La rascruce

Sunt la un moment din ala in viata, in care in mine se lupta o groaza de sentimente. Fluvii ai putea spune.

De vre-o cativa ani de zile, ma tot bate la cap sa plecam. "Hai sa mergem. Vreau o alta viata. Vreau ca cine sunt sa reprezinte ceva pentru cineva. Nu vezi ca aici, toti isi bat joc de noi".

"Stai ma incet, ca nu e chiar asa. Avem ce face si aici. Aici ne sunt prietenii, familia. Nu e chiar asa usor"

A-ti inteles? :). Sa ma explic totusi...zic

Am ajuns din punct de vedere al carierei, in unul din cele mai inalte puncte in care as putea sa ajung din punct de vedere al unui angajat. Am practic firma mea care o conduc. Mi-am deschis si firma mea. Pentru ca ... am un vis ... si ... am o idee ... care este buna. Nu vind cacat ca altii. Am si alte planuri de viitor. Un produs nou, un festival. Oamenii cu care sa fac treaba asta.

Si cu toate astea, nu stiu ce mananc maine. Pentru ca realitatea este, ca nimic nu e sigur. Economia noastra se bazeaza pe ieftin. Asta e realitatea. Lumea a venit aici la noi pentru ca suntem ieftini. Suntem muncitori sau daca vreti suntem versiunea noua a sclavilor din punct de vedere economic.

Muncesc de dimineata pana seara iar seara o iau de la capat. Nu mie frica. Imi place ceea ce fac si ma bag cu curaj la multe proiecte din multe domenii.Au fost cateva proiecte care au iesit superb. Amintiri pentru inmormantare ca sa zic asa.

Si cu toate astea?

Pai e simplu. Nu mai pot. Psihic. Sunt lovit la temelie. Imi este din ce in ce mai greu sa accept faptul ca eu fac ceea ce fac, ca muncesc cat muncesc si nu imi permit de 3 luni de zile sa imi cumpar o pereche de adidasi.  Imi este greu sa ma gandesc sa fac un copil de exemplu cand nu stiu daca o sa am bani sa il cresc cum mi-as dori. Da stiu, povestea ca noi am crescut cum am crescut. Dar nu mai sunt aceleasi vremuri. Si daca pe mine au ajuns sa ma frusteze niste diferente sociale care pe vremea respectiva erau mici, ia faceti voi un rezumat cam cum se simt copii astazi.

Am dus multi prieteni la aeroport, ca sa zic asa. Incepand de pe la 18 ani. Prietenii mei cam toti au plecat. Aproape. Majoritatea dintre ei in alte tari. Iar cei care nu au plecat, viseaza sa plece.

In cateva zile mai trebuie sa ma duc odata la aeroport. Doar ca de data asta e crunt. De data asta este vorba de un om care a stat langa mine in cele mai cacate timpuri care le-am avut in viata mea. Care m-a ajutat fara sa trebuiasca macar sa ii cer vreodata. Nu am vrut sa constientizez pana acum ca pleaca. Dar ziua in care va disparea dupa security check si eu raman acolo ...

Mie frica de foarte multe lucruri. Daca se imbolnavesc ai mei. Ce fac? Dar daca ma imbolnavesc eu? Ajungem in strada. Vrem sa facem copii. Adica mai multi. Cum?

In fiecare zi, aflii de la news o noua perla pe care au inventat-o astia sa ne mai faca de ceva bani. Platesc la taxe de ma plictisesc. Si cu toate astea ... am citit azi o simulare iar in anul 2045 cand ar trebui eu aproximativ si teoretic sa ies la pensie, as primi o pensie de aproape 900 de lei. La cat va valora leul in momentul respectiv va fi un cacat. Sa-mi bag picioarele mai bine mor direct decat sa traiesc cu banii aia.

Si atunci, stau si ma uit la toti cei care au plecat. Pasul este greu. Dar incet incet s-au invatat si ei si familia cu ideia. Si au mers inainte. Si le merge bine. Mult mai bine decat as putea eu vreodata sa sper ca ne va merge noua aici.

Am vrut sa cred in tara asta. Am crezut in schimbare. Am asteptat sa se vada ceva. Dar e din ce in ce mai greu.

a night like every other one's

sau nu! :)

Mda a fost tare de tot. Muzica din asta de imi place mie, oameni faini si bere. (putin cam multa zice mahmureala mea din dimineata asta).  But ... hei!

Ce ma face sa scriu articolul asta? Pai, a fost un fel de Kodak moment. Sa fiu complet onest a fost un fel de al doilea in Taine ...

