reversul medaliei ...

"Te rog eu mult, nu mai vorbi despre moarte!", "Ai grija, este parte din categoria cetateniilor temporari", "Uita-te bine la el, ca maine s-ar putea sa nu mai ai ocazia", "Esti depresiv sau ce te apuca sa vorbesti asa usor despre intamplari nefericite". "Alcoolici, violatori, idioti, donatori de organe - pot sa moara toti ca nu imi pasa". Toate mi le-am auzit.

Stiu despre ce vorbesc si m-am impacat oarecum cu ideia ca se poate intampla oricand. Nu imi doresc, nu ii doresc la nimeni dar mi se poate intampla oricand.

Anul trecut cand ma intorceam dintr-o excursie din asta de la munte, am dat tot jos de pe mine ce insemna protectie. Mai aveam doar casca. Si m-am luat la concurs cu o masina pe niste curbe. Am ajuns acasa si am aflat ca la cateva ore dupa mine pe acelasi drum unul s-a dus. Mi s-a facut instant rau.

Oare cum sa te simti cand auzi din nou de unul care s-a dus? Cum te simti oare sa duci pe cineva la o plimbare si sa te intorci doar tu de pe acelasi drum? Oare cum ai mai putea sa te intelegi cu tine? Cum ar fi ca sa pierzi pe drum pe cineva care-l iubesti? Cum ai putea sa mai te trezesti?

Nu-mi poti cere sa renunt la ceva ce iubesc. La nimeni nu ii poti cere sa renunte la ceva care il face intreg, care face parte din ce e el. La fel, nici eu nu pot sa-ti cer sa ma intelegi dar pot sa sper ca o vei face. Nu vei face decat sa intarzii ceva ce va veni oricum facand sa ajung acolo ca un anonim, ca un strain in viata mea. Ce se va intampla cu cei de langa mine, cu cei dragi, ma intrebi si de ce sunt egoist si traiesc doar pentru mine? Pentru ca e un drum pe care am plecat. Si pentru ca din cauza faptului ca sunt asa cum sunt ai ajuns sa fii langa mine si sa-ti placa de ce reprezint si cum sunt si ce om sunt. Si ca fara asta oricum as muri. Chiar daca ar fi sa fie doar in interior si tot nu as mai fi acolo.

Ca sunt varza in momentul asta, se poate deduce foarte usor. Ca in clipa asta, ma doare exact in paispe ca maine la lucru o sa fiu iara pe alte cai ... si poate maine ar fi una din zilele si unele din momentele in care CHIAR ar trebui sa fiu acolo. Asta e! Nu se va intampla nici de data asta. In seara asta, in momentul asta am luat-o din nou in jos rau de tot.

Nu stiu cat timp mi-a mai ramas. Poate sa fie o viata sau mai poate fi o zi. Sansele sunt mai mari sa nu ajung pana la capat asa cum trebuie. Poate nu am facut cele mai corecte decizii in viata. Poate nu am iubit pe cine a trebuit si am parasit pe cine nu ar fi trebuit. Poate nu mananc si nu beau ce ar trebui. Poate imi place prea mult alcoolul si fumez prea mult. Poate nu am fost intodeauna asa cum ar trebui si nu mi-am aparat intodeauna asa cum trebuie sansele. Poate nu am ales corect si poate nu fac lucrurile care ar trebui. Poate ar trebui sa fiu mai ordonat si mai prudent si sa am grija de mine.

Poate ca ma doare in cur de toate astea. Poate ca daca m-as duce maine nu as mai avea timp de atatea intrebari existentiale. As avea destule zile cu soare si amintiri care sa le iau cu mine. Ar fi destule flori si destule ploi ca sa imi creasca si mie macar una pe mormant. Am vazut si umblat prin destule zapezi ca sa nu-mi fie frica ca ma va acoperi una si voi ingheta iarna. Si am cantat destul si am auzit destule melodii ca sa ma bucur cand voi auzi primavara si cucul vestind venirea ei.

Da, ai ghicit. Azi s-a mai dus cineva. Conteaza cine? Chiar nu are importanta. Dumnezeu sa te odihneasca in pace. Au fost impreuna pe ultimul drum, unul se mai intoarce si ea nu. Definitia, concentrata a juramantului, "impreuna la bine si la greu".

Bag picioarele ... nu mai am vin. :(( ... ma duc sa-mi mai iau o sticla.

Pana una alta, ia dacilea si asculta ... Cargo - Aproape de voi - http://www.youtube.com/watch?v=hLzwcUFI7Zw.

