Ce as mai putea sa zic ? Azi, am facut o mica recapitulare. M-am uitat pe ceasul ala care ticaie acolo in colt la jurnal si mai zice ca mai sunt 811 si ceva zile. Au trecut 300 si ceva de zile. Adica un an, cu alte cuvinte.DEJA? Si totusi ... CAAAAAAAND?!?
Cu ce m-am ales? Ce am invatat din toate ce am trait pana acum? In ce sa cred?
Cred ca am mai multe amintiri din anul asta decat pot sa zic ca am din 10 ani, inaintea lui. E adevarat totusi ca fiecare amintire inseamna ceva de genul, sentimente, intamplari, peisaje, trairi, persoane, vise traite, toate le-am lasat in urma si probabil nu se vor mai intampla niciodata. Si chiar daca se intampla nu mai e la fel. Stiti voi, "prima data", da?!?
Amda. Adevarul este ca nu mai poti sa mergi inapoi orice s-ar intampla si oricat de mult ti-ai dori chestia asta. Lucru care nu e rau de cele mai multe ori. Cine stie unde s-ar ajunge. Oare cum ar fi sa te tot intorci in timp sa schimbi lucrurile sa se intample mereu bine si asa cum vrei? Am trai intr-o lume perfecta nu? E ... la naibaaaaa!!!
Nu stiu de ce dar in seara asta dintre toate amintirile care m-au invadat din secunda in care am vazut ceasul ala, una a castigat ... e imaginea unei noptii de toamna. Drumul ala drept marginit de plopi, lumina lunii, multe frunze moarte pe drum si acele doua roti care ridica in urma lor o gramada o razmerita spre cer in goana lor. Cred ca a fost ultima din noptiile in care am mai luat cu mine acasa monstruletul meu drag. Era racoare rau de tot in noaptea aia. Ma strangeau atunci pe drumul ala, doua brate tremurande, si ii simteam inima cum ii bate chiar si prin protectia mea de la geaca. Ma rugase sa o duc in asa fel incat sa simta ceva. Stiam atunci ca o sa fie ultima oara cand o sa o mai simt asa aproape si data viitoare cand ne vom mai intalni vom fi pentru todeauna, doi straini. Mi-ar placea insa, sa cred, ca nu a uitat. Ca exista seri, cum ar fi una de martie, de exemplu, in care isi aminteste si ea de plimbarea asta. Si desi langa ea este altcineva, au fost acele clipe. Fructul oprit a fost intodeauna mai gustos ...
Am mai zis-o si ieri, cred ca sunt foarte putine, acelea care renunta la acel loc ascuns in inima lor. E adevarat ca de cele mai multe ori multe dintre voi veti alege viata linistita langa cineva care va iubeste si va ofera siguranta. E lucru cel mai cautat, e conditia, sa zicem asa. Si veti oferi la randul vostru liniste si dragoste si afectiune. Dar sa nu uitam ca asta e ultima voastra alegere legala/morala si mai important decat toate ... e ultima decizie care o mai puteti lua ... singure. Inainte de asta, sa zic asa, era altfel si parca nu intodeauna alegerea era asa . Va placeau altii care erau orice altceva decat cuminti, ca sa folosim un termen general. Si oarecum nu va cred ca puteti, asa usor sa uitati ca v-a placut sa fiti nebune si sa traiti intens. Which, let's be honest, e greu langa aceiasi persoana sa se intample. Unde e pericolul? Unde mai e mirajul fructului interzis? A fost mostenirea primei femei ... sa incerce mereu ce e interzis, nu?
Deci, daca ar fi sa concluzionez, au mai fost multe alte momente. Oricum, asa cum au fost, au trecut chiar daca am sau poate ca nu, am invatat ceva din ele si au trecut. Pot sa zic ca am deja experienta. Au fost momente in care am crezut chiar si in cuvantul noi. Eeeeeeeeee ... ce ziceti de asta?
Da? Si atunci daca ar fi sa contabilizez ... ce ar fi? Ce sunt azi? Ce am invatat in ultimul an? Sa fiu cuminte? Nu pot. Nu inca. Aleg libertatea si dreptul meu de a trai intens. Aleg cartofii de la MacDonalds in schimbul supei. Imi place goana in intuneric. Aleg paharul meu cu vin si tigara si carciumile si betiile mele si chefurile. Aleg sa ofer amintiri rare dar atat de puternice incat sa nu poti niciodata sa le inlocuiesti cu altceva - calitate in loc de cantitate. Cred in drumul meu si in viteza - m-as plictisi sa merg incet. Cred in cavaleri si printese si in povesti de neuitat. Cred ca m-am schimbat si am inceput sa am incredere in mine si imi pasa prea putin de ce cred altii despre asta. Imi aleg prietenii mei in fata a orice altceva. Cred ca mai am un drum, o curba si un deal de trecut si ca trebuie sa aflu ce e dupa ele. Cred ca mai exista "prima oara".
Si mai cred ca directia ... nu conteaza. In orice directie ma duc, mereu va exista o "prima oara". Chiar si daca aia va fi prima oara cand mor. Deci ... e timpul ... sa trag din nou de acceleratie ... sa imi suiere in cap din nou vantul ... sa urle din nou in spatele meu drumul... si sa sper!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu