unu mai ... mai altfel ... decat alti ani!

Deschid un ochi si incerc sa imi dau seama pe unde sunt. O chestie suna langa capul meu iar mie mi se parea ca inca visez. Nu intelegeam de ce domnisoara aia draguta care tocmai imbratisa cu drag si spor la mine, a inceput sa guite o melodie din asta groaznic de deranjanta. Parca nu dadea bine la ureche. Pana la urma reusesc sa-mi dau seama ca e timpul sa let go si sa ma trezesc la realitate, groaznic sentiment, si mai dau pentru ultima oara cu mana intr-o incercare disperata de a nimeri din prima snooze-ul cu scopul precis de a mai lesina inca vre-o 5 minutele in lumea mea.

Ghinion. Nu am nimerit. Evident, nu am reusit sa-l fac sa taca, tulingura de ceas nenorocit ca mi-a stricat pana acum o multitudine de bunatati de vise si in final a trebuit sa ma ridic luand ca un robot, calea stiuta deja si bine intiparita in memoriile ancestrale ale ADN-ului meu. Adica drumul spre baie unde arunc o apa in fata, spal mancatoarea, golesc vezica si parfumez aerul cu una regulamentara de dimineata. Dupa acest ritual clasic ma arunc in scaun la calculator cu cafeaua si afumatoarea in brate. Inca nu reusesc sa inteleg unde/de ce a plecat domnisoara. Ce viata nenorocita.

Trag cu sete, si beau apa la greu. E micul meu dejun regulamentar de ceva vreme incoace. Pana la urma reusesc sa adun atata energie incat sa ma ridic din scaun in directia camera unde ma imbrac in costum. Moto. E, da! Aveam eu un motiv pentru care mi-am lasat ceasul pentru ore din astea groaznice. Repede un ultim inventar sa fiu sigur ca nu am uitat ceva, vezi prelungitor, fund, cutit, storcator de mujdei ce dracu mai aveam oare de luat? Sa vezi ca mi-au dat astia 10 telefoane aseara si o sa le uit acasa ... soarta. Bine. Daca am uitat ceva, asta e. Hai sa nu intarzii, ca vine Copilu si Micutza si toti ne asteapta la iesire in oras. Si chiar nu mai am chef sa-mi faca morala ca sunt un adormit. Ce dracu? Eu? Le arat eu lor.

Iau gentiile in spate, agatz cum necum castiile si ma proptesc in lift. Ca sa fie toata treaba oablosa pana la capat, mai dau pe drum si de baba de la 5. Si se apuca asta, nene, sa-mi tine o morala despre cat despre iresponsabili suntem noi motociclistii. Curse, o roata, donatorii de organe etc. Bla, bla. Tutiguramatii de lift ca nu mai ajungi odata la parter. Am pe teava o parere pentru astfel de aberatii. Din asta de dimineata. Si astea sunt din alea zgomotoase. Tminus5 secunde si alea chinuite, da rau de tot. Ajungem in sfarsit in fata blocului, unde speram sa se termine recitalul, da ti-ai gasit? E bun, imi zic si in timp ce acordurile bine pregatite ale predicii rasunau puternic in aer eu cu un aer serios si respectos in acelasi timp imi puneam castiile in urechi. Sarumana doamna. Am plecat la curse. Parerea mea despre aberatiile ei cred inca se putea simti in aerul diminetii.

Ma rog, nu am plecat chiar imediat dar am luat coltul sa ma apuc de echipat monstru. In timp ce puneam de zor chingiile de la bagaje si le aranjam sa stea cat de cat mai echilibrat suna telefonul. Am supto, ma pocneste instant un gand. Sa vezi ca am intarziat si restul au ajuns cu totii la locul de intalnire si ma asteapta. Scot precaut cu doua degete si ma uit sa vad cine suna. Fearless leader. Ups. Senzatia de am supto clar nu a disparut. "Daaa?". "Ba, noi intarziem ca am uitat nu stiu ce pe nu stiu unde". Aleluiaaaaaaaaa, au inceput sa cante corurile din capul meu si prind instant curaj. "Bine ba, sunteti de cacao, eu deja eram pe drum dar fie hai acolo mai repede". Repede bag un telefon sa vad pe unde sunt astia doi si ma apuc din nou constiincios de fixat, tras, invelit. Una in taxi, unul mere direct acolo. Bun, termin de echipat si ca sa stiu sigur ca am terminat, intestinul da semnalul. Repede sus ca e pericol.