In seara asta vreau sa beau,
Sa uit de-orice nevoi
,Sa sparg paharul si sa zic
:Sunt acum , aici , cu voi

Nu stiu cat timp mi-a mai ramas,
dar vreau sa mi`l petrec cu voi
Care mi`atzi alaturi La bine si la greu

Si de`o fi si eu sa mor
Nu vreau sa va intristati
Sa cantati si sa jucati pana`n zori
Si daca din cand in cand
O sa ma primiti in gand,
Voi fi aproape de voi.

In chin paharul si va spun :
Ii multumesc celui de sus
Ca imi va da prieteni buni
Si nu`s sïngur pe acest drum.

spune cinstit ... ti-a placut?

Totul a inceput cu o intrebare. Clasica de altfel cand se apropie un eveniment care implica din astea. Eu ce ii iau? Si asa ... printre altele ... mi-a venit ideia. Maestre, mergem maine? Da? Bun ... Ia hai tu draga cu noi, o zi, ca si asa ziceai ca iti place.

Dimineata, sambata, cu durerile de cap de rigoare dupa vineri seara, ne-am adunat oarecum cu greu. Trupa noastra, plecase de mult. De pe la 10, 10.30 ceva de genul, ora la care nu eram inca in stare sa deosebesc daca afara e zi sau noapte inca. Ma rog, o incordare de vointa si pe usa afara.

Nu cred ca am fost ce-a mai placuta companie din lume pentru primele ore, ca sa zic asa. "E ceva cu tine?" "Nu, stai sa-mi revin. Nu e nici o problema in afara de faptul ca lumea se misca mult prea repede pe langa mine si sunt prea concentrat ca sa nu pierd firul."

Am iesit, ma simteam oarecum nesigur. Nici nu prea vad bine in oglinda din stanga care mi s-a rupt la accident si am proptit-o noi cumva acolo sa stea, nu imi dadeam seama ce e in spate, batea vantul rau de tot, toate se miscau prea repede, capul ma cam durea si buzele imi erau crapate de sete iar cel mai enervant dintre toate cele ... aveam un fir de la cagula imi tot flutura in nas si ma gadila in ultimul hal. Deci, aproape as putea sa zic ca erau conditii improprii in tot ce ma inconjura ca sa ma simt bine. De ... cacao ...

Toate aceste, neajunsuri as putea sa le spun, au durat pana la iesirea din primul sat dupa Timisoara. A venit prima curba, a trecut prima linie dreapta, a venit si urmatorul sat. Hmmm ... stai ma ... ca e fain. Soare afara, nebunie. Si 20 de grade. Un miros din ala de primavara imi intra prin aerisiri. Hmmm ... si se intamplase ceva si cu cagula ca nu mai deranja firul. Hopa?!

Ne-am oprit undeva pe la mijlocul drumului si am baut o cafea. Dupa ce am plecat din nou, m-au apucat trairile mele de balanta. Am tras de acceleratia aia nenorocita cu atata ura cateodata si mergeam alteori atat de incet incat sunt sigur ca astia doi din spate nu mai pricepeau nimic. Ce dracu sa pricepeti voi? Asa frumos era si imi placea la nebunie cand vedeam din loc in loc semne de primavara. Oarecum, simteai cum totul incepe din nou sa se miste sa se pregateasca pentru un nou an, o noua vara. La o intrare, undeva intr-un sat am vazut o imagine care mi-a placut foarte mult. Erau un copil se juca fotbal cu taicasu. Intr-un alt sat am vazut doi batrani care se plimbau de mana. Altundeva am simtit un miros de fum care m-a trimis de-a dreptul in alte timpuri. M-a trimis in trecut, cand eram copil in vacanta si faceam curatenie dupa iarna si trebuia sa ardem frunze, lemne si ce se mai aduna. La un moment dat, am stat cred ca vre-o 5 minute in spatele unei masini doar pentru ca erau doi copii care mai ca nu iesira pe geam sa se uite la noi. E un emoticon pe yahoo mess ... hypnotized ... exact fata lu aia mici. Le-am facut cu mana cand am trecut si m-am dus.

