spune cinstit ... ti-a placut?

Totul a inceput cu o intrebare. Clasica de altfel cand se apropie un eveniment care implica din astea. Eu ce ii iau? Si asa ... printre altele ... mi-a venit ideia. Maestre, mergem maine? Da? Bun ... Ia hai tu draga cu noi, o zi, ca si asa ziceai ca iti place.

Dimineata, sambata, cu durerile de cap de rigoare dupa vineri seara, ne-am adunat oarecum cu greu. Trupa noastra, plecase de mult. De pe la 10, 10.30 ceva de genul, ora la care nu eram inca in stare sa deosebesc daca afara e zi sau noapte inca. Ma rog, o incordare de vointa si pe usa afara.

Nu cred ca am fost ce-a mai placuta companie din lume pentru primele ore, ca sa zic asa. "E ceva cu tine?" "Nu, stai sa-mi revin. Nu e nici o problema in afara de faptul ca lumea se misca mult prea repede pe langa mine si sunt prea concentrat ca sa nu pierd firul."

Am iesit, ma simteam oarecum nesigur. Nici nu prea vad bine in oglinda din stanga care mi s-a rupt la accident si am proptit-o noi cumva acolo sa stea, nu imi dadeam seama ce e in spate, batea vantul rau de tot, toate se miscau prea repede, capul ma cam durea si buzele imi erau crapate de sete iar cel mai enervant dintre toate cele ... aveam un fir de la cagula imi tot flutura in nas si ma gadila in ultimul hal. Deci, aproape as putea sa zic ca erau conditii improprii in tot ce ma inconjura ca sa ma simt bine. De ... cacao ...

Toate aceste, neajunsuri as putea sa le spun, au durat pana la iesirea din primul sat dupa Timisoara. A venit prima curba, a trecut prima linie dreapta, a venit si urmatorul sat. Hmmm ... stai ma ... ca e fain. Soare afara, nebunie. Si 20 de grade. Un miros din ala de primavara imi intra prin aerisiri. Hmmm ... si se intamplase ceva si cu cagula ca nu mai deranja firul. Hopa?!

Ne-am oprit undeva pe la mijlocul drumului si am baut o cafea. Dupa ce am plecat din nou, m-au apucat trairile mele de balanta. Am tras de acceleratia aia nenorocita cu atata ura cateodata si mergeam alteori atat de incet incat sunt sigur ca astia doi din spate nu mai pricepeau nimic. Ce dracu sa pricepeti voi? Asa frumos era si imi placea la nebunie cand vedeam din loc in loc semne de primavara. Oarecum, simteai cum totul incepe din nou sa se miste sa se pregateasca pentru un nou an, o noua vara. La o intrare, undeva intr-un sat am vazut o imagine care mi-a placut foarte mult. Erau un copil se juca fotbal cu taicasu. Intr-un alt sat am vazut doi batrani care se plimbau de mana. Altundeva am simtit un miros de fum care m-a trimis de-a dreptul in alte timpuri. M-a trimis in trecut, cand eram copil in vacanta si faceam curatenie dupa iarna si trebuia sa ardem frunze, lemne si ce se mai aduna. La un moment dat, am stat cred ca vre-o 5 minute in spatele unei masini doar pentru ca erau doi copii care mai ca nu iesira pe geam sa se uite la noi. E un emoticon pe yahoo mess ... hypnotized ... exact fata lu aia mici. Le-am facut cu mana cand am trecut si m-am dus.

Am ajuns in oras si ne-am lipit de cativa care ne-au dus unde trebuia sa ne intalnim cu restul. Nu am apucat sa ne dam jos bine castiile ca au aparut doi nenici (organizatorii) care mai ca nu ne-au imbratisat. Cred ca, cu putina concentrare ne puteau fi parintii dar ... ii puteai simti ca sunt la fel de tineri poate mult mai tineri ca multi dintre noi. "Haideti inauntru. V-am facut ceva de mancare!" (wtf - astia chiar erau bucurosi ca noi am venit si nici macar nu le pasa cum ne cheama si cine suntem). "Haideti dragilor, inauntru! Bine a-ti venit". Am intrat intr-o bar, in care nici macar beat, de unul singur sau chiar cu gasca de scandalagii dupa mine nu cred ca m-as fi incumetat sa intru in mod normal. Dar cat de mult inseala aparentele. Inauntru, era foarte frumos si o chestie care am simtit-o din secunda in care am intrat pe usa. Avea personalitate locul. Foarte frumos. In mijlocul incaperii, era masa pusa. Paine, carnatii prajiti pe gratar, branza, praz. La nici una din bucatariile de 5 stele de prin toata lumea asta in care am fost (si au fost cateva) ... nu poti manca asa ceva. Spectacol. Am mancat si ne-am umplut burtile. Ne-am pus pe scaun si am aprins o tigara. Parca ma lua oarecum o toropeala. Era cald, mancat, cu durerea de spate de la drum, cu satisfactie in suflet, cu muzica de muzica si prieteni in jur ... nu imi venea decat sa zac. Ea era ca o butelie langa mine. Aproape ca exploda de zambet. Am ramas tacuti si ne uitam in jur, Mishu' a plecat sa mai povesteasca cu lumea. Ma uitam si mi se parea ca ii place. M-am bucurat. Ia te uita, cred ca ii bun cadoul nostru.