Pana la urma, am ajuns la punctul de intalnire pentru noi si "surpriza" inca jumatate din Timisoara. Cam frig, la dracu, si ceata. Pui mei, lasa ca no fi prima oara cand merg pe frig. Ma pun pe trotuar si aprind o tigara. Toti se agitau, erau veseli. Aoleo, am uitat sa-mi iau bautura. Mai iau 3 uituci cu mine si ne indreptam catre magazin. 12 litri de bere la mine si ceva de rontait. Weekendul e lung, la naiba. Bun, s-a rezolvat si aceasta problema. Unde dracu sunt intarziatii? Ma uit lung la coada de masini care trecea pe langa noi care nu se mai termina. Cred ca o sa fie aglomerat. Ridic din umeri si ma pun din nou pe trotuar in atitudinea bine cunoscuta de madoarenpaispe,5. Intre timp, incep vizitele pe langa Suzi, priviriile ciudate cand vad cat baga in bord. E un defect national chestia asta. Indiferent unde am fost, vin unii si altii si baga direct un ochi in vitezometru sa vada cat are in bord. "Ai sa-mi fut una, asta merge tare domnu?" Nu dears, e un simplu scuter cu care se merge la cumparat ceapa si ridichi de la piata. Nu vezi gentiile de carat legume? Nu inteleg, cred ca nu s-au prins de gluma ca se uitau tare ciudat la mine cand le raspundeam asa... Gata m-am decis. O sa-mi pun un ceas din ala gradat pana la 600 km/h. O sa fac bani pe youtube cred, cu momente din alea de camera ascunsa. Sa vezi acolo ochi.

Mai stam, ce mai stam de vorba, se strange pana la urma toata gasca, ne echipam si la drum. Aglomeratie mare domnule, pe drum. Masina langa masina. Trecem ca la parada. A doua, in ture, sa ma auda dracu dobitocii. In timp ce ne mai indepartam de oras, incep sa se resfire masinile si prindem viteza. In casca imi urla vantul si Cargo. HUAAAA! Incepea. O saptamana de planning. Carne, legume, branza, agregate, gratar, nervi, pretentii si atitudini de imi pun palma in cur. Au meritat.

Am ajuns la viteza noastra de croaziera in sfarsit si dupa ce am trecut de Timis, s-a ridicat si ceata. Soarele a inceput sa mai incalzeasca atmosfera in timp ce noi treceam din ce in ce mai repede prin cadrele din filmul acestui drum. Dupa Buzias am facut stanga spre Hitias. Drumul absolut nou si pentru mine si Copilu dar stiam ca era bun. Ne-au povestit niste prieteni care au fost pe acolo acum ceva timp. Intradevar, era bun si mai important era gol. Doar eu, Micutza, Copilu si urletul tobelor noastre pe un drum gol, bun si drept. Era atat de frumos. La un moment dat, am trecut din nou peste Timis, moment in care am incetinit pentru a putea admira frumusetea peisajului care mi-a taiat respiratia. Incercati sa va imaginati un rau, dimineata, cu aburi care ies din el, sub un cer albastru patat de vre-o 2 nori albi, inconjurat de o campie verde iar pe mal din loc in loc cativa pomi. Erau niste culori atat de vii si toata singuratatea aia facea totul sa fie atat de linistit si ireal incat ti se infioara pielea.

Frumos mi-am zis. Stai sa bag a doua. Si linistea a disparut rapid in jurul nostru. Am disparut si noi din cadrele alea linistit spre Lugoj. La un moment dat am intrat pe drumul europea, facut si resfacut, desfacut si consolidat de vre-o 10 ani il tot refac astia. Ma rog. De unde am iesit noi in drum, era aproape terminat. Erau si cateva portiuni spectacol. Parca se ruga asfaltul de noi. Copilu, baga tare, ca trebuie sa te tii nene. Zburam. Zambeam. O simteam si pe Micutza cum strangea puternic dar nu dadea nici un semn cum ca i-ar fi frica. Incepea sa se lase si ea pe curbe. Ii place. Asa mi-a spus. In oglinda il puteam vedea pe nebun cum dadea din cap. Parca dansa. E da. Singurul lucru care mai lipsa din peisaj era motorul negru. :(. Power of dreams era in garaj iar rider-ul era incatusat in conserva. Macar putea bere si fuma in liniste. Salfut.

