Un drum de weekend ...

Soarele imi ardea spatele, geaca mi se incalzise si tricoul se lipea de corp de transpiratie. Casca imi atarna in mana parca tot mai grea cu fiecare pas care il faceam si noi tot urcam. Mai sus si mai sus. Trebuia sa ajungem la cetate. Un deal destul de abrubt de urcat in varful caruia strajuia de ceva vreme, ea. Vre-o 700 si ceva anisori sa fim mai precisi. Nu ma simteam obosit si nu simteam nevoia sa ma opresc. Tot inainte, pas dupa pas. "Hei, luati-o voi in fata, ca o sa vin si eu mai incet. Dar vin!". Aveam un target, ce naiba? Si in fata mea, se ridica ca o momeala. Stai ca vin eu, ce dracu? Doar ca mai incet.

Din cand in cand ma mai intorceam sa ma uit in vale. Soseaua serpuia printre munti, langa sosea era linia de tren iar dupa linia de tren putin mai incolo curgea Muresul. Si totul era atat de linistit. Pe cer erau cativa nori care se jucau cu razele soarelui. Foarte frumoasa privelistea.

Ma simteam linistit. Copilu si micutza se mai opreau din cand sub un copac la o tigara sa mai ma astepte si pe mine. Ehehe ... ce sa faci? No amu, lasati si voi ca no fi nici o graba ...

Intr-un final am ajuns in varf, la obiectivul nostru. 700 de ani de istorie. Personal ma simt foarte impresionat cand intru in contact cu asemenea momente. In mintea mea, asemenea locuri prind viata si incep sa vad soldatii cum patruleaza prin zona, femeile care se plimbau de colo colo, un calaretz cum ajunge dupa un drum lung cu vesti, fierarii cum bat fierul pentru a face sabii, potcoave la cai si tot asa mai departe. Eram ca micul chinez. Aparatul la ochi si ma invarteam ca titirezul sa prind cadre. Bine, bine, cu doua mici corectii. Nu sunt mic si nu sunt chinez.

Micutza s-a tolanit in mijloc si a pus mana pe telefon. Tipic pentru ea. In schimb, Copilu era copil. Ce sa mai zic? S-a invartit el ce s-a invartit si a inceput sa se catere pe unde vedea cu ochii. Numai il auzeai: "BAAAAAAAAAAAH aici e un tunel secret.". "Am gasit o scara" La un moment dat, ma striga si nu stiam de unde sa-l apuc. "Eeeeeeeeeei, aici sus!". Nem normalis! "Stai bah, sa-ti fac o poza!"

Dupa ce ne-am invartit cat ne-am invartit pe acolo, am mai fumat o tigara pentru control si am luat-o pe drumul de intoarcere.

Am ajuns in vale, ne-am echipat si am luat-o din loc. Directia Arad. Nebunie drumul. Parca are lipici pe el. Am mers destul de incet, nu ne-am grabit, mai ales ca prin satele alea era plin de radare. Ce, nu ma credeti ca stiu sa merg si incet? Ia bagati un ochi.

Peisajele au inceput sa se schimbe din ce in ce mai repede si desi treceau in viteza erau la fel de frumoase.

Nici macar pe drum, nu mi-am dat jos aparatul de la gat. Mergeam cam ciudat totusi dar na ...

Am mai mers putin si ne-am oprit, trupurile obosite (hahahaha -ce formulare am mai gasit) sa bem un suc si sa mancam ceva. Dupa asta. Goanaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa inspre casa. De la Arad spre casa, efectiv am facut slalom printre masinile de pe sosea. Din cand in cand mai incetineam sa-l mai astept si pe Copil, care venea mai incet. Au incercat sa se tina de noi, vre-o doi cu masinile dar dupa cativa km s-au lasat repede pagubasi. Nu am poze de pe drum dar banuiesc ca ma puteti intelege de ce.

Asta a fost o poveste de weekend! Acum, vreau sa dorm. Iar in saptamana ce v-a urma sa-mi amintesc ce am lasat in spate! Un drum, cu prietenii, sub un cer insorit patat de nori!

Noapte buna dragii mei! Fie sa ne vedem, din nou, cu bine!