era odata...

Cand eram mic, era altceva.

Am crescut la sat, la tara. Vacantele erau sa-mi bag picioarele de vis. Nu au fost multii care s-au intalnit la 7 ani cu ursul. Sau din spatele cainilor de la stana aruncau cu foc dupa lupi. Sau care si-au facut temele pentru vacanta (cateva ... ca sa nu exagerez acum) la lumina lunii. Nu au fost multi care au trecut printr-o furtuna sub o tabla pe un varf plesuv. Aveam de ales: la noroc intre tabla aia si grindina cat oul de rata care cadea in disperare. Sau care s-au pierdut 2 zile prin padure de nu mai stiau daca mai ies vreodata de acolo. Dar am crescut.

Mergeam la meditatii la matematica undeva dupa gara de Est in Ion Ionescu de la Brad. Mergeam pe jos pentru ca ... na ... asa era modelul. Ai mei nu aveau bani de benzina si oricum era destul de greu sa ma tina si la orele respective. Cand ma intorceam trebuia sa trec pasarela de la gara si era groaznic. Pe langa faptul ca era plin de tigani si de betivi, era si un frig de lesinai sau ploua de obicei. Parca era facut, exact in zilele cand trebuia eu sa ma duc la ore ploua. Nu i-am inteles atunci de ce suntem asa cum suntem. Saraci. Nu intelegeam de ce colegii mei purtau Puma si eu aveam niste tenisi in picioare. Si ieseau cu fetele in oras si eu nu puteam sa ma duc. Pentru ca toti banii mei pe o luna insemnau abonamentul de tramvai.

Mancat in oras? Exista mancare in oras? Sa-mi bag picioarele ce noutate. Bicicleta? Am primit-o cadou cand am intrat la facultate. Telefon? Suna odata pe luna cred. Si atunci o cautau pe mica ... doar era profesoara. Sau ma nasol la liceu, mai suna din cand in cand diriga sa-i spuna ca am lipsit de la ore sau am mai batut pe cineva sau ... din astea. :)

Mergeam cu ticu la munte. A facut niste eforturi enorme sa nu lipsim nici macar un an de pe munte. Nici macar un an. Daca mai povestesc din cand in ce conditii am stat si pe ce munti am fost, lumea rade de mine. Dar era EXTRAORDINAR. Erau niste clipe traite intr-o lume a noastra.

Dar contau atat de putin toate aceste lipsuri. Telefonul mobil insemna ... fluieratu ... tata nenea lu' Marius ... poate sa vina Marius sa ne jucam? Hai la fotbal. Hai la basket. Hai sa mergem in parc. Sa-mi bag picioarele ca ne gaseam si daca eram in partea aialalta a orasului. Stiam sa vorbim si sa ne intelegem. Si ne ascultam unul pe altul. Si eram prieteni. Fara dovezi... fara asteptari ... pur si simplu eram.

Stiu. Suna, de parca sunt un mos. De parca nu as intelege generatia actuala. Ei bine nu o inteleg. Si nu o inteleg nici pe a mea sa fiu cinstit. Nu inteleg goana asta dupa aur. Pe bune, toata lumea e transfigurata. Promovari, avansari, sedinte, putere, bani ... bani si iara bani.

Unde mai e viata in toate astea? Ce ni se baga pe gat? ACUM, e momentul tau. Acum e momentul sa muncesti de la 8 la 11 noaptea. Acum e momentul sa demostrezi ca poti si ca poti sa duci la capat un job challenging. Sedinta. Acum oamenii nu se mai cearta. Nuuuuu ... acum au un meeting. Isi dau feedback despre altii. Acum nu mai ai voie sa gresesti. Primesti un feedback negativ si tot ce ai muncit se duce pe ... sa nu va spun ca mi se raporteaza.