Am ajuns in Lugoj si ne-am oprit in prima benzinarie. Fir-ar a dracu intestin ca iar ii trebuie pauza. Nu e treaba nene. Dupa ce am plecat de acolo m-am oprit direct in prima farmacie. "Pastila pentru rezolvare, va rog". Bun. Am rezolvat-o si pe asta. Iar suna telefonu. "Unde sunteti?" "Venim, venim, problema cu evacuarea!".

In drum spre iesirea din oras, doua radare. Heehhhehe. Era de asteptat. Trafic. 1 mai. Scapam si de data asta si incepem sa urcam. Senzatie. Nu stiu, nu am ideie, cum ar putea cineva sa descrie modul in care te simti cand urci, cum este sa simti fierul de sub tine cum vrea, iti cere efectiv sa ii dai voie sa se duca. Pur si simplu nu vrea sa stea in rand cu restul. E o jignire pentru el. Parca se trezeste la viata, se incoarda, trage, franeaza, se inclina pe curbe si urla in padure ca sa se auda ca trece. Trece EL. Atentie!

Pana la urma am ajuns. Lacul, padurea, casele ingramadite, curtea noastra cu masa de pingpong, plaja si soarele ascuns printre petece de nori, gasca si cei 12 litri de bere din portbagajul lu Mufa promiteau reteta unui weekend de senzatie. Care a inceput cu o ploaie.

Eeeeee, lasa. Ca nu o fi sfarsit de lume. Deschidem cu curaj prima sticla de bere si ne apucam de inspectat terenul. Descoperim ca nu suntem singuri acolo. Mai erau cativa prin zona. Pareau de gasca si s-au dovedit sa fie asa pana la sfarsit.

Ture, ca ture dar foame este. Identificam si un loc unde putem punem gratarul si ne apucam de treaba. Punem lemnele la foc in timp ce fetele se refugiaza pe ponton la plaja.

Uh. Ne clatim si noi okiu in timp ce deschidem si a doua bere. Ce naiba. Nu ne incurcam chiar acum. Intre timp, facem si focul.

Am facut gratarele si ca bonus s-a mai preparat o oala imensa de mujdei din care au mai ramas cateva urme pe fund si o cantitate imensa de miros ciudat in jurul nostru.

Putitori si cu burtiile pline, am esuat care incontro. Unii pe ponton la soare, altii la un pingpong, altii prin casa la somn. Uffff ... ce seara groaznica va urma ...

Si a urmat. A inceput lejereanu cu o plimbarica pe plaja.

Am facut chestii de oameni mari si civilizati. Am aruncat cu pietre in apa. What? Avea o tinta clara. Ce? Nu se vede?

Bine. Acum na. Astia suntem noi baietii. Fetele sunt mai serioase si stau la un sfat de taina. Siguuuuuuuuuuur ... vorbeau despre unghii probabil. :)...

Toate ca toate. Inteleg plimbare. Inteleg poze si romantisme. Dar mie sa-mi raspunda cineva unde drac s-a dus domnisoara aia azi dimineata? Nu stie nimeni. Bun. M-am enervat. Ia sa ne intoarcem la cabana si sa ne bem berile. 1,2,3... etc... nu mai e bere... unde e vodca?

Intre timp soarele a inceput sa apuna moment care a scos instant la lumina puterea artistico vizuala atat din mine cat si din Mufa. Sau micii chinezi. Cu mentiunea, din nou, ca nu suntem mici si eram oarecum indecisi cu cine votam ... :)

Torpilati si inghetati ne-am hotarat intr-un tarziu sa ne indreptam si noi catre refugiul oaselor subsemnatiilor pentru seara respectiva. Nu inainte de a ne exprima indignarea legata casa colonelului. Nu era acolo dar am inteles noi ca el e jmecherului zonei. Nu. Sa nu credeti ca intre noi si cainii aia care isi marcheaza teritoriu e vre-o asemanare. Noi inca mergeam in 2 labe. Pana la pat unde am gasit cu greu gaura. De la sacul de dormit. Ce dracu? Unii. Altii tot nu aveau chef sa doarma si spuneau bancuri. Bulangiiii ... nu aveau somn ... :))...

Si uite asa s-a incheiat un 1 mai muncitoresc alaturi de colegii de la munca si prieteni. Noapte buna dears. Fie ca visurile voastre sa semene cu cel de mai jos.

Un drum de weekend ...