Am mai fost acum vre-o luna si mi-a placut super mult. Am fost si aseara si mi-a placut la fel de mult. Si acum sa ma explic...

Acum cativa ani, m-am urcat pentru prima oara pe motor. Pur si simplu e ceva ce nu cred ca voi putea uita vreodata. A ramas in mine a devenit parte din ceea ce sunt acum. Ma rog, nu vreau sa intru in mai multe alte detalii pentru ca ar insemna sa repet foarte multe din ceea ce am scris deja.

Adevarul este ca am strans o gramada de amintiri. Iar la mine si sunt ferm convins ca nu sunt un unicat din punctul asta de vedere, amintirile placute sunt legate de diferite chestii... o melodie...un miros... un gest al cuiva...un anumit mediu.

Well ... aseara parca traiam intr-un album de amintiri. Nu, nu ma intelegeti gresit. Nu ca mi le-am amintit. Le simteam, eram acolo. Da, posibil ca berea sa fii ajutat la feeling-urile astea ...but hei ...
 Stiu ca acum suntem oameni "mari" ... dar mai tineti minte? Au fost o gramada de drumuri. Mai scurte sau mai lungi...dar ce drumuri. Cu soare, cu nori, cu vant cu praf. A fost cald si cateodata rece. Au fost ploi si sosele ce straluceau la soare. Au fost evenimente motoculturale :). Ce privelisti. Cate trairi. The power of dreams si castravetele impreuna de cele mai multe ori. Fiecare kilometru a sculptat ceva ce va ramane acolo ... forever!

Si revenind la aseara. La fiecare melodie am fost asaltat de toate cele mai sus. Eram cu niste oameni super faini la masa. Si am baut.

Si la final, am fumat, singur, o tigara rezemat de un zid ... uitandu-ma la luna care stralucea pe cer. Da, si sentimentul asta mi-a lipsit. Sa mai bem o bere totusi zic... :)

Happy Timisoara - the story

Stiu ... stiu ... nu am mai scris de foarte mult timp. Dar asta vreau sa ramana. Asa pentru mine

Acu vre-o doua (ish) saptamani intra un coleg in bucatarie la lucru si arunca o ideie ... "Ba, a-ti vazut video-ul ala lu' Pharel Williams - Happy?"

Care e ideia? Dude-ul asta a facut o super treaba de marketing. A filmat o melodie, si acum fiecare oras sau tara sau grup de oameni sau whatever ... isi filmeaza propria lor versiune de Happy. And you guess it folks ... pentru Timisoara nu era nimic inca filmat.
 " - No, si ce vrei?
    - Pai, de ce nu o facem noi?"
    - Pai, sa o facem zic!"

Da si studiaza pe net, sa vedem cum au facut alte orase, facem o schita de scenariu, facem o socoteala cam ce ne trebuie si ... sa incepem. Apropos, am uitat sa mentionez. Exista si un tiny little something. Nu s-a alocat nici un buget pentru treaba asta. Detalii, doar nu o sa ne impiedicam noi de cacaturi.

Hai sa vedem pe cine stim, pe unde, pe cine sunam. Vre-o doua zile am stat numai pe telefoane, pe drumuri. Treaba a inceput pe undeva intr-o luni. Pe vineri, aveam cateva contacte stabilite, un minim de program si un regizor (celebru chiar). Pe duminica trebuiau incepute filmarile. Asa ca si o paranteza, apelasem la o veche cunostiinta pentru filmari. Cunostiinta care m-a mai tzapit odata la un moment important in viata mea dar care a incercat sa reluam legatura si m-a pacalit pentru cateva saptamani ca s-a schimbat si a devenit serios. Well, he didn't! Dar, dupa cum am zis si mai inainte, nu eram noi oamenii care sa ne impiedicam de cacaturi.

Sa revenim. Deci, nu aveam cu cine sa filmam/editam/montam. Imi da mie prin cap, la un moment dat, ca il stiu pe Grig. Well, mare om! Si cunoaste multa lume. A doua zi, eram in birou la niste pustani (unul de 16 si unul de 17 ani), care mie personal mi-au pus mari semne de intrebare prima oara cand i-am vazut dar care s-au dovedit a fi niste adevarati. Mari oameni. Baietii astia o sa ajunga niste nume mari intr-o zi. Doar pentru simplu fapt ca pana la anisorii aia a lor care ii au impliniti, au realizat la chestii de te plictisesti doar sa le enumeri (au filmat nenumarate evenimente si sunt niste profesionisti adevarati cu chestiile electronice - gen camere, calculatoare, programe de editare, montaj etc. ; au facut parte din echipa care organizat TEDex in Timisoara in 2011; organizeaza conferinte internationale pe tema filmului, v-blogurilor si asa mai departe; si unul dintre ei are carnet de pilot de avion. I know :)). Nu are voie sa conduca masina dar conduce avioane. WTF?!