Stii ce mi s-a parut interesant? Eram duminica dimineata prin oras si m-am intalnit cu o persoana cu care am avut ocazia sa lucrez cam pe cand m-am angajat. Eu eram pe jumatate beat de seara anterioara si ma clatinam pe picioare in incercarea de a ma duce sa-mi iau masina. Un fel de epava si sincer asa ma si simteam. Si m-am oprit sa fumam o tigara. Si-mi povestea din alea... ca l-am motivat in viata. Ca a renuntat la ce a avut si s-a apucat de facultate, a terminat-o si acum e inginer pe nu stiu unde. Si ii dadea inainte cu o gramada de exemple de oameni la care le-am schimbat viata si cum i-am ajutat eu pe ei. M-am bucurat, era foarte frumos sa aud asta despre mine in schimbul obisnuitelor ... esti varza ... ai gresit raportul ala ... de cacat ... nu muncesti destul. Am muncit destul sa schimb viata unor oameni ... am trait de asemenea mod in care ei sa ma asculte si sa se ia dupa mine.

Si mai grav ca, chiar sunt oameni care ma asculta. Sunt dat de exemplu in viata personala. Tata unui baiat de la lucru l-a lasat pe fiu-su sa-si ia motor pentru ca si "domnu' Horia" are. Si a picat si are in in clavicula o tija de metal ... sa nu mai povestesc de faptul ca a stat paralizat juma de luna si nu se stia daca o sa mai mearga vreodata. Nu vreau sa spun cum m-am simtit vre-o luna intreaga.

Si cu toate astea ... nu e de ajuns. Am ajuns sa mi se reproseze faptul ca imbracamintea mea nu este un model pentru colegii mei mai tineri. Ca modul in care stau in scaun nu ii motiveaza la mai mult. MAAAAAAAAAAAAAAAI, ma mai lasi in pula mea?

A fost un drum totusi de la cainii de la stana la "domnu Horia". Dar vreau sa spun ca nu pot sa uit. Si mai pot sa spun ca am invatat un lucru. Oamenii nu urmeaza un sef ... oamenii urmeaza pe unul de-a lor. Atunci te ajuta. Un sef il dai la o parte. Sau daca nu, poti sa pleci. Un prieten, in schimb, il ajuti.

Si nu pot sa uit totusi ca, candva am trait. Si nu momente cum traiesc acum. Si da, nu inteleg sistemul actual sau chiar daca inteleg aspecte din el nu vreau sa il accept in totalitate. Munca este ce faci si NU este viata ta. Viata ta ti-o faci asa cum vrei. Daca poti. Daca te indragostesti, te indragostesti si traiesti ... nu te gandesti ca iti afecteaza promovarea. NU esti un ciumat/a daca iti iubesti parinti si locurile in care te-ai nascut. Sau daca ii spui ca nu vrei o promovare pentru ca alegi familia in fata lui. E jignire, in puii mei. Mai mereti dracului ...

Este exact ca atunci cand eram mici. Nu aveam banii desi atunci ne-am fi distrat cu ei. Te distrezi si la 40 de ani, dar nu ca la 20. Azi nu avem libertate desi acum am avea nevoie de ea. Poate o sa o avem la pensie ... dar atunci ce drac sa mai faci cu ea ... ca oricum astepti moartea (bine, asta pentru cine ajunge acolo).

Mai iti amintesti cum visai ca o sa mergi la cinematograf cu masina cand o sa fii mare? Si chiar nu conta masina cu care o sa mergi. Iti amintesti, ca atunci cand o sa fii mai mare si o sa ai bani o sa te duci la mare si o sa-ti iei o pizza intreaga si un suc? Iti amintesti balul bobocilor cand te-ai dus in discoteca si te-ai jurat ca o sa mai vi si a doua oara si o sa-ti iei 2 beri in loc de una (ca doar atat ai avut alocatie luna aia?)

Iti mai amintesti? Daca da, care mai sunt visele tale acum? Care este definitia fericirii tale ACUM? Cand o sa zici ... pana aici? Cand? Cand o sa fii TU si doar TU si sa te bucuri de ce ai? Si daca tot traim in momente ... ce zici de momentele astea? Sunt APOGEUL vietii noastre. Sau cel putin asa ni se zice ... sa fie oare asa?

Am un singur raspuns ... dar evident sunt beat ... deci ... nu ma ia nimeni in seama ... MAI DUCETI-VA DRACULUI TOTI! Howgh! (H a vorbit!).