Am ajuns in oras si ne-am lipit de cativa care ne-au dus unde trebuia sa ne intalnim cu restul. Nu am apucat sa ne dam jos bine castiile ca au aparut doi nenici (organizatorii) care mai ca nu ne-au imbratisat. Cred ca, cu putina concentrare ne puteau fi parintii dar ... ii puteai simti ca sunt la fel de tineri poate mult mai tineri ca multi dintre noi. "Haideti inauntru. V-am facut ceva de mancare!" (wtf - astia chiar erau bucurosi ca noi am venit si nici macar nu le pasa cum ne cheama si cine suntem). "Haideti dragilor, inauntru! Bine a-ti venit". Am intrat intr-o bar, in care nici macar beat, de unul singur sau chiar cu gasca de scandalagii dupa mine nu cred ca m-as fi incumetat sa intru in mod normal. Dar cat de mult inseala aparentele. Inauntru, era foarte frumos si o chestie care am simtit-o din secunda in care am intrat pe usa. Avea personalitate locul. Foarte frumos. In mijlocul incaperii, era masa pusa. Paine, carnatii prajiti pe gratar, branza, praz. La nici una din bucatariile de 5 stele de prin toata lumea asta in care am fost (si au fost cateva) ... nu poti manca asa ceva. Spectacol. Am mancat si ne-am umplut burtile. Ne-am pus pe scaun si am aprins o tigara. Parca ma lua oarecum o toropeala. Era cald, mancat, cu durerea de spate de la drum, cu satisfactie in suflet, cu muzica de muzica si prieteni in jur ... nu imi venea decat sa zac. Ea era ca o butelie langa mine. Aproape ca exploda de zambet. Am ramas tacuti si ne uitam in jur, Mishu' a plecat sa mai povesteasca cu lumea. Ma uitam si mi se parea ca ii place. M-am bucurat. Ia te uita, cred ca ii bun cadoul nostru.

Am mai terminat o tigara, si parca si durerea de spate incepuse sa se mai potoleasca. M-am mai invartit un pic, am mai aprins o tigara, am mai facut niste poze inauntru si am iesit afara in strada. M-a cuprins un sentiment de melancolie. Cat de diferit putea sa arate orasul ala fata de cum era acum 20 de ani. Da, eu am copilarit undeva pe langa orasul ala. Si mi-a placut la nebunie. Tot orasul era practic o uzina. Un gigant care respira, ardea, fumega, urla continuu. Exista undeva o un afisaj "Foc continuu la furnale de 190 de ani". 190 de ani. 1771 a fost primul an cand s-a aprins si de atunci a fost mentinut continuu. Langa, locul asta unde stateam noi era sectia de proiectare utilaje, unde mama mea a avut prima repartizare. Un pic mai sus pe strada, erau atelierele noi unde a lucrati ticu'. Peste drum la vre-o 100 de m era cantina unde am fost la nunta la verisorul lu mica si botezul copilului lu' Ionica.

Azi au mai ramas doar amintirile. Oamenii in schimb au ramas la fel cum imi aminteam eu de ei. Oameni simpli, corecti si veseli. Deschisi. Am mai aprins o tigara. In curand e timpul sa o luam din loc inapoi spre casa. Vreau sa ma intorc cat mai e soare. Ne-am strans, ne-am echipat si am luat-o din loc.

Riding into the sunset se poate numi drumul de intoarcere. A fost ce-a mai rapida plimbare care am facut-o vreodata pe o asemenea distanta. Pe o bucata de drum am fost doar noi dar la un moment dat am facut o pauza si ne-au mai ajuns inca 3 si am continuat impreuna de acolo. A fost exact, ca in visul meu. Lipiti de carene mergand spre asfiintit am fugit cat ne-au tinut rotiile. Nu cred ca am coborat vreodata in afara localitatii sub 120. Vorbesc de mine personal care am preferat sa stau mai la coada grupului. O chestie ciudata totusi ... coada intodeauna trebuie sa mearga mai tare ca sa recupereze.

Vitezaaaaaaaaaaaaaaaaaaa... treceam ca dementii pe langa masini, culcati pe curbe si cat mai aplecati pe liniile drepte. Eram ca un sarpe pe sosea care se unduia printre masinile si coloanele care le intalneam in cale. Din cand in cand ne mai grupam in spatele unei masini pentru ca nu aveam loc sa trecem sau cand treceam prin sate dar in momentul cand se putea incepeai sa auzi cum urla prima toba, a doua, a treia ... here we go again. Am ajuns repede acasa si ne-am oprit la mine in fata blocului.

Sincer, daca nu aveam buze cred ca as fi zambit in jurul capului. "Spune cinstit - ti-a placut?" Yep ... atat am de intrebat. Zambeam toti. Cam ciufuliti si obositi. Ahmmm ... asta e. Hai sa dormim un pic inainte de a ne intalni cu ceilalti si ne-am despartit pentru cateva ore. Seara a continuat, cu un gratar, un mujdei, o bere si o poveste acasa. Apoi in stilul caracteristic de sambata seara s-a terminat acolo unde se termina cele mai tari chefuri ... D'arc ... "Spune sincer dear? Ti-a placut? La multi ani. Asta a fost cadoul nostru pentru tine. Primii 200 de km pe motor intr-o plimbare chiar faina." Poate vor mai fi si altii ... dar na ... "prima oara" e al nostru.