Soarele imi ardea spatele, geaca mi se incalzise si tricoul se lipea de corp de transpiratie. Casca imi atarna in mana parca tot mai grea cu fiecare pas care il faceam si noi tot urcam. Mai sus si mai sus. Trebuia sa ajungem la cetate. Un deal destul de abrubt de urcat in varful caruia strajuia de ceva vreme, ea. Vre-o 700 si ceva anisori sa fim mai precisi. Nu ma simteam obosit si nu simteam nevoia sa ma opresc. Tot inainte, pas dupa pas. "Hei, luati-o voi in fata, ca o sa vin si eu mai incet. Dar vin!". Aveam un target, ce naiba? Si in fata mea, se ridica ca o momeala. Stai ca vin eu, ce dracu? Doar ca mai incet.

Din cand in cand ma mai intorceam sa ma uit in vale. Soseaua serpuia printre munti, langa sosea era linia de tren iar dupa linia de tren putin mai incolo curgea Muresul. Si totul era atat de linistit. Pe cer erau cativa nori care se jucau cu razele soarelui. Foarte frumoasa privelistea.

Ma simteam linistit. Copilu si micutza se mai opreau din cand sub un copac la o tigara sa mai ma astepte si pe mine. Ehehe ... ce sa faci? No amu, lasati si voi ca no fi nici o graba ...

Intr-un final am ajuns in varf, la obiectivul nostru. 700 de ani de istorie. Personal ma simt foarte impresionat cand intru in contact cu asemenea momente. In mintea mea, asemenea locuri prind viata si incep sa vad soldatii cum patruleaza prin zona, femeile care se plimbau de colo colo, un calaretz cum ajunge dupa un drum lung cu vesti, fierarii cum bat fierul pentru a face sabii, potcoave la cai si tot asa mai departe. Eram ca micul chinez. Aparatul la ochi si ma invarteam ca titirezul sa prind cadre. Bine, bine, cu doua mici corectii. Nu sunt mic si nu sunt chinez.

Micutza s-a tolanit in mijloc si a pus mana pe telefon. Tipic pentru ea. In schimb, Copilu era copil. Ce sa mai zic? S-a invartit el ce s-a invartit si a inceput sa se catere pe unde vedea cu ochii. Numai il auzeai: "BAAAAAAAAAAAH aici e un tunel secret.". "Am gasit o scara" La un moment dat, ma striga si nu stiam de unde sa-l apuc. "Eeeeeeeeeei, aici sus!". Nem normalis! "Stai bah, sa-ti fac o poza!"

Dupa ce ne-am invartit cat ne-am invartit pe acolo, am mai fumat o tigara pentru control si am luat-o pe drumul de intoarcere.

Am ajuns in vale, ne-am echipat si am luat-o din loc. Directia Arad. Nebunie drumul. Parca are lipici pe el. Am mers destul de incet, nu ne-am grabit, mai ales ca prin satele alea era plin de radare. Ce, nu ma credeti ca stiu sa merg si incet? Ia bagati un ochi.

Peisajele au inceput sa se schimbe din ce in ce mai repede si desi treceau in viteza erau la fel de frumoase.

Nici macar pe drum, nu mi-am dat jos aparatul de la gat. Mergeam cam ciudat totusi dar na ...

Am mai mers putin si ne-am oprit, trupurile obosite (hahahaha -ce formulare am mai gasit) sa bem un suc si sa mancam ceva. Dupa asta. Goanaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa inspre casa. De la Arad spre casa, efectiv am facut slalom printre masinile de pe sosea. Din cand in cand mai incetineam sa-l mai astept si pe Copil, care venea mai incet. Au incercat sa se tina de noi, vre-o doi cu masinile dar dupa cativa km s-au lasat repede pagubasi. Nu am poze de pe drum dar banuiesc ca ma puteti intelege de ce.

Asta a fost o poveste de weekend! Acum, vreau sa dorm. Iar in saptamana ce v-a urma sa-mi amintesc ce am lasat in spate! Un drum, cu prietenii, sub un cer insorit patat de nori!

Noapte buna dragii mei! Fie sa ne vedem, din nou, cu bine!

o cafea va rog ...

"Domnisoara, o cafea va rog". Intins in scaun, aprind o tigara si incep sa ma dezmortesc. Am ajuns. A fost beton drumul.

