Cald. Toropeala mare domle. Orasul foarte aglomerat avea un aer putin invechit se agita in cursul unei zile aproape normale de mai. Parea prietenos. Mai ales cand vedeai coziile de semafor ca se intind pe lungimi din alea considerabile si mai groaznic decat atat nici nu se miscau. Pana mea. "Gospodin" pe unde dracu trebuie sa o luam si noi sa ajungem la stadionul ala nenorocit? Noi, nema harta, nema GPS, nema cunostiinte de limba sarba. Adica na, cateva cunostiinte de baza cum ar fi ca vroiam un pivo rece ca ni se lipisera limbiile de pamant si o plescavita cevap sa ni se mai dezlipeasca burtiile. Si cam aici s-au terminat cunostiintele.
Pana la urma am dibuit noi directia, si am ajuns pe acolo. In fata noastra doua stadioane. Futui. La care trebuie sa ajungem? "Doberdan, Partizan? " ... "I hope so!" Cepulamea? Cand ne uitam la numaru lu ala de l-am intrebat ... hahahahhaha ... mitic de-al nostru, la fel de disperat ca nu mai ajunge odata. Gospodin we salute you, ne vedem pe stadion. Il dibuim noi pana la urma.
Au urmat vre-o 2 ore de plimbare in jurul stadionul, motiv de achizitionat diverse cum ar fi tricou original cu AC/DC (original de Belgrad), o bratara de rocker rau si dur, aaaaaaa ... pivo rece ca sa ne mai racorim mintiile infierbantate si hai sa vedem pe unde e intrarea. La intrare, niste baieti din astia cu tricouri rosii ne-au luat in primire. "Lighter, coins, watter, photo? Drop everything in here!" Ete na. Aveam si eu 9 euro pusi deoparte in monezi. "NU am nene, lasa-ma ca mi-s sarac. Stai nu mai trage de buzunar ca disperatu. Aici sunt cheile. Ce? Nu e voie cu breloc? Ete sa ma pupiincur ca nu-l arunc!" Pana la urma intram. Ce dracu se intampla? Stadionul aproape gol. Pe la locurile noastre un tanar de vre-o 60 de ani, abia se tinea in picioare de la combinatie puternica de pivo cu soare. Prietene, unde-s locurile astea? Din gestul lui precis am inteles ca putem sa nu punem pe unde ne duce pe noi bibilica si ne-am pus ... la umbra. Ca noi, altii. Cel mai misto era sa-i vezi pe unii si altii cum scot numere de la scaune si si le pun ca sa stea trupa impreuna.
Buuuuuun, daca tot suntem aici, noi ce bem? Niste baieti cu recipiente din alea in spate se tot plimbau pe acolo. Doberdan, Cola? Nema Cola. pivo. Pai sunt cu masina. Only pivo. Baietii seriosi sarbii astia dar parca totusi as bea si eu ceva ca imi venea sa-mi storc tricoul in gura de sete. Am vazut eu pe Discovery la survivor. Am ochit eu un cort intr-o alta zona de unde parca veneau ceva baieti cu altceva in mana in afara de pivo. Ma rog. Nema dinars momentan. Asteptam sa inceapa concertul si dam totusi de careva cu dinars. Si stam. Am intrat pe la 6 apropos. Si stam. Si mai stam un pic. Intre timp mai apar si ceva prieteni. Mufa cu jumatea lui cea buna si mai niste moto. Cam avariati mi se pareau. Se confirma. Au avut intalnire cu brother Jack. Buuuuuuuuuuuuuuuuun. Macar nu mai suntem doar noi. Apropos ... v-am spus ca am intrat la 6? De la Mufa, am luat niste dinari si m-am concentrat sa aduc doua pahare de Cola. Ultimele care s-au vandut pe tot stadionul. Dupa cateva minute au inchis cortul si au ramas doar baietii cu rezervoarele in spate. Pivo anyone?
Pana pe la 9 a tot intrat lumea. S-a mai si racorit. Au inceput sa cante si niste baieti pe scena. Ceva melodii sarbesti. Un pic mai incolo au aparut si niste baieti cu plete si au mai cantat ceva mai in spiritul evenimentului. Parca s-a mai umplut stadionul. "Hai sa dam o tura pana sus la bere sus. Pai nu beau. Hai sa ma ajuti. Hai". Cand ne-am intors cu berile am simtit ca mi se taie respiratia. Exercitiu de imaginatie. Stadionul se umpluse ochi. Se lasase intunericul si aproape 50% din oamenii de acolo aveau pe cap niste cornite din alea de dracusor, rosii, care luminau. Spectacol imaginea. La un moment dat s-au stins toate becurile de pe scena si cele de pe stadion iar multimea a inceput sa vuiasca. Am simtit ca se increteste pielea pe spate. Toti au sarit in picioare si au inceput sa aplaude. 40 de mii de oameni aplaudand, urland, fluierand. INCREDIBIL. Incredibila si intrarea care si-au facut-o. Locomotiva AC/DC a aparut prima pe scena. Fumega. Si asa a inceput.
2 ore de show total. Beograde, the party starts now. Beograde, we want to see your hands. Sing with us. Se vedea pe ei, ca sunt batrani. Nu mai aveau puterea de a sari si alerga ca altadata. Parul le era rar. Fetele si pielea imbatranite. Dar vociile ... vociile si melodiile ... au rascolit din nou ... sufletele, imaginatia celor din public. Nu am avut ce sa le comentez. Sunt staruri. Stele in adevarata definitie a cuvintului. Totul a fost organizat si a decurs perfect. Din pacate pentru mine si pentru multi altii cred, sunt printre ultimele lor spectacole. Fizic, nu cred ca mai pot sa duca. Staruri sau nu, sunt oameni inainte de toate. Au aparut pe rand, Rosie, clopotul, tunurile. Am urlat, am cantat, am sarit tot stadionul pe Thunderstruck, pe Jack, pe Let it be rock.
S-a incheiat magistral, cu Highway to hell. Gospodin, orice altceva in afara de ce am vazut aseara, va fi o simpla repetitie a fanfarei din Herculane. AC/DC ... WE SALUTE YOU! thank you!
http://www.youtube.com/watch?v=aQIxn7s3ym8
miercuri, 27 mai 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
