6 miliarde de oameni pe planeta asta ... si cu toate astea cateodata putem fi atat de singuri. si culmea cateodata chiar ne-o cautam. eu cel putin.

E putin ciudat cateodata, cum imi doresc sa fug de tot ce ma inconjoara. De prieteni, de job, de Timisoara, de cunoscuti, de locurile din jurul meu ... de toate lucrurile care le am langa mine si care ... well ... au ajuns sa fie parte din tot ce insemn eu. Lucruri pentru care m-am luptat sa le construiesc, sa le fac sau sa le cumpar ... intr-un cuvant sa le am. Si ... intr-o secunda ... le-as intoarce spatele ... ca sa ma intorc mai tarziu tot la ele. Poate?

Fara doar si poate, toti ne dorim multe de la viata. Si unul dintre lucrurile cu care nu reusesc sa ma impac ... desi poate la un moment dat trebuie sa o fac ... simplu ... nu avem timp pentru toate.

Job-ul bate la usa ... trezeste-te zilnic devreme ... come home late ...

Dorintele bat la usa ... hai sa mergem ... hai ... hai ... hai ...

Varsta bate la usa ... prietene ... e cam timpul ...

Anturajul ... nu mai bate la usa ... ca sa zic asa ...

Viata bate la usa ... tu ce faci prietene ... ca sa zici ca ai trait?

Si atunci, va intreb ... intre 6 miliarde de oameni ... intre metode de comunicare, mult peste fum si porumbei calatori ... intre retele de comunicare menite sa-ti citeasca viata si sa te citeasca ca pe o carte pentru ca altii sa aiba acces direct in viata ta ... intre mail ... sms ... etc ... UNDE e raspunsul meu? unde e echilibru care sa ma satisfaca?

Deci ... ma retrag ... in mine ... departe de toate, ca sa ma intorc candva inapoi. Poate?