joi, 17 iulie 2014

La rascruce

Sunt la un moment din ala in viata, in care in mine se lupta o groaza de sentimente. Fluvii ai putea spune.

De vre-o cativa ani de zile, ma tot bate la cap sa plecam. "Hai sa mergem. Vreau o alta viata. Vreau ca cine sunt sa reprezinte ceva pentru cineva. Nu vezi ca aici, toti isi bat joc de noi".

"Stai ma incet, ca nu e chiar asa. Avem ce face si aici. Aici ne sunt prietenii, familia. Nu e chiar asa usor"

A-ti inteles? :). Sa ma explic totusi...zic

Am ajuns din punct de vedere al carierei, in unul din cele mai inalte puncte in care as putea sa ajung din punct de vedere al unui angajat. Am practic firma mea care o conduc. Mi-am deschis si firma mea. Pentru ca ... am un vis ... si ... am o idee ... care este buna. Nu vind cacat ca altii. Am si alte planuri de viitor. Un produs nou, un festival. Oamenii cu care sa fac treaba asta.

Si cu toate astea, nu stiu ce mananc maine. Pentru ca realitatea este, ca nimic nu e sigur. Economia noastra se bazeaza pe ieftin. Asta e realitatea. Lumea a venit aici la noi pentru ca suntem ieftini. Suntem muncitori sau daca vreti suntem versiunea noua a sclavilor din punct de vedere economic.

Muncesc de dimineata pana seara iar seara o iau de la capat. Nu mie frica. Imi place ceea ce fac si ma bag cu curaj la multe proiecte din multe domenii.Au fost cateva proiecte care au iesit superb. Amintiri pentru inmormantare ca sa zic asa.

Si cu toate astea?

Pai e simplu. Nu mai pot. Psihic. Sunt lovit la temelie. Imi este din ce in ce mai greu sa accept faptul ca eu fac ceea ce fac, ca muncesc cat muncesc si nu imi permit de 3 luni de zile sa imi cumpar o pereche de adidasi.  Imi este greu sa ma gandesc sa fac un copil de exemplu cand nu stiu daca o sa am bani sa il cresc cum mi-as dori. Da stiu, povestea ca noi am crescut cum am crescut. Dar nu mai sunt aceleasi vremuri. Si daca pe mine au ajuns sa ma frusteze niste diferente sociale care pe vremea respectiva erau mici, ia faceti voi un rezumat cam cum se simt copii astazi.

Am dus multi prieteni la aeroport, ca sa zic asa. Incepand de pe la 18 ani. Prietenii mei cam toti au plecat. Aproape. Majoritatea dintre ei in alte tari. Iar cei care nu au plecat, viseaza sa plece.

In cateva zile mai trebuie sa ma duc odata la aeroport. Doar ca de data asta e crunt. De data asta este vorba de un om care a stat langa mine in cele mai cacate timpuri care le-am avut in viata mea. Care m-a ajutat fara sa trebuiasca macar sa ii cer vreodata. Nu am vrut sa constientizez pana acum ca pleaca. Dar ziua in care va disparea dupa security check si eu raman acolo ...

Mie frica de foarte multe lucruri. Daca se imbolnavesc ai mei. Ce fac? Dar daca ma imbolnavesc eu? Ajungem in strada. Vrem sa facem copii. Adica mai multi. Cum?

In fiecare zi, aflii de la news o noua perla pe care au inventat-o astia sa ne mai faca de ceva bani. Platesc la taxe de ma plictisesc. Si cu toate astea ... am citit azi o simulare iar in anul 2045 cand ar trebui eu aproximativ si teoretic sa ies la pensie, as primi o pensie de aproape 900 de lei. La cat va valora leul in momentul respectiv va fi un cacat. Sa-mi bag picioarele mai bine mor direct decat sa traiesc cu banii aia.

Si atunci, stau si ma uit la toti cei care au plecat. Pasul este greu. Dar incet incet s-au invatat si ei si familia cu ideia. Si au mers inainte. Si le merge bine. Mult mai bine decat as putea eu vreodata sa sper ca ne va merge noua aici.

Am vrut sa cred in tara asta. Am crezut in schimbare. Am asteptat sa se vada ceva. Dar e din ce in ce mai greu.











joi, 10 aprilie 2014

a night like every other one's


sau nu! :)

Mda a fost tare de tot. Muzica din asta de imi place mie, oameni faini si bere. (putin cam multa zice mahmureala mea din dimineata asta).  But ... hei!

Ce ma face sa scriu articolul asta? Pai, a fost un fel de Kodak moment. Sa fiu complet onest a fost un fel de al doilea in Taine ...

Am mai fost acum vre-o luna si mi-a placut super mult. Am fost si aseara si mi-a placut la fel de mult. Si acum sa ma explic...

Acum cativa ani, m-am urcat pentru prima oara pe motor. Pur si simplu e ceva ce nu cred ca voi putea uita vreodata. A ramas in mine a devenit parte din ceea ce sunt acum. Ma rog, nu vreau sa intru in mai multe alte detalii pentru ca ar insemna sa repet foarte multe din ceea ce am scris deja.

Adevarul este ca am strans o gramada de amintiri. Iar la mine si sunt ferm convins ca nu sunt un unicat din punctul asta de vedere, amintirile placute sunt legate de diferite chestii... o melodie...un miros... un gest al cuiva...un anumit mediu.

