m-am trezit ... evident neintelegand ... ce e cu mine, unde sunt, ce caut acolo si ... cine mana mea sunt toti oamenii aia din camera mea. Ma rog. M-am dus sa fac susu, am bagat si benzina and here we go again ... (ps: ca sa ma credeti cam ce lemn am fost ... take a look).
.jpg)
A urmat o perioada friguroasa a drumului nostru. Am intrat in muntii Serbiei dupa Nis. Un drum absolut nebunie daca il faci ziua ... a si simt asa o nevoie deosebita sa mentionez ... pe soare :). A fost nebunie. Trafic cat incape. Am rezistat cam 10 minute sa stau in ritmul masinii dupa care mi-am luat lumea in cap siiiiiiii ... gaaaaaaaaaaaaaaaz. Misulica care statea la cutie dupa mine ... cred ca impartasea aceiasi stare de spirit ca si mine ca nu a stat deloc pe ganduri. Blana tata. Si uite asa am facut 150 de km cam intr-o ora si ceva. Pe trafic, pe linie continua, in luminiile difuze ale diminetii. A fost superb modul in care se lumina de ziua. A aparut intai un fel de nor de lumina, dupa care tot cerul a inceput sa se coloreze in tot felul de nuante de albastru inchis apoi din ce in ce mai deschis. In momentul in care am intrat in vama cu Macedonia s-a facut lumina de tot.
Iar din goana aia de dimineata am dat in ... coada. Cristos, deci parca TOATA lumea care mergea in Grecia si-a ales ora aia sa intre in Macedonia. :( ... personal cred ca s-a dublat numarul de masini din tara aia cand au trecut toate cele de vama. Daaaaaaaaaar ... asa e astia motociclisti ... le place drumul ... si nu prea le place sa stea la coada ... deci ne-am bagat in fata. L-am prins pe unul cu numere de RO chiar inainte de pasapoarte si faceam de zor semne la disperatii de claxonau ... "La asta fratica. Lasa-ne ca murim de frig oricum". :). Smecheri domnle.
Smecheri, smecheri ... dar ... degeaba. Am trecut de vama si ne-am oprit un pic pe dreapta sa fumam o tigara. Tigara care a durat vre-o 2 ore. Am adormit in cur, sprijinit de balustrada cu tigara in coltul gurii si cu Misu care abera ... "Horica, eu pazesc la motoare". Etepula, cand am facut ochi, sforaia si asta cu geanta de acte sub cap. Bun, mi-am zis... si am mai bagat juma de ora.
Ne-am trezit, le-am sunat pe fete care surpriza pentru unii ... nu trecusera inca de vama. Nu mai stam. Punem bagajele inapoi pe motor si ii dam sandale. Autostrada din Macedonia, nu e chiar ce-a mai grozava autostrada din lumea asta ... daaaaaaaaaar ... are o proprietate importanta ... e goala ... nu are camere ... si politistii macedonieni sunt mai lenesi ca mine :) ... deci sandale. Am facut Mk de la cap la coada intr-o ora jumatate. Ca TGV-ul am mers. Si uite asa, am intrat in tara care efectiv o iubesc pe la ora 9 dimineata. Deja costumul incepea sa cam arda pe mine iar tot frigul strans in muntii Serbiei incepea sa fie o amintire intre picaturiile de transpiratie care imi curgeau in casca. Motiv destul de bun ca in primul birt care l-am vazut dupa vama sa ne oprim ca sa ne infingem intr-un suc rece si evident sa le asteptam pe fete. Blugii erau la ele in masina. Le-am asteptat, ne-am schimbat intr-o buda de pe acolo sa fim mai lejeri si am plecat din nou la drum.
Restul drumului prin Grecia a fost, de senzatie. Senzatie tare, in special pentru partiile dorsale. Aveam senzatia unei dezvirginari ca sa ii zic asa. Autostrada, rataciri, GPS-uri care o luau razna si indicau drumuri imaginare... ce sa mai zic? Autostrada, caldura, plictiseala, fierbere si plictiseala ... ca sa descriu in cateva cuvinte partea asta de drum.