Ziua asta mi-a adus din nou in cap una din melodiile mele preferate. Ducu Bertzi - Pe cine si cate carari.Cine nu o sa priceapa melodia ... hai si la o tura ... ca sa vezi ... ca e atat de trecatoare toata treaba.

"Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa
Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda
Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.
Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte
Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare
Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare
De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde
Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.
Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape
De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape
De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Si-mi plac numai mie si numai cu florïle-n casca"

Contabilitate ... si un premiu ...

Ce as mai putea sa zic ? Azi, am facut o mica recapitulare. M-am uitat pe ceasul ala care ticaie acolo in colt la jurnal si mai zice ca mai sunt 811 si ceva zile. Au trecut 300 si ceva de zile. Adica un an, cu alte cuvinte.DEJA? Si totusi ... CAAAAAAAND?!?

Cu ce m-am ales? Ce am invatat din toate ce am trait pana acum? In ce sa cred?

Cred ca am mai multe amintiri din anul asta decat pot sa zic ca am din 10 ani, inaintea lui. E adevarat totusi ca fiecare amintire inseamna ceva de genul, sentimente, intamplari, peisaje, trairi, persoane, vise traite, toate le-am lasat in urma si probabil nu se vor mai intampla niciodata. Si chiar daca se intampla nu mai e la fel. Stiti voi, "prima data", da?!?

Amda. Adevarul este ca nu mai poti sa mergi inapoi orice s-ar intampla si oricat de mult ti-ai dori chestia asta. Lucru care nu e rau de cele mai multe ori. Cine stie unde s-ar ajunge. Oare cum ar fi sa te tot intorci in timp sa schimbi lucrurile sa se intample mereu bine si asa cum vrei? Am trai intr-o lume perfecta nu? E ... la naibaaaaa!!!

Nu stiu de ce dar in seara asta dintre toate amintirile care m-au invadat din secunda in care am vazut ceasul ala, una a castigat ... e imaginea unei noptii de toamna. Drumul ala drept marginit de plopi, lumina lunii, multe frunze moarte pe drum si acele doua roti care ridica in urma lor o gramada o razmerita spre cer in goana lor. Cred ca a fost ultima din noptiile in care am mai luat cu mine acasa monstruletul meu drag. Era racoare rau de tot in noaptea aia. Ma strangeau atunci pe drumul ala, doua brate tremurande, si ii simteam inima cum ii bate chiar si prin protectia mea de la geaca. Ma rugase sa o duc in asa fel incat sa simta ceva. Stiam atunci ca o sa fie ultima oara cand o sa o mai simt asa aproape si data viitoare cand ne vom mai intalni vom fi pentru todeauna, doi straini. Mi-ar placea insa, sa cred, ca nu a uitat. Ca exista seri, cum ar fi una de martie, de exemplu, in care isi aminteste si ea de plimbarea asta. Si desi langa ea este altcineva, au fost acele clipe. Fructul oprit a fost intodeauna mai gustos ...

Am mai zis-o si ieri, cred ca sunt foarte putine, acelea care renunta la acel loc ascuns in inima lor. E adevarat ca de cele mai multe ori multe dintre voi veti alege viata linistita langa cineva care va iubeste si va ofera siguranta. E lucru cel mai cautat, e conditia, sa zicem asa. Si veti oferi la randul vostru liniste si dragoste si afectiune. Dar sa nu uitam ca asta e ultima voastra alegere legala/morala si mai important decat toate ... e ultima decizie care o mai puteti lua ... singure. Inainte de asta, sa zic asa, era altfel si parca nu intodeauna alegerea era asa . Va placeau altii care erau orice altceva decat cuminti, ca sa folosim un termen general. Si oarecum nu va cred ca puteti, asa usor sa uitati ca v-a placut sa fiti nebune si sa traiti intens. Which, let's be honest, e greu langa aceiasi persoana sa se intample. Unde e pericolul? Unde mai e mirajul fructului interzis? A fost mostenirea primei femei ... sa incerce mereu ce e interzis, nu?

Deci, daca ar fi sa concluzionez, au mai fost multe alte momente. Oricum, asa cum au fost, au trecut chiar daca am sau poate ca nu, am invatat ceva din ele si au trecut. Pot sa zic ca am deja experienta. Au fost momente in care am crezut chiar si in cuvantul noi. Eeeeeeeeee ... ce ziceti de asta?