And so ... it has begun.  Au urmat niste zile fantastice. Pentru mine, cel putin. Filmari pana seara, noaptea mers la firma si revizuit bruturile, facut planul pe a doua zi si asa mai departe. Am cunoscut tot felul de oameni extraordinari, a fost o implicare si o daruire din partea tuturor care pe mine m-a lasat masca. S-au filmat aproape 60 de oameni, in vre-o 15 locatii de la locuri publice la spitale, la sali de sport si asa mai departe. Incredibila experienta. And the fun part?? Noi nu am avut nici un ban alocat. Un rezervor de motorina si vre-o 12 pizza. Dar, va spun cu mana pe inima, ca nu am vazut atata implicare in nici un proiect  din care sa fac parte pana acum chiar si din alea in care se investeau super multi bani. Extraordinar!

In ordine, Alexandra, Iulia, Florin, Grig, Dani, Ioan, Rafa, Alexandra, Silviu, va multumesc pentru una dintre experientele extraordinare ale vietii mele. Multumesc!

http://www.youtube.com/watch?v=Ark3N5hiBis

WINTER SPORTS AT THEIR FINEST IN SÖLDEN!

well ... fuck yeah ...

ceva de genul asta arata la asfintit. La asfintit, adica la 4 dupamasa la 2500 m. 

Cum a fost? Pe zile, zici ... :) ... pai sa incepem...

Drumul pana acolo, a fost horror. Din alt film, total. Am prins o ploaie pe la unguri, continuata cu un fel de fleoscaiala pe la austrieci si nemti ... ghhhhhhhh. Evident, toate acestea dublate de un stau ... in Germania ... (no more comments here)

In prima zi ne-am cam muit ... pe romaneste spus. Nu stiam zona, am studiat noi un fel de harta, ne manca in cur sa mergem sa ne dam ... si ne-am dus ... la unul dintre telescaune. (sunt doua, pentru cine se intreba :) ). Si l-am luat pe ala gresit ... evident.
Adica sa ma explic ... nu ca ar fi naspa. Dar cand ai in trupa multi incepatori, conditia fizica nu mai e chiar la cote maxime, nici macar medii adica ... zic ... ti-ai dori sa incepi cu ceva mai moale. Asta al nostru dadea numai in rosii si negre ... da grele tata. Nici o problema ... totusi ... zic. Suntem totusi in prima zi, picioarele sunt ca si noi ... sa ii dam sandale.(ma rog ... clapari). Ne-am dat cam pe tot ce s-a putut (eu cu Misu) ... pana cand ... nu am mai putut (eu). Nu am apucat sa urcam in prima zi pe ghetar, pentru ca era viscol sus. Si au inchis baietii telecabinele.

Sus, ai zis? Mda ... Ghetarul, sau zona ghetarului, incepe de la 3000 ish ... de m cu punctul maxim pe la 3250. Partiile de care va povestesc erau pe la 2200 ish.
Egal, finalul zilei, m-a prins cam dezumflat. Sandra si cu taicamiu au ramas agatati pe undeva pe la mijlocul drumului in timp ce coborau spre masina ... si a trebuit sa ma duc sa-i culeg ... nu mai puteau. Ne-am invartit ca prostii, eu cu Enaru ... pana cand dupa multe racnete la telefon ... am descoperit nenorocirea aia de drum pe unde erau.

A doua zi, cu ceaiul de seara in instalatie inca, (bou ii ala care intelege ceai) ... ne-a fost lene sa mai mergem pana la al doilea telescaun si l-am luat pe primul. Bai ... am nimerit in alta lume. Din partiile rosii/negre si inguste din prima zi ... peisajul s-a schimbat complet. Cativa au vrut sa se duca direct pe ghetar, moi ... am zis ca ... ia sa vedem si altceva. (sincer imi era lene sa stau la coada aia care ducea la ghetar unde erau sute de altii care aveau acelasi plan). Si am gasit o partie ... care de acum inainte ... si va numi ... The big OneFour. Bai ... vis erotic era partia asta. Din cauza ca era neagra si inclinata rau de tot in prima parte ... multi o ocoleau ... si era gooooooooooooooooala ... lata ... zapada perfecta.... un vis. Nu ne-am oprit decat pentru vin fiert ...