Well ... aseara parca traiam intr-un album de amintiri. Nu, nu ma intelegeti gresit. Nu ca mi le-am amintit. Le simteam, eram acolo. Da, posibil ca berea sa fii ajutat la feeling-urile astea ...but hei ...
 Stiu ca acum suntem oameni "mari" ... dar mai tineti minte? Au fost o gramada de drumuri. Mai scurte sau mai lungi...dar ce drumuri. Cu soare, cu nori, cu vant cu praf. A fost cald si cateodata rece. Au fost ploi si sosele ce straluceau la soare. Au fost evenimente motoculturale :). Ce privelisti. Cate trairi. The power of dreams si castravetele impreuna de cele mai multe ori. Fiecare kilometru a sculptat ceva ce va ramane acolo ... forever!

Si revenind la aseara. La fiecare melodie am fost asaltat de toate cele mai sus. Eram cu niste oameni super faini la masa. Si am baut.

Si la final, am fumat, singur, o tigara rezemat de un zid ... uitandu-ma la luna care stralucea pe cer. Da, si sentimentul asta mi-a lipsit. Sa mai bem o bere totusi zic... :)










joi, 13 martie 2014

Happy Timisoara - the story

Stiu ... stiu ... nu am mai scris de foarte mult timp. Dar asta vreau sa ramana. Asa pentru mine

Acu vre-o doua (ish) saptamani intra un coleg in bucatarie la lucru si arunca o ideie ... "Ba, a-ti vazut video-ul ala lu' Pharel Williams - Happy?"

Care e ideia? Dude-ul asta a facut o super treaba de marketing. A filmat o melodie, si acum fiecare oras sau tara sau grup de oameni sau whatever ... isi filmeaza propria lor versiune de Happy. And you guess it folks ... pentru Timisoara nu era nimic inca filmat.
 " - No, si ce vrei?
    - Pai, de ce nu o facem noi?"
    - Pai, sa o facem zic!"

Da si studiaza pe net, sa vedem cum au facut alte orase, facem o schita de scenariu, facem o socoteala cam ce ne trebuie si ... sa incepem. Apropos, am uitat sa mentionez. Exista si un tiny little something. Nu s-a alocat nici un buget pentru treaba asta. Detalii, doar nu o sa ne impiedicam noi de cacaturi.

Hai sa vedem pe cine stim, pe unde, pe cine sunam. Vre-o doua zile am stat numai pe telefoane, pe drumuri. Treaba a inceput pe undeva intr-o luni. Pe vineri, aveam cateva contacte stabilite, un minim de program si un regizor (celebru chiar). Pe duminica trebuiau incepute filmarile. Asa ca si o paranteza, apelasem la o veche cunostiinta pentru filmari. Cunostiinta care m-a mai tzapit odata la un moment important in viata mea dar care a incercat sa reluam legatura si m-a pacalit pentru cateva saptamani ca s-a schimbat si a devenit serios. Well, he didn't! Dar, dupa cum am zis si mai inainte, nu eram noi oamenii care sa ne impiedicam de cacaturi.

Sa revenim. Deci, nu aveam cu cine sa filmam/editam/montam. Imi da mie prin cap, la un moment dat, ca il stiu pe Grig. Well, mare om! Si cunoaste multa lume. A doua zi, eram in birou la niste pustani (unul de 16 si unul de 17 ani), care mie personal mi-au pus mari semne de intrebare prima oara cand i-am vazut dar care s-au dovedit a fi niste adevarati. Mari oameni. Baietii astia o sa ajunga niste nume mari intr-o zi. Doar pentru simplu fapt ca pana la anisorii aia a lor care ii au impliniti, au realizat la chestii de te plictisesti doar sa le enumeri (au filmat nenumarate evenimente si sunt niste profesionisti adevarati cu chestiile electronice - gen camere, calculatoare, programe de editare, montaj etc. ; au facut parte din echipa care organizat TEDex in Timisoara in 2011; organizeaza conferinte internationale pe tema filmului, v-blogurilor si asa mai departe; si unul dintre ei are carnet de pilot de avion. I know :)). Nu are voie sa conduca masina dar conduce avioane. WTF?!

And so ... it has begun.  Au urmat niste zile fantastice. Pentru mine, cel putin. Filmari pana seara, noaptea mers la firma si revizuit bruturile, facut planul pe a doua zi si asa mai departe. Am cunoscut tot felul de oameni extraordinari, a fost o implicare si o daruire din partea tuturor care pe mine m-a lasat masca. S-au filmat aproape 60 de oameni, in vre-o 15 locatii de la locuri publice la spitale, la sali de sport si asa mai departe. Incredibila experienta. And the fun part?? Noi nu am avut nici un ban alocat. Un rezervor de motorina si vre-o 12 pizza. Dar, va spun cu mana pe inima, ca nu am vazut atata implicare in nici un proiect  din care sa fac parte pana acum chiar si din alea in care se investeau super multi bani. Extraordinar!

In ordine, Alexandra, Iulia, Florin, Grig, Dani, Ioan, Rafa, Alexandra, Silviu, va multumesc pentru una dintre experientele extraordinare ale vietii mele. Multumesc!

http://www.youtube.com/watch?v=Ark3N5hiBis