Da? Si atunci daca ar fi sa contabilizez ... ce ar fi? Ce sunt azi? Ce am invatat in ultimul an? Sa fiu cuminte? Nu pot. Nu inca. Aleg libertatea si dreptul meu de a trai intens. Aleg cartofii de la MacDonalds in schimbul supei. Imi place goana in intuneric. Aleg paharul meu cu vin si tigara si carciumile si betiile mele si chefurile. Aleg sa ofer amintiri rare dar atat de puternice incat sa nu poti niciodata sa le inlocuiesti cu altceva - calitate in loc de cantitate. Cred in drumul meu si in viteza - m-as plictisi sa merg incet. Cred in cavaleri si printese si in povesti de neuitat. Cred ca m-am schimbat si am inceput sa am incredere in mine si imi pasa prea putin de ce cred altii despre asta. Imi aleg prietenii mei in fata a orice altceva. Cred ca mai am un drum, o curba si un deal de trecut si ca trebuie sa aflu ce e dupa ele. Cred ca mai exista "prima oara".

Si mai cred ca directia ... nu conteaza. In orice directie ma duc, mereu va exista o "prima oara". Chiar si daca aia va fi prima oara cand mor. Deci ... e timpul ... sa trag din nou de acceleratie ... sa imi suiere in cap din nou vantul ... sa urle din nou in spatele meu drumul... si sa sper!

O seara din viata mea ...

Am povestit pana acum, despre visele mele, despre dezamagiri, despre frustrari si despre motor. Am povestit despre multe chestii. Cum arata o zi de vis din viata, v-am spus. Ce inseamna pentru mine anumite chestii, v-am spus. Au fost lucruri care le-am spus doar pentru ca stiam ca erau unii/unele care citeau. Blogul meu! Fereastra in viata aceluia care il suportati mai mult sau mai putin. Pentru unii inspiratie, pentru unii prieten, pentru unii acolo ... doar.

Acum oricat de mult as vrea sa aberez, oricat de beat as fi, ma tenteaza ceva mult mai mult de spus. Azi am sa va povestesc despre o zi, mai precis o seara din viata mea.

Weekend-ul este prin definitie, momentul de odihna si distractie. Da? Asta pana cand incepe seara. Sambata seara mai precis.

Sambata seara. Sau cum vreti voi sa-i spuneti. Poate fi, chiar si duminica dimineata foarte devreme. O seara, pana la urma obisuita dar doar pana la un punct. Cel putin cea de azi.

Am ajuns in D'arc, dupa ce am fost impreuna cu niste prieteni sa luam cina la un restaurant. Era cina noastra pe care o castigasem in urma unor proiecte. Am baut ceva si ne-am decis sa mergem in D'arc. O gasca de prieteni.

Cand am ajuns acolo, era aproape gol. Ne-am refugiat aproape de bar, am comandat ce am comandat si am inceput sa bem. Ne-am strans mai multi , a inceput aglomeratia, dansul, bautura, ingramadeala , chinul de a comanda o bere, melodia.

O da! Muzica! Dansul, bautura, atmosfera s-au pus capat la capat pentru ca aceasta seara sa nu se termine atat de simplu pe cat ar trebui. Toti, dansam impreuna si toti ne distram ca si cum eram de mult. Atunci, cand toti eram atat de liberi, ca si cand eram doar noi si nimeni la care sa nu ne gandim.

Si, totusi ce se intampla cand nu ne gandim? Ce se intampla, cand ceva spune da, desi stim ca e gresit? Ce se intampla, cand o buza ... te atinge ... din greseala poate, dar atat de real incat sa simti? Ce se intampla, cand din greseala, aluneci? Si cineva e acolo.

Te urci in taxi si pleci acasa? Da! Asta e raspunsul corect. Dar atingerea ramane. Aici. Unde cineva o simte. Mai mult ca sigur ca doar trecator, dar reala. Acum, azi, in seara sau dimineata asta ... aminteste-ti ... nu se va sterge atat de usor.

Va pup. Noapte buna.

O zi dintr-un vis!

E dimineata. Afara pe geam soare straluceste usor. Abia a rasarit. Geamul e deschis si se simte mirosul de primavara. Pielea se infioara usor de la racoarea diminetii si de la curentul usor care este in camera.

Ochii sunt un pic grei si somnorosi, spatele e un pic amortit. Ma ridic in picioare si ma duc sa ma spal pe dinti. Aprind o tigara, aprind calculatorul si dau drumul la o melodie sa cante.Bun, e din asta motivanta. Incep sa intru in priza. Intre timp e gata si cafeaua. Mai aprind o tigara si incep sa trimit linii dupa linii pe mess.

" - Maestre, te-ai trezit?" "Buzz" ... "Buzz"
- Da, mufa! Esti gata?
- Acum beau cafeaua. Fac dus si am plecat. Suna-l si pe Puiu si pe Sicilianu si eu il iau pe Copilu' si venim"
- K! hai ca va astept la garaj!"