A treia zi, am vazut si noi ghetaru'. Noi ma refer, eu si Misu ... moaaaaaaaaaaaaaaaama ... ce vant si frig era acolo sus. Am filmat o treaba cu telefonul ... mi-a luat 10 minute sa bag mana inapoi in manusa ... tremura asa tare ca nu nimeream gaura. Minunat, in schimb. Bai ... e mare lucru ... sa poti sa ajungi sa vezi lumea de la 3300 de m, iarna. Chiar si asa ... turistic style. Scria acolo pe niste pancarde ... "You are now in high alpine area". Misto.

Seara aia, m-am simtit ca unu din baietii aia din reclama cu Heineken. Stiti aia, cand tzipa pizdele ... si dupa aia tipa prostii. Noa ...ziceti si voi ...  asta am gasit eu dupa ce am dormit vre-o doua ore ... in frigider.PS: shiturile alea care le vedeti pe langa bere au fost micul dejun la 20 de persoane ... a doua zi. :)))))))))))))). Zic ... sa ne cunoastem prioritatiile.

  A patra zi ... i-am facut un film la Sandra cum schiaza. No ... stiu ... o sa ziceti ca sunt subiectiv ... da mere misto ... luat in calcul ca e al doilea an (cu pauza de un an) ... in care schiaza. Sunt foarte mandru ...  Bravo puiu' si Multumesc ticu'!

  In a 5 zi, nu prea am mai fost asa multi la ski. Doar pasionatii de poze. Si eu ca model (sunt modest nu?). Evident ca as vrea sa va arat poze... dar sa fac rost de ele prima data ... zic. O sa vedeti ca sunt misto. Un fel de bloc pe schiuri coborand tare! (wtf?!).Pana atunci ... a little green man on his snowboard ... adica Enaru ...

 Dupa care ne-am oprit la o terasa la beute ... apropos ... cine zice de nemti ca sunt reci si nu stiu sa se distreze ... e un bou. Uite aici cum a fost atmosfera (nu am filmat eu ... dar era un pic ma galagios decat a filmat baiatu asta)... ps: in carciuma asta am fost. Super tare ...



In concluzie ... fain. Mai vrem.

Cuvinte mari ...

Stii cum iti dai seama ca un om e incompetent? Atunci cand nu e in stare sa-ti explice cu cuvinte simple niste lucruri pe care el le "stapaneste foarte bine". Ma dispera efectiv, "elitele" in orice domeniu care nu sunt in stare sa vorbeasca simplu. E primul semn ca e pe din afara ... si nu pricepe nimic ... ergo foloseste niste cuvinte care nu le intelegi ... te face sa te simti dobitoc ... in speranta ca nu mai intrebi nimic mai departe. 

Bine, bine o sa zica cineva ... dar ce te-a apucat?

Pai plm. Pentru cei care ii intereseaza, macar asa minimal, zilele astea se discuta si se aproba bugetul de stat pe 2013. Guvernul face ceva, vine FMI si schimba cum vor ei. Ma rog. Ma intereseaza pentru ca sunt si banii mei pe acolo. La fel cum sunt si ai tai. Macar sa stiu daca nu pot sa fac ceva. Asa ... revenind. Am cateva chestii care nu le inteleg.

Primul lucru care nu il inteleg. De ce bugetul public nu ajunge niciodata, dar niciodata iar bugetul intr-o firma particulara este suficient? De ce trebuie inventate  formule matematice sa explicam elasticitatea bugetului public iar cel privat poate fi batut in cuie? Sunt companii private care depasesc bugetul Romaniei de citeva ori. Stiu asta. Lucrez cu o asemenea companie.Atatia bani avem. In astia trebuie sa ne incadram cu tot ce trebuie facut anul asta. Simplu! Nu?

 Ete pula ... uite aici cum se calculeaza elasticitatea (conform cu FMI). Cred ca poti citi pana la urmatoarea calculatie de buget ca nu o sa pricepi.


http://www.contributors.ro/economie/fiscal-cliff-a-fost-depasit-pactul-fiscal-intra-in-forta-jucam-inteligent/


Al doilea lucru care nu il inteleg. De ce avem atatea taxe? O intrebare relativ stupida ... dar ... hear me out... o firma privata are de platit cam 200 de taxe la diferite chestii. Exista un calendar fiscal, cum cand unde ... si asa mai departe. Dupa care urmeaza ce trebuie sa plateasca fiecare angajat in parte ... si evident ce trebuie sa plateasca firma pentru angajatul respectiv.
 Buuun ... sa presupunem ca intelegem faptul ca trebuie platite taxe. Vrem ca sa avem scoala, doctori, politie, pompieri, armata. Sunt niste chestii care le luam de bune. Ele exista si ne trebuie.