Am mai terminat o tigara, si parca si durerea de spate incepuse sa se mai potoleasca. M-am mai invartit un pic, am mai aprins o tigara, am mai facut niste poze inauntru si am iesit afara in strada. M-a cuprins un sentiment de melancolie. Cat de diferit putea sa arate orasul ala fata de cum era acum 20 de ani. Da, eu am copilarit undeva pe langa orasul ala. Si mi-a placut la nebunie. Tot orasul era practic o uzina. Un gigant care respira, ardea, fumega, urla continuu. Exista undeva o un afisaj "Foc continuu la furnale de 190 de ani". 190 de ani. 1771 a fost primul an cand s-a aprins si de atunci a fost mentinut continuu. Langa, locul asta unde stateam noi era sectia de proiectare utilaje, unde mama mea a avut prima repartizare. Un pic mai sus pe strada, erau atelierele noi unde a lucrati ticu'. Peste drum la vre-o 100 de m era cantina unde am fost la nunta la verisorul lu mica si botezul copilului lu' Ionica.

Azi au mai ramas doar amintirile. Oamenii in schimb au ramas la fel cum imi aminteam eu de ei. Oameni simpli, corecti si veseli. Deschisi. Am mai aprins o tigara. In curand e timpul sa o luam din loc inapoi spre casa. Vreau sa ma intorc cat mai e soare. Ne-am strans, ne-am echipat si am luat-o din loc.

Riding into the sunset se poate numi drumul de intoarcere. A fost ce-a mai rapida plimbare care am facut-o vreodata pe o asemenea distanta. Pe o bucata de drum am fost doar noi dar la un moment dat am facut o pauza si ne-au mai ajuns inca 3 si am continuat impreuna de acolo. A fost exact, ca in visul meu. Lipiti de carene mergand spre asfiintit am fugit cat ne-au tinut rotiile. Nu cred ca am coborat vreodata in afara localitatii sub 120. Vorbesc de mine personal care am preferat sa stau mai la coada grupului. O chestie ciudata totusi ... coada intodeauna trebuie sa mearga mai tare ca sa recupereze.

Vitezaaaaaaaaaaaaaaaaaaa... treceam ca dementii pe langa masini, culcati pe curbe si cat mai aplecati pe liniile drepte. Eram ca un sarpe pe sosea care se unduia printre masinile si coloanele care le intalneam in cale. Din cand in cand ne mai grupam in spatele unei masini pentru ca nu aveam loc sa trecem sau cand treceam prin sate dar in momentul cand se putea incepeai sa auzi cum urla prima toba, a doua, a treia ... here we go again. Am ajuns repede acasa si ne-am oprit la mine in fata blocului.

Sincer, daca nu aveam buze cred ca as fi zambit in jurul capului. "Spune cinstit - ti-a placut?" Yep ... atat am de intrebat. Zambeam toti. Cam ciufuliti si obositi. Ahmmm ... asta e. Hai sa dormim un pic inainte de a ne intalni cu ceilalti si ne-am despartit pentru cateva ore. Seara a continuat, cu un gratar, un mujdei, o bere si o poveste acasa. Apoi in stilul caracteristic de sambata seara s-a terminat acolo unde se termina cele mai tari chefuri ... D'arc ... "Spune sincer dear? Ti-a placut? La multi ani. Asta a fost cadoul nostru pentru tine. Primii 200 de km pe motor intr-o plimbare chiar faina." Poate vor mai fi si altii ... dar na ... "prima oara" e al nostru.

Ziua asta mi-a adus din nou in cap una din melodiile mele preferate. Ducu Bertzi - Pe cine si cate carari.Cine nu o sa priceapa melodia ... hai si la o tura ... ca sa vezi ... ca e atat de trecatoare toata treaba.

"Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa
Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda
Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.
Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte
Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare
Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare
De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde
Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.
Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape
De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape
De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Si-mi plac numai mie si numai cu florïle-n casca"