Dau drumul la apa sa se incalzeasca si ma tolanesc in scaun cu picioarele pe birou in timp ce mai trag din cand in cand un fum de tigara, ma uit pe geam. Nu imi vine sa cred ca e soare si e cald si e bine si pot sa dorm cu geamul deschis si sa nu ma acopar cu 30 de mii de paturi si haine. E bine, e frumos, ma simt bine si mai vioi si incep sa simt nerabdarea. Ii dau telefon la Copilu', care e deja imbracat si pe drum spre mine. Termin cafeaua, ma scarpin pe burta, fir-ar a dracu ca e la fel de mare ca si ieri, si ma arunc sub dus. In timp ce apa imi curge pe spate incerc sa ma ridic sa ma uit pe geamul de la baie cum e afara. URA ... soseaua e uscata! Dau repede din brate sa spal ce ar mai fi de spalat.

Incep sa intru in viteza din ce in ce mai tare. Rapid, in camera, unde mortii masii, imi sunt chilotii curati? Ciorapii? Cacat, nu mai am tricouri, trebuie sa pun la spalat deseara. La naiba, nu mai conteaza oricum. Suna deja usa. Deschid rapid, fuga inapoi in camera unde incep sa trag costumul pe mine de zor. E stramt si atingerea lui pe piele ma infioara un pic. Il simt cum incepe sa ma stranga si imi aminteste de ce e acolo. Il inchid, fixez protectiile, trag cizmele, iau casca si pe Copilu' care se asezase si el la o tigara si afaraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

Jos, motoarele stateau cuminti si ne asteptau. Straluceau in soare, lumea intorcea capul dupa ele. Ma opresc o secunda sa ma uit asa din departare la ele si o serie de imagini scurte dar spectaculoase incep sa mi se lege in fata ochiilor. Unul a fost al meu si celalalt era al meu. Simt cum creste in mine ceva, incep sa zambesc. Am fost impreuna prin atatea, dragele de ele. M-au facut sa traiesc esenta de viata de atatea ori. Clipesc, imi revin si bag cheia in contact. In secunda in care a pornit, am simtit din nou emotia inceputului. Bucuria necontrolata, emotia de a pleca la, poate ultimul, drum, senzatia de incordare si nerabdarea, toate se contopesc si ma fac sa imi trag casca pe cap. Am senzatia ca toata lumea se uita la mine si asteapta sa ne vada cum plecam.

Usor, iesim din parcare, si incepem sa rulam. Ma uit in oglinda, Copilu' e acolo. Il simt in spate cum zambeste sub casca. Iesim de pe strada si intram pe bulevard. Traficul nu este foarte aglomerat si trag incet de acceleratie. Monstrul incepe sa maraie si asfaltul incepe sa treaca tot mai repede pe sub roti. Ajungem relativ repede la garaj unde ne intalnim cu restul trupei.

Soarele e deja sus, totul straluceste in jur. Mirosul si racoarea de dimineata au disparut si a inceput sa fie deja cald in costum. E timpul de o tigara! Ma tolanesc pe bordura in timp ce restul se echipau de zor si isi luau de prin garaj protectiile, braurile, gecile, manusiile. Fetele sunt mai tacute in timp ce se chinuie de zor sa-si potriveasca parul sub casti si par mai ingrijorate. Ma las mai pe spate, mai trag un fum si ma uit la cer. Intre timp s-au pornit si restul de motoare si zgomotul creste considerabil in zona. Ma ridic, imi trag casca si ma asez in sa. Nu mai suport, nu mai am rabdare sa se suie toti si plec incet ca sa ma opresc dupa vre-o 20 de m. Hai odataaaaaaaaaaaaaaaaaa, ce naiba dureaza asa mult? Melciiilor!

Pana la urma plecam. DAAA! Asta e momentul inceputului. Ne strecuram in trafic, cateva crosetari rapide si ajungem la iesirea din oras. Azi facem drumul nostru traditional de inceput de sezon in afara orasului.

Placuta de iesire din oras. "La revedere si drum bun"! Multumim si asteptam sa te revedem sanatosi. Si am iesit! M-am infipt in acceleratie si am coborat totii dracii la pistoane. Sunetul a ramas dintr-o data in urma. Simt cum incepe dintr-o data sa se faca racoare si vantul sa suiere in casca. Incet, ma las mai pe fata sprijinindu-ma de rezervor cu burta in timp ce acul de la viteza incepe sa urce. Ma uit in oglinda si urma mea toti veneau furtunos. Am redus incet din acceleratie si i-am lasat sa treaca pe langa mine. Fiecare avea stilul lui inconfundabil. Fiecare din ei sunt prietenii mei. Aveau acelasi stil de condus ca si cum isi traiau viata. Mufa era cu jumatatea lui mai buna in spate si mergea prudent. E stilul lui sa mearga atent si doar din cand in cand sa-si lase dorintele sa zboare. Puiu venea dupa el, se lasase in jos si accelera. Puteai vedea in el exact omul care viseaza si inca mai are posibilitatea de a visa. Si nu renunta la dreptul acesta. Copilu si Sicilianu erau mai timizi, erau la inceput si inca nu reuseau sa-si dea seama ce le place mai mult. Le poti, simti efectiv dorinta. Cum gusta din vant si din placere si din gustul acela de libertate. Erau ca la prima lor noapte de dragoste.