Ne-am mobilizat cu greu sa plecam dar pana la urma ne-am dus. Evident, ca nu am reusit sa fim la timp si din nou am plecat noi mai tarziu. "Copilu, ii dam sa incercam sa ii ajungem si pe restul?" "Eu ma tin dupa tine! Ia-o in fata". No hai ... si-om mere de amu'! Drumul bun, putine masini pe drum, o mancarime in degete, reteta perfecta pentru ce a urmat.

Ce sa ne mai pese? Am visat o iarna intreaga la momentele astea. Ce conteaza ca e mai racoare noaptea?Sunt mai putine masini pe drum. Ce conteaza ca e nebunesc? Ca e periculos? Ca o sa creasca consumul la benzina? Ca nu o sa ne putem oprii in timp util daca ceva iese in fata? Cui ii pasa? Doamne ajuta sa nu iasa nimic. In momentele acelea cand acul de la turometru sta sa incovoaie dupa linia rosie, cand vitezometrul arata cifre din alea ciudate in zone in care deobicei isi fac paianjeni plasa de cat de rar ajunge acolo sa-i deranjeze ceva, atunci, in momentele alea noi suntem fericiti.

Pentru acele cateva momente de viata suportam chinul de a merge incovoiati toata ziua prin oras. Pentru ele ne place sa ne chinuim spatele si umeri si incheieturile si coloana si picioarele. Pentru ele platim rata la banca si benzina si uleiul si filtrele si tobele sport si cauciucurile si ambreiajele si tot ce se mai duce ... doar ca sa putem sa traim acele clipe. Sa vezi cum drumul se intinde parca e din guma ... devine din ce in ce mai subtire si trece din ce in ce mai repede pe sub tine, cand vantul devine ca un ciocan care te loveste din fata, cand inima incepe sa bubuie in loc sa bata si frica te invaluie ca o menghine care te strange de piept si cand o voce undeva in creierul tau iti spune ca ... "trage, trage de acceleratie ... inca mai poti ... poti mai mult", atunci incepi sa traiesti.

Putini inteleg ce inseamna. Putini inteleg de ce ne place asta. E prea periculos. E ciudat totusi sa auzi atata lume spunand ceva de genul ... imi plac, sunt frumoase ... dar prea periculoase. Poate. De ce sa ii contrazic. Recunosc ca in momentul in care il simt cum incepe plece mi se strange inima de parca se arhiveaza si il poti efectiv simti ... pericolul. Te mangaie asa intr-un fel ... "dragul meu ... te astept un pas gresit sa faci ...!"

E ca si cum iti place de o fata frumoasa. E frumoasa, toate privirile se intorc dupa ea, toti parca ar fute-o ... si cu toate astea ... sunt putini cei care reusesc. Well ... comparatia se cam potriveste. Si cat le mai place lor aerul asta de exclusivitate. Nu ma combin cu tine ca nu ai patratele si parul blond. De tine nu imi place ca nu ai terminat conservatorul. AAAAAAAAAAAaaaaaaaa ... nu ai 10 vile si un parc auto ... vai ce rau imi pare! Intelegi? E tot ceva de genul ... AAAAAA .. nu ai coaie? Ne pare rau. Si atunci din frumos devine pervers.Incep prejudecatiile. Curva dracului nu ai vrut sa te tragi sau donatori de organe nenorociti care ne poluati viata fac parte din aceiasi latura a naturii umane. In literatura populara se traduce "Strugurii la care nu poti sa ajungi sunt acrii" . WTF?!!

Dar lasand la o parte, rautatea, a fost frumos drumul din aceasta seara. Am fost sa bem o cafea. Pai ce sa va mai zic mai mult? Astia-s prietenii mei. Cu noi ori zbori impreuna ori in drumul nostru o sa-ti facem cu mana. RAAAAAAAAAAAAAAR de tot se intampla sa fie ... te pupam dear ... ce bine ne pare ca te-am regasit. Drumul este fain dar nu mereu acelasi. Important este doar sa fie frumos. Si unii au parte de coasta marii din Budva pana in Amsterdam ... iar altii doar o iesire in afara orasului. Aaaaaaaa da ... si comparatia asta seama seamana cu viata ... cu ce iti ofera. Si am mai zis-o, realitatea e mai reala pentru cei care stiu ca maine s-ar putea sa nu mai fie.

visul oricarei mame ...

" - Ce a-ti facut aseara fata mea?.
- Pai am fost la un eveniment cultural.
- Aa, ce frumos! Cu cine?
- Pai cu niste colegi de la lucru si cu niste prieteni.
- Unde a fost?
- Intr-un club in Arad, a cantat Cargo.
- Va-ti distrat? Sper ca a-ti fost cuminti!
- Clar! "

Hahahaaha ... ce frumos suna, bagami-as. In realitate chiar asa a fost. Doar ca ce e mai sus seamana cu prezentariile care se fac la upper management. Stiti voi cum e. :) And now the true story:

Dupa o saptamana care am dormit de duminica pana vineri, vre-o 15 ore in total, dupa o saptamana cu niste vesti din care putini primesc in viata lor, dupa ce s-a intamplat ce imi doresc de vre-o cateva luni (adica sa se incalzeasca) ... finalul a fost absolut GRANDIOS. Pentru cine nu stie inca, Cargo e una dintre putinele trupe adevarate de rock. Putinii din cei care canta despre ceva care chiar stiu cum este. Care au voce si talent. Care au melodii devenite imnuri pentru multi oameni care probabil nici macar nu le place rock-ul (fotbal). Care au pornit din Timisoara. WTF. Ce sa nu-ti placa la ei ? Si probabil cel mai putin important sunt unii din preferatii mei.

Am vazut intamplator pe net, un anunt. Concert / Arad / motoare care merg. Hmmmm, a inceput sa imi ploua in gura instant. Nici nu prea m-a interesat foarte mult cu cine merg. Stiam ca vreau sa merg acolo. Si ca mine au mai fost cativa.

"- Ai mai mers cu motorul?
- Nu. Si mie cam frica dar imi doresc. ( :) )
- Pai urca si ... tine-te bine.
- Da nu mergem prea tare, da?
- Nu, clar. Imi plac motoarele de viteza cand merg incet. Just urca si tine-te bine. Eu nu-mi prea doresc asa mult si nu prea am asa multe pentru care sa imi doresc sa ma intorc acasa asa ca roaga-te tu si pentru mine. Intre timp incearca sa stai lipita si sa nu te misti cand nu ar trebui"

Am iesit din oras si s-a facut intuneric. Luna nu rasarise inca iar farul meu de la accident nu mai bate chiar in directia si lungimea care ar trebui. Nu-i nimic, imi zic, stiu drumul. Simteam racoarea cum incepea sa se strecoare pe sub manecile de la costum. Era un miros de primavara in aer, un pic umed si plin de parfum de la pomi care infloresc. E primavara. Si simteam bratele ei cum ma strangeau.

Am plecat printre ultimii din trupa. Pe prima parte am mers mai incet. Sa ma obisnuiesc un pic cu intunericul si sa imblanzesc frica care o simteam cumva in mine. Aveam tresariri la orice miscare si franam aproape la fiecare umbra. Incet incet i-am pierdut pe toti din ochi si am ramas doar noi. Am mers asa pana in primul sat.

Am inceput sa ma obisnuiesc din ce in ce mai mult cu intunericul si in plus imi doream sa ii ajung si pe restul. "Dracilor ... inapoi la pistoane si bagati ca va ia mama voastra. Sa arda benzina, sa explodeze, sa geama pistoanele, sa urle gazele in toba". Si asa a inceput prima goana din noaptea aia. De la 0 la 100 in mai putin de 4 secunde atata poate. Nu stiu care ar fi cifrele oficiale pentru acceleratii de la 70 in spatele unei masini la 160-180 cand trebuia sa franez ca urma curba sau alta masina dar cred ca primele spun tot. Sa nu ne mai incurcam cu detalii. Si dupa mine ca o umbra era Copilu. Erau multe stele pe cer, lumini pe sosea dar cele mai cautate lumini care le cautam mereu erau cele doua faruri de la Yamaha care daca nu erau in oglinda mea buna ... erau singurele motive pentru care mai incetineam un pic sa ma ajunga. Nu s-a incurcat deloc, nu a ezitat si a avut destul curaj sa mearga cum eu nu stiam sa merg la inceput. Nu as stii sa va spun cum ma simteam in clipele respective. Fuck everything else.

I-am ajuns si pe ceilalti din urma am ajuns in Arad apoi si ne-am oprit sa fumam o tigara. Am aflat atunci ca facuse unul pana pe drum si cativa inca erau acolo incercand sa il ajute cumva. Am venit impreuna plecam impreuna. Desi toata lumea din trupa aia venise ca sa ii vada pe Cargo, nici unul nu a plecat pana in clipa in care motorul a fost dus la un service, lumea a fost in siguranta, urcati pe locurile libere care mai erau pe la altii si numai atunci am plecat inspre destinatia initiala. Ca sa vezi. Oameni.

Cand am ajuns la club, intrarea ne-am facut-o pe melodia pe care trebuie ca sa zic asa. Hora mare pe motoare. Evenimentul cultural la care ne-am dus, se tinea intr-un club la subsol, un fel de Darc mai mare. Plin de rockeri, motociclisti, distrusi, alcoolici, fum de tigara si de ce dracu o mai fi fost. Bag picioarele, exact ce vrea sa vada o mamica pentru copilu ei. Nu era un club din asta select, unde berea costa cat jumate din salariu pe o luna si unde probabil ar fi OK-ei de mers. Era un bar de-al nostru. Si cu toate astea, toata lumea sarea, dansa era transpirata si canta."Eeei, nu te lua de eiAstia-s prieteni meiEeei, de-o fi pletosi sau chei ". As vrea sa-i vad pe cei din cluburile de "fitze" imbratisati asa. Chiar mi-as dori. Ar insemna ca lumea s-a schimbat si eu aberez in gandirea mea bolnava.

Sa mai povestesc oare si drumul de intoarcere? Am plecat impreuna, am venit impreuna. Am venit doar noi. Trupa noastra de vitezane. Cred ca va puteti inchipui urletul nebunesc care se auzea in spatele nostru in noapte. Kilometru dupa kilometru. Lumina dupa lumina. Sat dupa sat. Mai tare. Si mai tare un pic. Si luna care ne acoperea. Si uite asa am ajuns inapoi acasa. Ne-am oprit la intrare in Timisoara si am mai fumat o tigara inainte de a o lua spre casa. Noapte buna prieteni. Noapte si tie.

Adevarul este ca a fost o noapte traita ... da vreau sa spun ... rau de tot. Aseara m-am simtit exact cum mi-am dorit in secunda in care am spus ca vreau sa trag din nou de acceleratie si sa incep din nou sa traiesc. Cere si ti se va da.

Din taste, asa ar arata un eveniment cultural. Pe scurt benzina 30 RON, intrare 20 RON, sucul 5 RON, satisfactia de a participa la un astfel de evenimente moto-cultural ... PRICELESS!

http://www.youtube.com/watch?v=qFnpmwQFGKI

in noapte ...

E intuneric si e un pic racoare. Vremea s-a mai incalzit un pic. Nu e inca foarte cald totusi astfel incat geaca, cele 30 de tricouri si bluze groase si manusiile inca imi sunt niste prieteni foarte buni. Capul ma doare un pic de la nesomnul din ultimele zile. Totusi am reusit sa dorm putin dupamasa astfel incat mai am 10% energie sa o iau din loc sa fac o plimbare. Aveam nevoie sa imi curatz un pic gandurile si sa incerc sa ma simt mai bine.

Am obosit groaznic in ultimele zile. Mi s-au strans si zilele de concediu care nu mi le-am luat pentru 2 ani practic din cei 4 de cand lucrez unde lucrez, nervii si scarba cauzate de dobitocii si imbecili cu care am nesansa sa lucrez in ultima vreme, mi s-au strans noptiile nedormite, mi s-au strans mai multe... whatever.

M-am adunat incet si am luat-o din loc. Jos ma astepta cuminte. Parca nu ii venea sa creada. "Ce? Nu ma lasi sa dorm in noaptea asta? Pana acum cum ajungeai ma lasai aici pana a doua zi". Hai dragul meu ... hai sa o luam din loc pana nu adorm aici langa tine. Azi am incredere ca ma scoti si am aduci acasa altfel. Hai sa mergem. "Hai, urca si tine-te bine!"

M-am urcat si cred ca pentru prima oara de cand l-am luat, l-am simtit cum trebuie sa simti cand te urci pe asa ceva. Nu stiu cum sa explic. Parca soseaua s-a lipit de fundul meu. Parca starea de leguma, care o simteam a primit dintr-o data o injectie direct din pistoanele lui. Il simteam al meu. Il simteam cat e de puternic si cum vibreaza. Am luat-o din loc. Stiam ca trebuie sa ajung undeva dar clar, nu prea aveam chef sa ma duc direct acolo. E o vorba ... "daca e bal ... atunci bal sa fie". Hmmmm ... ia hai sa mergem pe unde am putea sa gasim si noi niste linii drepte pe unde s-ar putea sa ne descarcam un picut.