Spre dupamasa, dupa ce o voce mica in cap incepea sa imi zica ... ca nici macar un kilometru nu mai pot merge, ajungem nene pe un drum desprins din visele mele umede. Serpentine, munte, curbe care se puteau lua in viteza, largi, astfalt poros. Nu a mai contat in clipa faptul ca in spatele meu erau infipte omieunasute pumnale si curul il simteam ca un snitel pregatit pentru prajit. Am infipt cu ultimele resurse mana in acceleratie si ne-am dus ca disperatii pe curbele respective. Absolut magnific. Ne-am trezit instant amandoi. Pe cuvand de onoare, ca daca as avea posibilitatea as face drumul ala de cel putin odata pe saptamana.
Satele se insirau, atat de pitoresc in stanga si in dreapta, curbele veneau una dupa alta era superb.
Si nu ne lasam deloc. Ii dadeam. Deja intrasem in criza de timp. Daca va vine sa credeti eram in pericol sa ratam ultimul bac pentru insula care pleca la ora 10 dintr-un port numit Kilini.
Deci ii dadeam sandale puternic de tot. Am trecut de pe continent pe prima insula pe podul de la Antorio si de acolo am tinut drumul spre Kilini.
Intr-un mod ciudat (banuiesc o conspiratie globala la mijloc) in clipa in care am trecut podul, toate sculele care le aveam cu noi au murit. Si nu vorbesc de a mea si a lu Misu ... ci de acele nenorociri moderne ... la care am injurat copios o buna parte din drum si mai precis GPS-urile. Deci, razvratire. Ma enervez si ma opresc la un semafor langa o masina, bat in geam ca tot omul la semafor si urlu la ala ... "My friend ... Kilini? Good road?" Moment in care simt pe umar un fel de lopata si o voce groasa care ma intreba. "Where do you want to go, my friend?". Sa va spun ca m-am cacat pe mine cand m-am uitat la monstru de om care s-a oprit langa mine? Inchipuiti-va o corcitura intre o gorila, bivol, Yeti si cu o mutra blanda. "Kilini", ingaim eu. "Follow me!". Ma uit la motorul lui si mi se ridica un semn de intrebare. "My friend, don't think I can". Apucasem sa arunc un ochi la scula dintre picioarele tipului. Si era de senzatie. Hayabusa, modelul fara limitare. "Ok, than you go in front and when time will come I'll pass you to show you where to make the turn!". Perfect, mormai eu. Si ma infing in acceleratie.Ceea ce a urmat, a fost asa ... un fel de muiutza care mi-am luat-o pentru cunostiintele mele ... limitate ... de a conduce motorul. In conditii de intuneric deja, sosea nationala (simt eu nevoia sa mentionez in apararea noastra), oboseala, etc. ... ma chinuiam sa tin constant un 120 ... pentru care transpiram de zor. Si dupa vre-o 10 km in care efectiv m-au apucat transpiratiile ... ma uit in oglinda ca sa-l vad pe grecotec ca fuma in timp ce mergea. Inmortimasii. Sa va zic ca m-au apucat dracii ?
Pana, ne-a explicat el ca ar trebui sa ne grabim ca nu mai prindem bacul (futui) ... i-am zis ca sa se duca in fata ca venim si noi, gandind asa murdar in sinea mea ... ca nu-l scap din ochi nici daca ar fi sa ucid motorul. Ete na ... nu am apucat sa bag a doua si nu l-am mai vazut. Nu conteaza, motivati puternic... ii dam sandale ... si intram in port la 10 fara 5 minute. "WE ARE COMING" urlam la aia de la vas. "Tickets" ... "Cepuimei de tickets mai vreti?Sa dea dracu sa plecati fara noi ca va omor". Imaginati-va frustrarea ce mustea in noi. Se implineau 26 de ore de calatorie si daca ratam bacul ala trebuia sa dormim undeva prin port. Ma rog.
Una peste alta, la 10 fara 2 minute cu biletele in mana am urcat triumfatori pe vaporul ce ne-a dus spre ce-a mai frumoasa insula ... si sa nu exagerez ... una din top 3 vacante ale mele ever. Eram fericit!
http://www.youtube.com/watch?v=d3kCsO3d5hY