Zambesc. Simt incet, cum mi se limpezesc gandurile, cum faptul ca euro a crescut si raportul care trebuia trimis acum doua zile trec pe planul doi. Casca ma apasa pe fata si o musca s-a flecit deja pe viziera, imi intind picioarele ca sa se mai aseze costumul un pic mai lejer, ma las in jos si trag puternic de acceleratie. Urla, geme, incepe sa vibreze puternic, acul de la acceleratie o ia nebuneste in sus, schimb o treapta superioara. In momentele acelea incep sa nu mai fiu eu. O senzatie similara cu gustul unui vin, cu buzele unei femei frumoase, cu sentimentul de victorie si implinire ma face sa ma simt intr-o alta lume.

Fug din nou. Nimic nu ma poate atinge. Sunt doar eu si el si in jurul meu sunt doar dintre cei apropiati mie. Mie sufletul mic si parca sta sa explodeze. Curba dupa curba, linie dreapta alte si alte emotii navalesc. Relaxare dupa o depasire, nervii pe idiotul asta cu BMW care parca nu are oglinzi si s-a trezit ca e la concurs, adrenalina cand la capatul liniei drepte parca nu mai poti sa te opresti, incremenire in fata peisajului care parca dintr-o data iti fura atentia, frica cand dai de nisip sau ulei, amintiri si planuri de viitor care imi trec prin fata ochiilor cand merg linistit.

Ma simt multumit si ii multumesc celui care m-a lasat sa mai am o zi din asta. Ne oprim la Gataia. Vreau sa trec pe la tata. Ne oprim si parcam in fata. Cativa raman la o tigara iar eu ma duc langa el. Mi-am promis ca atata timp cat o sa pot, in fiecare an prima plimbare o sa o fac pe la el. A fost omul primaverii vietii mele si in fiecare primavara voi trece pe acolo. Am invatat multe de la el dar amintirea care nu voi putea niciodata sa mi-o sterg din minte este cand pe finalul vietii lui cand era bolnav si nu putea sa se mai ridice macar din pat, ne ruga sa-l scoatem din casa sa mai poata vedea odata soarele si iarba si era incredibil cum si cat de mult se bucura pentru aceste momente atat de simple. E lectia vietii mele, e spiritul in care mi-am promis ca o sa traiesc. Bucuria zilei de azi intodeauna si nu mirajul viitorului si faptul ca lucrurile simple sunt acelea care iti aduc bucurie mai mult decat orice altceva.

Dupa ceva timp, m-am ridicat, am sters lacrima din coltul ochiului, ii multumesc ca m-a ascultat si asteptat ca intodeauna. Nu stiu de ce dar intodeauna cand sunt acolo il simt langa mine. Il pot simti cum ma incurajeaza si ma sustine si stiu ca e bine si nu am de ce sa fiu trist ca nu ne putem vedea mai des.

Ne urcam din nou in sa si plecam. Plecam incet si intram din nou pe drum. Ma uit inca odata in spate si incep din nou sa gonesc. Ii ajung repede pe ceilalti care au luat-o la goana. Nu scapati voi de mine asa usor, imi rad usor in barba.

Mergem intr-un ritm de sustinut, ne distram pe drum, ne strambam unul la altul si ne facem semne de imbarbatare si victorie. Ii simt pe toti ca zambesc si sunt fericiti. Au si de ce nu ? Putini sunt cei ca noi care au curajul sa-si traiasca visurile.

In fata ni se arata muntii si au inca zapada pe creste. Incep curbele si incepem sa urcam. Senzatia e absolut incredibila. Cauciucurile incep sa muste din ce in ce mai mult din asfalt in timp ce incepem sa ne lasam din ce in ce mai mult pe curbe, vantul e din ce in ce mai rece si bate mai tare. Ajungem si trecem repede printr-un oras mai mare. Strangem randurile si mergem grupat. E aparte modul in care te simti cand toata lumea intoarce capul dupa noi. Iesim din oras si incepem din nou sa urcam. Acceleram si motoarele ne duc fara nici un efort la deal. Pe viziera imi danseaza intr-un joc de lumini razele soarelui si umbrele copaciilor. Urcam pana la un moment dat cand in fata noastra s-a deschis privelistea.