Ce nu inteleg totusi este, de ce atatea? Fiecare taxa, implica un organ de control. Fiecare organ de control implica oameni platiti din bugetul pacii, ala elastic. Sa nu mai vorbim de faptul ca trebuie sa fii un fucking genius, ca sa intelegi toate cum si unde trebuie platite, asadar si prin urmare fac pariu cu oricine ca inclusiv pe Mugur Isarescu daca l-ai avea ca si contabil , la un moment dat vei plati o amenda pentru ceva cacat de taxa de care nu a auzit nici bunicu.

Deci e foarte complicat. Si chestiile complicate nu pot fi functionale. Trust me.

Lucrurile ar trebui sa fie simplificate. Mult. Adicatelea...mai putine taxe. Sau mai precis una singura. Chiar si daca ramane valoarea imensa care o platim acum dar sa fie platita o singura data. E mai simplu sa ai cativa oameni care sa se ocupe dupa aia de repartizarea baniilor (inteligent ar fi un soft automat - dar zic sa nu sarim calu') decat 18 milioane de melteni pusi pe drumuri si cateva milioane de firmulite si firmuloaie care sa se chinuie sa priceapa.

Eu zic ca astea sunt cuvinte mari ... cine sa priceapa chestiile simple?

this year ...

daca tot am facut si curatenie ... mi-am propus pe anul acesta ca macar la doua trei zile sa incep sa mai scriu ceva. Surprinzator pentru mine ... dar e fun ... :). Si macar pentru a face ordine in ganduri.

Evident ca orice lucru facut bine trebuie sa inceapa cu o pauza. Mai precis saptamana viitoare, n0name ... will be out. Pe partie. In Ibiza Alpilor.

Si aici trebuie sa fac o paranteza. Pentru cei care schiaza ... Ostereich ... e o solutie. Nu am greturi din alea ca orice e facut dincolo e mai bun ca la noi ... dar in privinta asta ... este. Adica, imi doresc din tot sufletul sa ajung sa zic ca imi doresc sa ma duc la Ion si Veta la cabana de vacanta de la Muntele Mic de la care putem inchiria o cabana faina la un pret decent cu conditii decente si nu un survival expedition ... sa putem sa ne facem sau cumpara mancare fara senzatia ca esti mereu furat ... drumul pana acolo sa fie misto ... sa fie cativa zeci de km de partii amenajate, intretinute si asa mai departe... sa ai unde sa faci o baie calda si o sauna ...  dar pana atunci ... mai e mult.

Insist chiar ... si din postura de schior mediu spre bun ... ca a merge afara la schi pentru vacanta de iarna e cea mai buna solutie momentan. De fiecare data cand m-am dus acolo am fost impresionat efectiv de modul in care sunt organizati. De la modul cum ajungi acolo, la conditiile de cazare, la partii, la posibilatiile de shopping, after ski ... it's nice.

Buuuuuuuun, paranteza inchisa. Dupa cum ziceam ... ma duc la schi. Si pentru ca sa iasa treaba faina ... o sa fim si trupa mare. Cam jumate de sat. Mai precis 21 in cabana subsemnatului si inca 8 la varu'. 

 Feast your eyes  ...



Ce fain ar fi sa avem si la Muntele Mic asa ceva ... wish list ...

Asa ... de sfarsit de an.

Anul asta nu prea am scris mai de nimic. :). Si nu pentru ca mi-a fost lene (well :P) ... sau pentru ca nu am avut timp ... sau subiecte.

Cumva blogul sau mai precis continutul lui nu mai reprezenta. Cumva, parca nu se pupau starile de spirit dintre doua postari. Asadar, avand in vedere ca mie drag si cumva vreau sa incep din nou sa scriu pentru ca ... surpriza ... chiar am despre ce, m-am decis sa fac curatenie. Adica, unele aberatii scrise la betie au disparut.

Apropos ... noul panou de control la blogspot ... rules. Am intrat recent sa vad ce mai e nou si m-a impresionat. Apropos ... am aproape 3500 de afisari de pagina unice. :). Cool.

Asa ca de incheiere, Sarbatori Fericite si un An Nou Fericit! (asfalt uscat pentru cei care stie).