In timp ce mergeam incet sa iesim de pe strada, mormaia incet. Ne-am oprit la semafor. Toti, din masinile de langa mine, ochii geana pe geam. Inainte de a se face verde a inceput sa urle tare de tot. "ATENTIE - OCHII LA MINE - PLEC - NU IMI STA IN CALE". Cat am mai apucat sa-i vad, ochii se lungisera raaaaaaaaaau de tot. :) In momentele urmatoare nu mai era nimeni langa noi. Singuri. Parca si urletul ramasese in spate. Am incetinit apoi ca se apropia urmatorul semafor. M-am invartit asa de cateva ori si am luat-o spre locul unde eram asteptat. Ma mai descarcasem un pic.

Ma distra ca pe drum toata lumea intorce ochii. In special fetele se uitau si cel mai tare era cand le vedeam ca desi stau de mana cu altul se uita, zambesc si mai sunt care fac si cu ochiul. Foaaaaaarte tare. Te face sa te simti altfel.

Am lasat-o mai moale si m-au apucat filozofiile. Dar de ce? Nu sunt doar eu in the end? Dupa mine lumea nu intorce capul. Cred ca pot sa trec foarte neobservat daca nu ar trebui sau nu as putea sa vorbesc sau ... daca nu as fi pe motor. Si Suzi nu e chiar cel mai scump / sau cel mai frumos motor din lumea asta. Bine, pentru mine clar este. Dar na, sa fiu totusi realist. De ce?

Am mai spus-o, motorul pe langa ca e un mijloc de deplasare, reprezinta o alta lume. O lume in care diferenta e facuta de alte criterii vs. in lumea "normala". E o lume in care nu exista airbag-uri, in care ABS-ul sunt niste litere din alfabet, in care stii ca poti sa mori, in care simti mirosul de cacat de cal de pe drum si polenul nu e filtrat. Motoarele nu stiu sa mearga decat inainte. E nasol cand vantul te loveste din lateral. Chiar si in curbe roata din fata tot inainte merge. Ploaia te uda, frigul te ingheata, caldura te topeste, copacul te loveste, umbra te racoreste. Drumul e mai important ca destinatia pentru noi. E important cum ajungi acolo. Si ma felicit ca nu fac parte din cei care trec prin viata parca ar urma un GPS. Nu se pierd niciodata si merg direct la locul dorit. Oamenii de genul ajung sa fie niste disperati daca la un moment data pierd semnalul deoarece nu sunt puşi în situaţia experimentării necunoscutului. Nu trăiesc clipa aceea magică, când de după urmatorul deal sau curba te aşteaptă o privelişte complet surprinzătoare. Nu simt acea excitaţie în faţa misterului şi nu experimentează acea aură de altă lume pe care un loc îl imprimă la primele vizite. Au ei indicatii pretioase ... in 200 de m virati la dreapta.

Lucrurile se intampla mai real, pentru noi, ca sa trag o concluzie. Sunt mai periculoase? Da. Greseala se pedepseste. Mergi mai tare decat poti, mai repede decat poate sa te insoteasca ingerul tau pazitor, asta e! Asa ar trebui sa se intample si in "realitate" ... dar ... sincer sa fiu, lumea a mai pierdut ceva pe drum din ce inseamna realitatea.

Si atunci, revin, ce s-a intamplat? Cum dintr-o data, lumea se uita la mine? De ce se uita fetele asa??! Oare ar intelege multe ceva din ce cred sau doar aberez si eu aici? Sau sunt atrase doar de imagine? "Vreau sa ma plimbi, imi doresc la nebunie dar mie frica" - cred ca spune tot. Si cel mai tare e ca, majoritatii le plac vitezanele. Si isi doresc senzatia aia de pericol si adrenalina. Si vor. Si intorc capul. Hai, urca, daca te tine.

Ma opresc la un semafor si simt din nou cum ma inconjoara din nou privirile. Pulaaaaa mea. Nu va pot lua pe toti cu mine. Sau pe toate. "Dear, ii facem sa saliveze din nou?" ... "ATENTIE - OCHII LA MINE - PLEC - NU IMI STA IN CALE". (simti sunetul?) ... "hai la copilu sa-l luam si pe el sa mergem sa mancam." "Hai". "Gata ... hai sa ne pierdem in noapte..."