Cat e de frumos! In fundal muntii pictati cu alb, valea in care se vad satele asezate pe drum. Clar, ne oprim si aprindem repede o tigara. Incep sa simta umerii si spatele, si toti incep sa se intinda si sa dea din maini. POZEEEEEEEEEE! Motoarele oprite pe marginea drumului, noi in iarba, noi in grup, iubirile intre ele, o floare. Momente. Ne mai odihnim 5 minute si ne strangem din nou. Parca nimeni nu are stare de stat pe loc. E mai frumos totusi drumul.

Incepe din nou dansul pe curbe. Sexul cu asfaltul dupa cum zice Puiu. Mare caracter baiatul asta. Portiunea asta de drum pana in urmatorul oras mai mare e spectaculoasa. Curbe dupa curbe, asfalt bun si priveliste spectacol. Nu mergem tare. Vrem sa ne bucuram ochii. E ceva altfel fata de rapoartele zilnice si aglomeratia orasului de zi cu zi. E frumos. Prin fiecare sat prin care trecem ne fac copii cu mana si ii poti vedea cum efectiv se bucura ca ne vad.

Ajungem in urmatorul oras prin care trecem. Ne oprim la intrare intr-un PECO sa ne mai dezmortim un pic. Mai facem niste poze si mai fumam o tigara rapid. Alimentam si pornim din nou la drum. Traversam orasul si intram pe un drum european. Cam aglomerat si nu foarte bun. Incep sa simt oboseala in brate si in gat. Dupa o iarna de stat pe scaun, e delicioasa senzatia. Nu-i nimic, imi zic, mai avem putin pana la clatite. Si ma infig in acceleratie. Dansez printre masini si prin trafic. Ceilaltii vin mai greu dar ii astept. Pe drumul asta nu vreau sa fug singur.

Ajungem la clatite. Terasa era plina de oameni iesiti la o plimbare scurta de weekend in natura. Gasim in final un loc si ma imprastii pe scaun. Desfac costumul pana la brau, dau jos ghiozdanul si las casca pe unde apuc. "O apa la jumate, o cafea si o portie de clatite va rog!", mai am putere sa spun si lesin in scaun cu tigara atarnand in mana si cam fara putere sa o mai ridic. Imi simt spatele cum se relaxeaza incet de la caldura soarelui si o moleseala care mi se instaleaza in toate partiile corpului. Dupa cateva minute de relaxare, incepem sa ne revenim incet. Incep povestiile si impresiile. Moleseala si oboseala sunt inlocuite rapid de bucuria si de emotiile proaspat traite. E impresionant cum fiecare a trait in felul lui drumul. Mancam, ne bem lichidele si ne strangem de plecare. Toata terasa a intors capul dupa noi cand am plecat. Una dupa una motoarele au lasat in urma lor in umbra padurii semnatura lor fonica inconfundabila. Urletul ala nebunesc.

Am plecat si ne indreptatam spre casa. Soarele asfintea si noi mergeam cumva catre el. Am trecut din nou printr-o padure. Eram din nou la campie. Am inceput din nou sa gonim nebuneste, inspre asfintit. Am lasat la o parte prudenta si grija si ne-am infipt in nebunie. Zburam lipiti de carene cu un zambet imens sub casca depasiind absolut tot in calea noastra. Nimic nu ne putea oprii. Zborul acela putea fi frant atat de usor si eram atat de aproape de moarte si totusi toti ii zambeam in fata si niciunul din noi nu incetinea. Nu e inca momentul tau draga mea. Nu inca!

Si asa am ajuns inapoi in oras. "Bine a-ti venit!". Bine te-am gasit orasul meu drag. Ne-am oprit cateva secunde, ne-am strans mainile si am plecat fiecare pe drumul lui spre casa. Unii singurii, altii impreuna.

Am ajuns acasa si am parcat. In fata blocului m-am intalnit cu vecinul meu de palier cu care am mai schimbat cateva cuvinte. Simteam cum umerii ma apasa si casca imi atarna in mana. L-am salutat si am intrat in casa. M-am dezbracat incet, am dat drumul la apa si m-am intins pe canapea. Ce simteam era faptul ca traisem un vis. O zi de vis din viata mea. Efort supraomenesc si ajung sub dus. Ies, ma sterg, ia sa vedem ... parca era ceva de facut cand ajung acasa, dar ajung repede la concluzia ca orice ar fi, poate astepta pana maine! :)) ...